„Trei surori” de A. P. Cehov - Rezumat + carte de citit + teatru audio

RSS

BufniH

(@admin)

Member Admin

Joined: 1 an ago

Posts: 1359

Topic starter 8 noiembrie 2025 9:12

🌻 Rezumat – „Trei surori” de A. P. Cehov

Piesa „Trei surori”, scrisă de Anton Pavlovici Cehov între anii 1900–1901, reprezintă una dintre cele mai profunde creații ale dramaturgiei ruse și universale. Ea închide într-o formă aparent simplă, dar de o complexitate psihologică remarcabilă, tragedia neîmplinirii, a trecerii timpului și a căutării sensului vieții. În această operă, Cehov nu urmărește un conflict spectaculos, ci dezvăluie, prin tăcere, monotonia și așteptarea fără sfârșit, dramele interioare ale unor oameni sensibili, condamnați la zădărnicie.

Acțiunea se desfășoară într-un orășel de provincie din Rusia sfârșitului de secol XIX, într-o casă veche și liniștită, unde trăiesc cele trei surori – Olga, Mașa și Irina Prozorova – împreună cu fratele lor, Andrei. Tatăl lor, un general respectat, a murit de un an, iar familia trăiește acum din amintiri și dintr-o nespusă nostalgie a trecutului. În prima scenă, se sărbătorește ziua Irinei, iar atmosfera este impregnată de speranță și melancolie. Fetele visează la Moscova, orașul copilăriei lor, unde au fost fericite și unde cred că viața are un alt sens. Pentru ele, Moscova devine simbolul idealului – un loc de lumină și cultură, departe de mediocritatea și rutina provincială.

Olga, cea mai mare dintre surori, este o femeie blândă și harnică, profesoară la școală, mereu obosită, dar demnă și echilibrată. Ea poartă povara casei și a responsabilităților, fiind conștiința morală a familiei. Mașa, mijlocia, este cea mai pasională și mai lucidă. Căsătorită prea devreme cu profesorul Kulîghin, un om bun, dar banal, Mașa trăiește o viață sufocată de monotonie și își reprimă dorința de iubire adevărată. În sufletul ei arde însă o nemulțumire mocnită, o sete de sens și de frumusețe. Irina, cea mai tânără, este lumina familiei, plină de visuri și de entuziasm. Ea crede în puterea muncii și în bine, în speranța că omul își poate construi singur fericirea.

În casa lor intră, ca un suflu de viață nouă, locotenent-colonelul Verșinin, comandantul bateriei aduse în oraș. El este un om cult și visător, trecut prin dezamăgiri, dar care încă mai crede în progres și în viitor. Între el și Mașa se naște o dragoste tăcută, profundă, dar imposibilă. Ambii știu că această iubire nu are viitor, dar ea devine pentru amândoi o scânteie de viață, o iluzie de fericire într-o lume inertă.

Andrei, fratele surorilor, este un personaj tragic prin mediocritatea sa. Cândva visase să devină profesor universitar la Moscova, să aducă glorie familiei, dar ajunge să se căsătorească cu Natașa, o femeie simplă și dominatoare, care îl înrobește treptat. Natașa, lipsită de rafinament și de sensibilitate, pune stăpânire pe casă și o transformă într-un loc străin chiar pentru cei care l-au iubit odinioară. În prezența ei, atmosfera familiei se schimbă: libertatea și bucuria de altădată sunt înlocuite de vulgaritate și constrângere.

Cehov descrie cu finețe degradarea lentă a acestei lumi. În fiecare act, timpul se scurge fără evenimente majore, dar personajele se afundă tot mai mult în resemnare. Visul Moscovei rămâne mereu pe buzele lor, dar niciuna dintre surori nu are forța de a-l împlini. În jurul lor, viața trece, iubirile se destramă, iluziile se sting. Irina, care visase la o viață plină de sens, acceptă o slujbă obositoare la o poștă, iar speranța de a pleca se transformă într-o amintire.

Singura rază de lumină din viața Irinei este baronul Tuzenbah, un tânăr ofițer nobil și idealist, care o iubește cu sinceritate. Deși Irina nu îi răspunde cu aceeași intensitate, promite să se căsătorească cu el, sperând că dragostea se va naște din recunoștință. Însă destinul lovește crud: în ziua nunții, Tuzenbah este ucis într-un duel absurd de Solionîi, un ofițer gelos și ciudat, a cărui gelozie patologică simbolizează de fapt ura și vidul moral al lumii în care trăiesc personajele.

Pe măsură ce timpul se scurge, fiecare dintre surori ajunge la o formă de resemnare. Mașa își ia rămas-bun de la Verșinin, care trebuie să plece cu regimentul. Despărțirea lor, tăcută și reținută, este una dintre cele mai sfâșietoare scene din dramaturgia lui Cehov. În spatele cuvintelor simple se ascunde o durere profundă: două suflete care s-au întâlnit pentru o clipă, doar pentru a se pierde apoi definitiv.

În actul final, ofițerii părăsesc orașul, iar casa Prozorovilor rămâne goală și tristă. În curte, surorile privesc cum viața lor se destramă, fiecare în felul ei. Irina își ascunde lacrimile, Mașa tace, iar Olga, devenită directoare de școală, încearcă să le întărească. Ultimele ei cuvinte, rostite sub sunetul marșului militar care se pierde în depărtare, dau sens întregii piese:
„Trebuie să trăim… trebuie să muncim… și poate că vom afla într-o zi de ce suferim.”

Această replică rezumă întreaga filozofie cehoviană: viața este grea și plină de neînțelesuri, dar omul trebuie să o trăiască cu demnitate și credință. Nu există răspunsuri, doar speranța că, într-o zi, suferința va căpăta sens.

Prin soarta celor trei surori, Cehov zugrăvește o parabolă a zădărniciei umane. Timpul, personaj tăcut, este adevăratul erou al piesei: el distruge visele, estompează sentimentele, transformă idealurile în amintiri. Moscova, locul promis și niciodată atins, devine simbolul dorinței eterne de evadare, al idealului mereu îndepărtat.

În universul lui Cehov, oamenii nu sunt vinovați pentru nefericirea lor. Ei sunt victime ale propriei neputințe, ale inerției și ale timpului. În locul dramatismului exterior, autorul oferă o poezie a tăcerii, o tragedie a sufletului. „Trei surori” nu este o piesă despre evenimente, ci despre tăcerea dintre evenimente, despre clipa în care omul își dă seama că viața i-a trecut fără să înțeleagă de ce.

Prin stilul său calm și profund, Cehov transformă banalul în emoție și tăcerea în artă. El nu oferă soluții, ci doar o privire în inimile celor care suferă, iubesc și speră. În final, piesa devine o meditație universală asupra condiției umane, asupra luptei necontenite dintre dorința de fericire și imposibilitatea de a o atinge.

Ideea principală:

Piesa „Trei surori” surprinde drama existenței umane într-o lume fără idealuri și sens, în care visurile se sting treptat sub povara timpului. Prin destinul surorilor Prozorov, Cehov arată că omul trăiește într-o continuă așteptare a fericirii, dar adevărata lui forță constă în capacitatea de a merge mai departe, chiar și fără speranță.

Mesajul:

Anton Pavlovici Cehov transmite un mesaj profund umanist și filozofic: viața, oricât de grea și lipsită de sens ar părea, trebuie trăită cu demnitate, răbdare și credință. Fericirea nu se găsește într-un loc anume, ci în modul în care omul își acceptă destinul și continuă să spere. „Trei surori” este o pledoarie pentru rezistența sufletului omenesc în fața deznădejdii, un imn al speranței care nu moare, chiar și atunci când totul pare pierdut.