Adverbul – definitie, clasificare, funcții sintactice

Partea de vorbire neflexibilă care arata împrejurarea în care se petrece acțiunea

Poate determina: – un verb = Plec acolo

– un adjectiv = Era aproape buna prajitura

– un alt adverb = Aproape mereu se uita la televizor

– un substantiv = Plecarea de acolo m-a bucurat

– un pronume = Aceia de dincolo m-au suparat

Locuțiunea adverbială – reprezintă grupul de cuvinte care are sens unitar al unui adverb : de aceea, în fel si chip, în vecii vecilor, picior peste picior. când si când.

Clasificarea adverbelor

1. după formă :

* simple : acasa, acolo, intocmai

* compuse : asta-vara, ieri-noapte

2. după înțeles;

   * de loc : aici, acolo, inainte, inapoi

   * de timp : ieri, azi, maine

   * de mod : alene, asa, repede; aici intra si adverbele cantitativ : atat, destul, mult, putin

   * predicative : probabil, posibil, imposibil (atunci cand sunt urmate de conjunctia că)

Gradele de comparatie ale adverbului :

1. Pozitiv : Studentul din randul intai scrie frumos

2. Comparativ:

   * de superioritate : Ioana canta mai frumos decat tine la pian

   * de egalitate : Ion recita la fel de frumos ca un actor

   * de inferioritate : El scrie cel mai putin frumos dintre toti

3. Superlativ

* relativ de superioritate : Ana prezinta cel mai frumos o serbare.

* relativ de inferioritate : Studenta canta cel mai putin frumos dintre toti

* absolut : Sorina scrie foarte frumos

Funcții sintactice ale adverbului:

* nume predicativ : Este bine sa spui adevarul

* atribut adverbial : Plecarea de acasa l-a iritat

* complement circumstantial de loc : Ma duc acolo maine

* complement circumstantial de timp : Plec maine

* complement circumstantial de mod : Merg alene

* predicat : Pesemne ca a plecat

ADVERBUL

Adverbul este partea de vorbire neflexibilă care exprimă caracteristica unei acţiuni.

Clasificare

1. După înţeles:

a) de mod: aşa, bine, repede

b) de loc: acolo, departe, jos

c) de timp: mâine, astăzi, cândva

2. După structură:

a) simple: bine, ieri, jos

b) compuse: niciodată, devreme, după-amiază

3. După rol:

a) interogative (foloste în exprimara întrebării în propoziţiile interogative): unde, când, cum, cât, încotro

b) relative (utilizate în frază, leagă subordoata de propoziţia regentă): unde, când, cum, cât, încotro

c) nehotărâte (nu dau indicaţii precise despre circumstanţă): cândva, altundeva, oriunde, oricum

d) negative (neagă circumstanţa exprimată): niciunde, nicăieri, niciodată, nicicum, nicicând

e) predicative (au funcţie sintactică de predicat verbal, când sunt urmate de conjuncţiile că, sau, să): fireşte, desigur, poate, negreşit, posibil, imposibil, normal

4. După provenienţă:

a) propriu-zise (moştenite): sus, nu, mai

b) provenite din alte părţi de vorbire, prin schimbarea valorii gramaticale:

– din substantive care exprimă timpul: noaptea, iarna, lunea

– din adjective: frumos, rapid, puternic

– din pronume relative/interogative: ce, cât

Grade de comparaţie

1. Pozitiv: bine

2. Comparativ:

– de superioritate: mai bine

– de egalitate: la fel de bine

– de inferioritate: mai puţin bine

3. Superlativ:

– relativ: cel mai bine

– absolut: foarte bine

Adverbele pronominale

Adverbele pronominale provin din rădăcini pronominale.

Funcţii sintactice

1. Predicat verbal: Fireşte că a priceput.

2. Nume predicativ: Cum este copilul?

3. Atribut verbal: Etajul de jos a fost inundat.

4. Complement circumstanţial de loc: Va călători departe.

5. Complement circumstanţial de timp: Azi am cumpărat mere.

6. Complement circumstanţial de mod: Mergea repede spre şcoală

Locuţiunea adverbială

Locuţiunile adverbiale sunt rupuri de două sau mai multe cuvinte care, împreună, îndeplinesc rolul unui adverb.

Locuţiunile adverbiale pot fi formate din:

– substantiv, adjectiv substantivizat, participiu, numeral sau adverb cu una sau mai multe prepoziţii: de dimineaţă, de obicei, în grabă, cu de-a sila, pe de rost, din nou, pe negândite

– substantiv, pronume sau adverb, repetat cu una sau mai multe prepoziţii: zi cu zi, clipă de clipă, rând pe rând, din ce în ce

– din părţi de vorbire de acelaşi fel: colea-valea, ici-colo, vrând-nevrând