Notifications
Clear all

Când stăpânul nu-i acasă după Emil Gîrleanu

Posts: 874
Admin
Topic starter
(@admin)
Member
Joined: 6 luni ago

                                                 

                                            🌻 Când stăpânul nu-i acasă

                                                                  (fragment  după Emil Gîrleanu)

 

 

           În odaie liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până la cel mai îngust colțișor al casei. Și, în gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul.

Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an.

Dar parcă nu-l momise într-atâta ca acesta de acum. Face câțiva pași, mărunți, până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde o fi? De unde-l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A” Uite-o acolo pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni” Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan.

Așa bun! Pe urmă....Pe urmă pe unde s-o ia? Pe lângă dulap? Nu. Pe după jilțul cela? Nici așa. Atunci? Păi lucrul cel mai bun e să se suie de-a dreptul pe perdea și de acolo să treacă pe marginea lăvincerului din perete până la poliță. Și-odată la cașcaval, lasă, n-are el nevoie să-l învețe alții ce să facă cu dânsul...Dar motanul?

E-hei! la dânsul nu se prea gândise. Și, doamne, mulți fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era odaie! Ha! Nu era? Orișicum, să mai aștepte puțin, să vadă, nu se mișcă nimeni, nu-l pândește cineva?

          Cum să nu-l pândească! Dar de când așteaptă motanul prilejul să pună laba pe bietul șoricuț. Dacă nu mâncase el cașcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise și lui mustățile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta; să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni și lucioși ca sticla, cu mustățile întoarse, subțiri și ascuțite ca oasele  de pește, stă neclintit, după perna de pe divan, și așteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da! Așa, încă un pas, încă unul, doi, așaaa!

         Dintr-o săritură a fost cu laba deasupra lui.

         Bietul șoricuț n-avusese vreme nici să treacă dincolo de sobă. Îl apasă puțin cu unghiile, apoi repede, îl ia între labele dinainte, îl strânge, de drag ce-i, îl răsucește în aer și-l lasă amețit pe podele. Și-l privește gândind: „ Cașcaval, ți-a trebuit? Poftin cașcavl! Doamne ! Ce bun o să-mi pară mie după ce te-oi crănțăni”

Dar mai întâi să se joace puțin cu dânsul. Il pune pe picioare, îl lasă să se dezmeticească, să-ncerce să fugă, și iar să vrea să-l prindă în cleștele labelor. Dar ce se-aude?

Un dupăit în sală. Vai, e Corbici, câinele! Nu-i vreme de pierdut. Din două sărituri, motanul e în ocnița sobei, iar șoarecele, mirat că scăpă, zăpăcit, cum poate, o șterge în gaura lui.

         Corbuț vine nebun ca-ntotdeauna; în mijlocul odăii se oprește, adulmecă lacom mirosul de cașcaval, apoi, zărind motanul, se repede și latră cu înverșunare.

Ar sări în ocniță, dar e prea sus. Se sprijină pe labele de dinainte, tremură, cască, de neliniștit ce-i, mârâie și latră. Apoi tace și cu ochii ațintiți la motan așteaptă să coboare. Numai uneori întoarce capul spre polița de unde brânza parcă-l ademenește. Și astfel, câteștrei dușmanii: șoarecele în gaură, motanul în ocniță și câinele în mijlocul odăii, se pândesc cuprinși de acelați gând.

        Dar pași apăsați cutremură sala. Ce? Stăpânul!

        Repede atunci motanul se înghemuiește și mai în fund, iar câinele o șterge sub divan; numai șoarecele, mic cum era, rămâne la locul lui.

        Stăpânul intră obosit de muncă, își aruncă pălăria pe un scaun, apoi mirosind, i se face foame; se-ndreaptă spre poliță, ia felia de cașcaval, taie o bucată de pâine și, mușcând, când dintr-una, când dintr-alta, mănâncă din plin cu poftă.

       Din trei părți, trei perechi de ochi îl urmăresc cu pizmă.

 

 

Citește textul cu atenție și răspunde la întrebări:

 

  1. Titlul_____________________________________
  2. Autorul ___________________________________
  3. Personajele ________________________________

______________________________________________

4. Cine are patru lăbuțe, doi ochi ca mărgelele și nu mai mâncase cașcaval de un an?

__________________________________________________________

__________________________________________________________

5. Cine are blană, adulmecă cu botul, are ochi galbeni și lucioși ca sticla, are mustăți subțiri și ascuțite ca oasele de pește și dorește felia de cașcaval?

__________________________________________________________

__________________________________________________________

6. Cine are patru picioare, e animal domestic, e cel mai credincios prieten al omului și așteaptă cu nerăbdare motanul?

___________________________________________________________

___________________________________________________________

7. Cine intră obosit de la muncă în odaie, aruncă pălăria și mănâncă cu poftă felia de cașcaval?

____________________________________________________________

____________________________________________________________

8. Vocabular:

poliță =  raft                                      divan = canapea fără spătar                    jilț = fotoliu

odaie = cameră, încăpere                   pizmă = ciudă, necaz

 

9. Desparte în silabe cuvintele:

odaie = ______________             poliță = __________            dulap = __________________

 jilț      = _____________             motan = __________           divan = __________________

 

10. Scrie cuvintele cu sens asemănător pentru:

 motan = _____________            poliță = ____________         repede = _________________

 

11. Alcătuiește propoziții folosind cuvintele de la vocabular: încăpere, fotoliu, raft

_______________________________________________________________

_______________________________________________________________

_______________________________________________________________

 

12.Găsiți în text cuvinte care conțin grupuri de litere:

_______________________________________________________________

_______________________________________________________________

 

                                                   

Descărcați fișa de la atașamente

 

     

 

Reply
Share: