Notifications
Clear all

Reguli pentru realizarea a unei compuneri pas cu pas

Posts: 874
Admin
Topic starter
(@admin)
Member
Joined: 6 luni ago

 

        Orice compunere are un titlu. Titlul exprimă pe scurt conţinutul compunerii şi poate fi: un cuvânt, mai multe cuvinte, o exclamaţie sau o întrebare.

        Titlul  trebuie  să  fie cât  mai  scurt  şi  cât  mai cuprinzător.

 

       Va  trebui  să  stabileşti  singur  titlul, gândindu-te  la  conţinutul  compunerii.

       Pe  măsură  ce  scrii,  reciteşte-l spre  a  vedea  dacă  nu  te-ai  abătut de  la  el.

 

Orice compunere are trei părţi:

     - introducere ( I )

     - cuprins ( C )

    -  încheiere ( Î )

        

Introducerea cuprinde începutul acţiunii: locul, timpul acţiunii, personajele care sunt implicate în acţiune.

       

Cuprinsul este partea cea mai întinsă în care se prezintă fapte şi întâmplări în ordinea în care s-au petrecut.

       

Încheierea este partea care arată cum s-a terminat acţiunea, întâmplarea. Poate cuprinde o învăţătură, un sfat, un proverb sau impresii personale.

 

- Fiecare idee este marcată printr-un alineat.

- Până învăţăm să scriem compuneri, putem marca prin iniţiale părţile compunerii: ( I ), ( C ), ( I ).

- O  compunere  trebuie să  aibă  cel  puţin  trei  alineate.

- Cuprinsul  poate  avea la  rândul  său, mai  multe  alineate, în  funcţie  de  ideile  ce  apar.

- Fii  atent  ce  scrii, dar  şi  cum  scrii!

- Nu  uita  regulile  de  aşezare a  unui  text  în  pagina  caietului!

- Foloseşte corect semnele ortografice şi de  punctuaţie

 

Respectă:

- ordinea  firească  a  ideilor;

- tratarea  temei  date,  fără rătăciri;

- folosirea  unui  limbaj  clar  şi  corect, dar bogat  în  expresii  artistice;

- corectitudinea  şi claritatea scrisului, dar şi frumuseţea  acestuia.

 

* Înainte  de  a  scrie,  gândeşte!

 

* Este  important  să  ştii să-ţi  citeşti  compunerea, pentru  a  fi  înţeles.

 

* Ca  să  ajungi  la  forma  corectă, trebuie  să  faci  una  sau mai  multe  încercări  pe  caietul  tău  de  exerciţii.

Reply
Share: