Notifications
Clear all

Evaluare inițială limba și literatura română clasa a III-a

Posts: 874
Admin
Topic starter
(@admin)
Member
Joined: 6 luni ago

                                           

                                                        🌻 Evaluare inițială

                                 Limba și literatură română clasa a III-a B

 

    Citește cu atenție, apoi răspunde la întrebări:

 

              Într-o zi Vulpița se juca singură prin pădure, când deodată, un tigru a sărit după un copac.

              — Mmmmm, a spus tigrul. Am să te mănânc!

              Vulpița era speriată, dar și-a păstrat calmul. Repede și-a construit un plan în gând.

               — Îmi pare rău, domnule Tigru, dar nu mă poți mânca, i-a spus ea.

               — Și de ce nu? a întrebat surprins tigrul

               — Pentru că sunt foarte importantă, a spus Vulpița. De fapt, sunt regele acestei păduri.

                Toate animalele sunt așa de înspăimântate de mine, încât fug din calea mea când mă plimb.

                Tigrul era suspicios.

                — Cum pot ști că-mi spui adevărul? întrebă el

                — Foarte ușor, a răspuns Vulpița. Mergi în spatele meu în timp ce mă plimb prin pădure.

               Și ai să vezi cu ochii tăi ce importantă sunt.

               Și Vulpița a plecat cu tigrul mergând în spatele ei.

               Curând au ajuns aproape de un cerb ce se juca în jurul copacilor. Când cerbul a văzut

               Vulpița, nu i-a acordat nicio atenție. Dar când a văzut tigrul, a fugit în tufișuri exact cum bănuia Vulpița că va face.

               — Ai văzut? a întrebat Vulpița. Cerbul acela se teme rău de mine.

               Mai apoi, Vulpița și tigrul au ajuns aproape de un lup aflat la gura viziunii sale. Din nou, lupul nu a acordat nicio atenție Vulpiței. Dar când a văzut tigrul ce mergea în spatele ei, a sărit și a alergat în viziună să se ascundă.

               — Ai văzut? a spus Vulpița. Chiar și acel lup se teme de mine.

               Vulpea și tigrul și-au continuat drumul prin pădure. În scurt timp au ajuns la marginea unui râu unde ursul pescuia.

                În mod obișnuit ursul nu se teme de nimeni.

                Abia dacă a zărit-o pe Vulpiță. Dar când l-a văzut pe tigru, a sărit în apă și a înotat repede cât mai departe.

                — Acum mă crezi? a întrebat Vulpița.

                Tigrul era complet păcălit. Și-a plecat capul și a spus:

                — Iartă-mă, Vulpițo. Habar nu aveam că ești așa de importantă. De acum înainte nu am să te mai supăr niciodată.

                Așa că Vulpița s-a întors să se joace în pădure, tare fericită că i-a venit în minte o asemenea păcăleală.

                                                            (Vulpița și tigrul - povestea populară)

 

 

1). Titlul __________________________________________

 

2). Personajele ____________________________________

 

3). Câte alineate are legenda ____

 

4). Unde se petrece întâmplarea?

_______________________________________________

 

5). Cu cine s-au întâlnit Vulpița și tigrul când se plimbau prin pădure?

 

_______________________________________________

 

6). De ce fugeau animalele din calea lor?

_______________________________________________

 

7). Găsește cuvinte cu sens opus pentru cuvintele:

 

important = ___________               a fugit = ______________

a sărit = ___________                    adevăr = ______________

 

8). Alcătuiește propoziții în care să folosești cuvintele: s-au, sau, dintr-o, dintr-un

________________________________________________.

________________________________________________.

________________________________________________.

________________________________________________.

 

9. Desparte în silabe cuvintele date:  

    banchetă = _______________              baschet   =  ___________  

    ghicește  = _____________                  cheie       = ___________      

    jachetă   = ________________             veche      = ___________

10. Taie forma incorectă a fiecărui cuvânt:     

        așchie - așcie                  ciapă - ceapă                 genunci - genunchi

        chiamă - cheamă             ciașcă - ceașcă              împachetat – împachietat

11. Schimbi vocala „i” și obții cuvinte noi!

    rimă  = ________________

    firmă  = _______________,

    bici   = ________________, 

   

12. Formează cuvinte noi, adăugând particula îm: bujor, blând, baie, boboc.

    Exemplu: îmbujorat

__________________________________________________________

__________________________________________________________

__________________________________________________________

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­

AI AJUNS LA FINAL !  Colorează personajele din legendă !

 

tigrul

 

vulpița

 

 

Descarcă evaluarea în format word de la atașamente

 

 

 

Reply
Share: