Notifications
Clear all

Alexandru Lăpușneanul - relația dintre personaje

(@admin)
Member Admin
Joined: 6 luni ago
Posts: 874
Topic starter  

 

 🌻 Relația dintre două personaje în nuvela Alexandru Lăpușneanul

În literatura română, numeroşi scriitori au abordat nuvela, începând  cu secolul XIX. Prima operă aparţinând acestei specii literare este “Alexandru  Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi, care a rămas o adevărată capodoperă.
Apărută în anul 1840, în primul număr al revistei “Dacia literară”,nuvela  “Alexandru Lăpuşneanul” este romantică prin temă (prezentarea unui episod din  istoria Moldovei, cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul), prin  construcţia personajelor, prin sursele de inspiraţie utilizate.

 

Fiind o nuvelă, accentul este pus pe conturarea unor ersonaje  complexe. Cele două personaje care se constituie într-un cuplu în acestă nuvelă  sunt domnitorul şi soţia sa, doamna Ruxandapersonaje romantice construite pe  baza antitezei. Alexandru Lăpuşneanu evoluează liniar şi are un destin tragic;  el s-a căsătorit cu fiica lui Petru Rareş, domniţa Ruxanda, pentru a-şi  legitima pretenţiile la tron şi pentru a atrage asupra sa ceva din faima  bunicului acestuia, neuitatul Ştefan cel Mare. Domniţei i se face un portret  remarcabil, cu amanunte biografice şi trăsături fizice; personajul feminin dă  dovadă de blândeţe, bunătate, evlavie, în antiteză cu soţul ei crud, nemilos şi  tiran.
 

Domnitorul intră în acţiune încă din incipit, când se evidenţiază  şi motivaţia acestuia de a-şi recăpăta tronul, pierdut prin trădarea boierilor  săi, faţă de care se arătase ataşat şi generos în prima domnie. Personalitatea  protagonistului se dezvăluie treptat căci, după ce îşi exprimă voinţa de  neclintit, tenacitatea, fermitatea şi energia în realizarea scopului propus,  dovedeşte şi o capacitate de disimulare (evidenţiată în scena de la mitropolie,  când reuşeşte să-i convingă pe boieri că remuşcările sale sunt sincere şi să  vină la curte), o inteligenţă politică desăvârşită prin spiitul vindicativ, un  umor macabru când îi promite soţiei sale un “leac de frică”, concretizat  ulterior într-o piramidă din capete de boieri. Lăpuşneanul este şi viclean,  când îşi propune să se folosească de cei care îl înconjoară pentru a-şi atinge  obiectivul.
 

Doamna Ruxanda are, în structura  administrativă şi politică a  Moldovei de odinioară, statutul insignifiant pe care orice femeie îl avea în  acea epocă în societate. Rugămintea ei nu devine poruncă pentru un soţ precum  Alexandru Lăpuşneanul, dar nici nu e respinsă brutal de acesta, promisiunea de  a nu mai ucide boierii fiind făcută pentru a caştiga credibilitatea. Totuşi,  aceasta e relativ respectată, căci Doamnei supuse şi evlavioase i se promite un  “leac de frică”.
 

Domnitorul e dispreţuitor faţă de soţia sa cand o întreabă ce a  determinat-o să îşi “lase fusele” într-o zi oarecare şi o lasă pe aceasta să se  umilească profund:”Ruxanda căzu la picioarele lui”. Respectul, încrederea şi  admiraţia pe care ea i le poartă soţului reies din apelativele :”bunul meu  domn!”, “viteazul meu soţ, măria-ta esti prea puternic” şi din declaraţii  “Dumnezeu ştie căt te iubesc!”, la care Lăpuşneanul rămâne complet insensibil,  rostind cu aroganţă “muiere nesocotită!” şi fiind pregătit să pună mâna pe  jungherul de la brâu. De asemenea, în scena în care “leacul de frică” îi  provoacă lesinul domniţei, domnitorul este sarcastic:”Femeia tot femeie, zise  Lăpuşneanul zâmbind; în loc să se bucure, ea se sparie”.
 

Scena finală a nuvelei dă posibilitatea personajului feminin  să se afirme: retrasă în cetatea Hotinului să-l îngrijească pe Lăpuşneanul,  răpus de o boală teribilă, constată că soţul ei s-a hotărât să se călugărească  dacă Dumnezeu îl va salva; dar domnitorul se dovedeşte la fel de cinic şi uită  repede promisiunea facută, ameninţând cu moartea pe cei care l-au călugărit.  Doamna Ruxanda, oprită din drumul ei la ieşirea din încăperea unde se afla  soţul bolnav de către cei doi boieri fugari, Spancioc şi Stroici, este  îndemnată să-şi otrăvească soţul fiindu-i sugerat faptul că viaţa fiului ei,  proclamat deja domn, e în primejdie. Aceasta nu are forţa necesară pentru a  comite un asemenea păcat capital şi cere sprijin moral de la mitropolitul  Teofan, care îi spune că aşa “crud şi cumplit” cum “e omul acesta” ar putea  face mult rău şi de acum înainte. În cele din urmă, doamna Ruxanda îi duce apa  otrăvită domnitorului, care moare în chinuri groaznice.
 

Prin urmare, autorul a evidenţiat prin cele două personaje un cuplu  romantic: dacă domnitorul e dur, tiranic, crud, ipocrit, impulsiv şi  vindicativ, doamna Ruxanda este o fire angelică, suavă, delicată, sensibilă,  sinceră, evlavioasă şi supusă. Astfel, cele doua personaje sunt prezentate în  antiteză şi formează un cuplu devenit celebru în literatură.

 


   
ReplyQuote
Share: