Notifications
Clear all

Biblioteca lui Stardi de Edmondo de Amicis (fragment). Fișă de lectură

Posts: 874
Admin
Topic starter
(@admin)
Member
Joined: 6 luni ago

 

                            🌻 Biblioteca lui Stardi de Edmondo de Amicis (fragment)

 

        M-am dus la Stardi, care locuiește peste drum de școală și văzându-i biblioteca, am simțit că sunt ros de invidie.

        El nu e câtuși de puțin bogat și nu-și poate cumpăra multe cărți, dar păstrează cu foarte multă grijă, atât cărțile de școală

cât și pe cele dăruite de părinții lui, iar toți banii primiți îi pune deoparte și îi cheltuiește la librărie: în felul acesta și-a alcătuit o mică bibliotecă.

       Când tatăl său a văzut că el are slăbiciune pentru cărți, i-a cumpărat o etajeră frumoasă de lemn de nuc cu o perdeluță verde și i-a dat

la legat aproape toate volumele în culorile care îi plăceau băiatului.

      Așa că, acum, micul Stardi trage de un cordonaș, perdeluța se dă la o parte și se pot vedea trei rânduri de cărți în toate culorile,

așezate toate într-o ordine desăvârșită, lucioase, cu toate titlurile aurite pe margine; cărți de povestiri, de călătorii, de poezii, ba chiar și ilustrate.

     Stardi se pricepe de minune să combine culorile: pune volumele albe lângă cele roșii, pe cele galbene lângă cele negre, pe cele albastre lângă cele albe,

ca să se poată vedea de departe și să aibă un aspect frumos.

     Îi place să le mai și schimbe locul, din când în când. Are și catalog. E ca un bibliotecar. Tot timpul se învârtește în jurul cărților, le șterge de praf,

le răsfoiește, le cercetează legătura. E de admirat cu câtă grijă le deschide, cu mânuțele lui scurte și groase, suflând între pagini; toate par a fi noi.

     Și eu care mi-am prăpădit toate cărțile!

     Pentru el, când cumpără o carte nouă, este o sărbătoare să-și treacă mâna peste ea ca o mângâiere, să o pună la loc

și să o reia apoi ca să o privească din nou pe toate părțile și să aibă grijă ca de o comoară.

    Nu mi-a arătat nimic altceva într-un ceas.

    Îl dureau ochii de prea mult citit.

    La un moment dat intră în cameră tatăl său, care este scund și îndesat ca și fiu-său, cu un cap mai mare ca al lui.

    Îl bătu cu mâna de două-trei pe ceafă, spunându-mi cu glasul lui gros:

    — Ce zici de căpățâna asta tare ca fierul? Ascultă-mă pe mine, capul ăsta o să iasă ceva.

    Și Stardi închidea ochii pe jumătate ca un câine isteț de vânătoare la mângâierile lui aspre.

    Nu știu, eu nu aș fi îndrăznit să glumesc cu el; nu mi se părea adevărat că are un an mai mult decât mine.

Când mi-a spus „La revedere” cu expresia caracteristică, părând totodată încruntat, n-a lipsit mult să-i răspund:

„Vă salut cu tot respectul”, ca unui bărbat în toată firea. Apoi, i-am spus tatei acasă:

    — Eu nu înțeleg: Stardi talentat nu e, maniere frumoase nu are, are o figură cam caraghioasă și, totuși, mă intimidează.

    Tatăl meu mi-a răspuns:

    — Fiindcă are un caracter dârz.

    Eu am adăugat:

    — Într-un ceas, cât am stat cu el, n-a spus mai mult de cinzeci de cuvinte, nu mi-a arătat o singură jucărie, nu a râs o dată măcar și, totuși, m-am simțit bine.

    Și tata mi-a răspuns:

    — Fiindcă îl stimezi.

 

 

                                                    Fișă de lectură

 

Titlul ______________________________________

Autorul ____________________________________

Personajele _________________________________

 

Scrie într-o singură propoziție despre ce e vorba în text.

_________________________________________________________________

Unde se petrece întâmplarea?

_________________________________________________________________

Cum erau așezate cărțile lui Stardi în bibliotecă?

_________________________________________________________________

Cine îi descoperise pasiunea pentru cărți?

_________________________________________________________________

Ce a făcut tatăl lui Stardi pentru biblioteca băiatului?

_________________________________________________________________

Ce fel de cărți avea Stardi în biblioteca lui?

_________________________________________________________________

_________________________________________________________________

 

Vocabular: 

 

caracter    ► _____________                    dârz ► _____________

slăbiciune ► ____________                   etajeră ► _____________

 

Povestește pe scurt textul citit:

_________________________________________________________________

_________________________________________________________________

_________________________________________________________________

_________________________________________________________________

_________________________________________________________________

_________________________________________________________________

_________________________________________________________________

 

Mesajul desprins din textul citit:

_________________________________________________________________

 

 

Descarcă fișa de lectură Biblioteca lui Stardi, în format word, de la atașamente

 

 

Reply
Share: