[Sticky] Rolul utilizarii cratimei

Atunci când ni se cere să explicităm rolul cratimei într-o construcție lexicală, morfologică sau sintactică,  trebuie să avem în vedere următoarele situații:

1)  Din punct de vedere fonetic:

–  elidarea unui sunet la început de cuvânt: „rimă-mbrățișată”,  „lucru-nceput”, „carte-nchisă” etc.;

–  elidarea, dispariția, suprimarea unui sunet la sfârșit de cuvânt. „printr-o”, „dintr-o”,  „într-o” etc.;

–  evitarea hiatului: ”fereastră-ntredeschisă”, ”speranță-mplinită”, ”față-ntristată” etc.;

– transformarea unui hiat în diftong: „de-abia”, „de-acolo”, „de-alaltăieri”etc.

– evitarea unui diftong: „clar-această zi” (clară această zi), „duioas-aducere-aminte” (duioasă aducere-aminte) etc.;

– evitarea unui triftong: „vorbea-ntre dinți” (vorbea între dinți), „spunea-ntr-o doară” (spunea într-o doară) etc.;

2)  Din punct de vedere morfologic:

– marchează rostirea împreună, în aceeași silabă, a două cuvinte (părți de vorbire) diferite (se poate specifica valoarea lor morfologică):„speranțe-nșelătoare”: cratima marchează rostirea în aceeași silabă a două părți de vorbire diferite: substantivul comun, simplu ”speranțe” și adjectivul propriu-zis „(î)nșelătoare; „spunându-mi-se”: cratima marchează rostirea împreună a trei cuvinte diferite: verbul la gerunziu „spunând(u)”, pronumele personal ”mi” (caz D, formă neaccentuată), pronumele reflexiv propriu-zis „se” (caz Ac., formă neaccentuată);

3)  Din punct de vedere prozodic, folosirea cratimei are ca efect:

– micșorarea numărului de silabe: „Turmele-l urc, stele le scapără-n cale” (12 silabe în loc de 14 silabe) și deci păstrarea constantă a măsurii versurilor;

– menținerea ritmului: „Parc-ascult și parc-aștept” (UU_ UUU_) (anapest, peon 4);

– păstrarea rimei: ”Aproape de speranța-mi/Se scurge tainic viața-mi” – rimă feminină (se termină fiecare vers într-o vocală), perfectă (ultima silabă coincide perfect);

– conservarea structurii (strofice) a poeziei;

4)  Din punct de vedere stilistic:

– obținerea unor figuri de stil sonore:

– aliterația:  „Speranța-nvie primăvara/În fiecare vis când vine seara…”(se repetă consoanele „v”, „r” și „n”); este și asonanță, se repetă vocala accentuată „a”;

– asonanța: „Cuvânt-aproape de un dulce gând (…)” (este accentuată vocala „â” ); este și aliterație, se repetă consoana „n”, „p” și „d”;  prin realizarea figurilor de stil sonore se obține muzicalitatea versurilor sau rima interioară;

N.B. Elementele de prozodie se pot încadra în categoria mai largă a stilului.

Cratima (”-”) este un semn ortografic și de punctuație, în anumite situații:

Semn ortografic între două părți de vorbire diferite: ”Dulce-această veste” (leagă două părți de vorbire diferite);

Semn ortografic în interiorul aceleiași părți de vorbire:”Ieri-alaltăieri”,”După-amiază”, ”nord-vest”, ”bun-gust”, ”Maria-Elena”,”roșu-albăstrui”,”aproape-departe”, ”târâș-grăpiș”(leagă termenii unui adevrb de timp compus, substantiv comun sau propriu compus, ai unui adjectiv compus, ai unui adverb de loc sau de mod compus etc.);

Semn ortografic într-o locuțiune: „dintr-odată” (cratima marchează rostirea împreună, în aceeași silabă, a două părți de vorbire diferite: prepoziția simplă „dintr(e)” și adverbul de timp „odată”, partea de vorbire obținută fiind o locuțiune adverbială de mod; „într-adins”, ”de-a berbeleacul”, „de-a dura”, „de-a v-ați ascunselea”, aduceri-aminte , „ucigă-l toaca”, „ducă-se pe pustii” etc. (locuțiuni adverbiale,  verbale, substantivale etc.);

Semn ortografic într-o expresie: „și-au dat arama pe față”; „s-au dat de ceasul morții”, „în cel de-al doisprezecelea ceas” etc.

Semn de orografie între două numerale cardinale, două substantive, două adverbe, două adjective  etc. : „anii ’80 -’90”, „viitor-trecut”, „bine-rău”,  „repede-încet”, „devreme-târziu”, „bun-rău”, „frumos-urât”, „prost-deștept”, „bogat-sărac” etc;

Leagă un numeral ordinal de particula morfologică ”a” (morfem): a XII-a F; a IXL-a (a patruzecea), a CIX-a (a o sută noua), a MXIX-a (a cinci sute nousprezecea) etc.;

Semn de ortografie „-ntr-această primăvară” (ține locul unui apostrof; în propria poezie).

Când este semn de punctuație, cratima se numește linie de dialog sau linie de pauză.

Linie de dialog:  „– Ionel, Ionel, vin’ la mama!…”

Linie de pauză: înaintea unei explicații: ”Identificarea – adică găsirea în text – a unor construcții pleonastice”; înaintea unei enumerații: 

Toate formele de relief – munții, dealurile, câmpiile, șesurile, pot fi găsite în țara noastră” etc.

N.B. Când este linie de dialog sau linie de pauză  are o formă ușor diferită: „–”.

De fapt, cratima, linia de dialog și linia de pauză sunt trei lucruri diferite.