🌻 Leoaica tanara, iubirea de Nichita Stănescu – neomodernismul comentariu literar

             🌻 Neomodernismul este o orientare care isi face simtita prezenta in perioada anilor `60 – `70, dupa un deceniu („obsedantul deceniu”) in care literatura, ideologizata polititc, fusese practic anulata ca forma de manifestare libera a spiritului uman. Acum insa, creandu-se o bresa in rigiditatea structurilor comuniste de conducere, literatura se reintoarce. Este o perioada a redescoperirii sentimentelor si a redescoperirii emotiei estetice. Poezia redevine lirism pur, dupa ce fusese contaminata maladiv cu un prozaism militant, se redescopera puterea metaforei, profunzimile fiintei simarile intrebari ale acesteia. Se cultiva ironia, spiritul ludic, reprezentarea abstractiilor in forma concreta.

              🌻 Primul volum al lui Nichita Stanescu, „Sensul iubirii”, este situat sub semnul redescoperirii lirismului. Daca in acest prim volum dominat de prezenta metaforei, sensul lumii este sensul iubirii, in al doilea volum, „O viziune a sentimentelor”, care continua linia celui dintai, viziunea asupra lumii este oviziune a sentimentelor.

              🌻 Poezia „Leoaica tanara, iubirea” face parte din al doilea volum al poetului si acumuleaza o serie de trasaturi ale neomodernismului. Lirismul pur este valorificat prin asumarea perspectivei profund subiective a eului. Tema iubirii da deama despre intimitatea si profunzimea fiintei. Metafora este principalul instrument de configurare a viziunii subiective asupra trairii interioare. Evolutia sentimentului este redata ludic, printr-un joc al concretizarii dimensiunii abstracte a acestuia, la care contribuie asocierile neasteptate. Expresia poetica este novatoare si surprinzatoare, contribuind uneori la ambiguizarea sensurilor.

              🌻 Titlul poeziei exprimametafora „leoaica tanara” prin suplimentarea apozitiei „iubirea”, evidentiind paralelismul dintre iubire si leoaica. Astfel, asemenea leului (regele junglei), iubirea ramane „regina” sentimentelor umane.

              🌻 În plan compozitional, poezia este formata din trei strofe inegale ca dimensiune (6-8-10 versuri), rima imperfectasi masura variabila, iar ca si Blaga, Nichita Stanescu recurge la virtutiile ingambamentului – tip de vers care fluidizeaza temele si motivele, subliniinda anumite formule poetice.

              🌻 În prima strofă in care se observa revelatia sentimentului iubirii, poetul reface bucata cu bucata „filmul” nasterii acestui sentiment sublim. Versurile contin elemente de narativitate simbolica deoarece concentreaza o intreaga poveste: iubirea il pandise, fusese constient de prezenta ei, dar numai astazi si-a infipt „coltii albi” in chipul sau. Paralelismul leoaica – iubire este evident deoarece iubirea imprumuta toate atributele leonine: este frumoasa, agresiva, puternica si tanara, intalnirea cu ea fiind o revelatie.

              🌻 Următoarele două strofe prezinta consecintele revelatiei traite de eul-liric. Iubirea declanseaza un sentiment de beatitudine proiectat pe doua dimensiuni: cosmica si umana. Prezenta simultana a celor doua planuri este o trasatura caracteristica primelor volume ale lui Nichita Stanescu.

              🌻 A doua strofă reprezinta o descriere cosmogonica concentrata, deoarece poetul propune o imagine halucinanta a universului, imaginat ca un cerc in perpetua miscare si rostogolire: „si de-odata-n jurul meu natura / se facu un cerc de-adura”. Simturile fiintei indragostite (privirea si auzul) se intalnesc undeva in inaltul cerului „tocmai langa ciocarlii”. Zborul inalt al ciocarliei si cantecul ei divin sugereaza aspiratia spre absolut, unind planul teluric cu cel cosmic.

            Iubirea opereaza adevarate mutatii anatomice. Fata poetului devine „un desert in stralucire” (metafora care reuneste forta pustiitoare, devastatoare a iubirii cu stralucirea).

            Mana care „aluneca-n nestire” nu mai recunoaste „spranceana”, „tampla” si „barbia” – elemente ale existentei sale anterioare. Omul s-a dematerializat, s-a spiritualizat, iar „leioaica aramie” face parte acum din fiinta sa.

           Repetitia din finalul poemului, urmata de punctele de suspenise „inc-o vreme / si-nc-o vreme” are rolul de a eterniza clipa traita, de a smulge iubirea de sub impactul timpului.