În secolul al XIX-lea, multe popoare din Europa au format state naționaliste, printre care și poporul român.
Totuși această idee nu a fost văzută cu ochi buni de Imperiul Otoman și Austria, dar a fost susținută de alte țări, printre care și Franța.
Alexandru Ioan Cuza își începe activitatea în slujba ideii de unire la 1848, când participă la adunarea de la hotelul Peterburg din Iași, care marca începutul revoluției pașoptiste în spațiul românesc;
→ a fost arestat, dar a reușit să scape de sub escortă și emigrează în Franța, dar revine mai târziu în țară unde continuă acyivitatea unionistă;
→ în 1859, calitățile sale deosebite, vorba limpede, curajul, modul dezinteresat în care-și făcuse până atunci datoria, l-au recomandat drept candidat la tron;
→ a fost ales mai întâi la Iaș, pe 5 ianuarie 1859, apoi la București pe 24 ianuarie 1859, când decine primul domn al Principatele Române;
→ Cuza a domnit șapte ani, timp în care România a început un vast proces de modernizare;
→ cele mai importante reforme au fost cea agrară, prin care țăranii au primit pământ și legea învățământului, unde aceștia au avut acces la școală;
→ aceste reforme au fost realizate într-un regim aproape autoritar care i-a nemulțumit pe marii proprietari de pământuri, ducând la îndepărtarea lui Cuza de pe tron în 1866;
→ domnitorul a fost nevoit să abdice și să plece în exil, lăsând tronul unui prinț străin.
Recapitulăm prin Axa timpului
5 ian. 1859 → Cuza este ales domn al Moldovei
24 ian.1859→ Este ales domn al Țării Românești
1862 → Domn al Principatelor Române
1864 → Reforma agrară și legea învățământului
1866→ Abdicarea lui Cuza
Aflu mai mult:
Lectură
Moș Ion Roată și Cuza-Vodă după Ion Creangă
„Între țăranii fruntași care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul țării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era și moș Ion Roată, om cinstit și cuviincios, cum sunt mai toți țăranii români de pretutindeni [...]
Într-una din zile, cum vorbea frumos un boier dintre cei tineri, iaca și moș Ion Roată sare cu gura:
— Aveți bunătate de vorbiți mai moldovenește, cucoane, să ne dumirim și noi; căci eu unul drept vă spun că nu pricep nimic, păcatele mele!
Un oarecare boier întâmpină atunci pe moș Ion Roată, zicându-i cu glas poruncitor și răutăcios: — Dar ce nevoie mare este să înțelegi tu, mojicule?
Moș Roată, simțindu-se lovit până în suflet, răspunde atunci cu glas plângător:
— Dar bine, cucoane, dacă nu v-a fost cu plăcere să pricepem și noi câte ceva din cele ce spuneți dumneavoastră, de ce ne-ați mai adus aici să vă bateți joc de noi? [...]
La aceste vorbe, colonelul Alexandru Cuza a dat mâna prietenește cu moș Ion Roată.
În sfârșit, după multe dezbateri furtunoase urmate în Divanul ad-hoc, s-a încuviințat «Unirea». Peste câțiva ani după aceasta, Cuza-Vodă a poposit la Agiud, unde l-a întâmpinat o mulțime de lume, ca pe un domnitor.
— He, he! moș Ion Roată, prietenul și tovarășul meu cel vechiu [...] Ridică-te, moș Ioane, și spune-mi, fără sfială, ce durere ai. Ți-a făcut cineva vrun neajuns?
Moș Ion Roată, văzând că, după atâția ani, nu l-a uitat colonelul Alexandru Cuza, a zis:
— Luminarea Voastră! De când cu păcatul cel de «ad-hoc», n-am mai avut zi bună cu boierul. N-am gândit, nenorocitul de mine, că dumnealui, un boier așa de mare, putred de bogat și cu învățătură, să-și puie mintea cu unul ca mine, de la niște vorbe nesocotite ce le-am zis și eu atunci, într-un necaz. De cum am ajuns acasă, goană și prigoană pe capul meu, din partea boierului, în tot felul.
Cuza-Vodă a stat neclintit și s-a uitat țintă la moș Ion Roată, cât a vorbit el. Și când a isprăvit vorba, vodă i-a pus două fișicuri de napoleoni în mână, zicându-i cu bunătate:
— Ține, moș Ioane, acest mic dar de la mine.
Țăranului i se umplură ochii de lacrimi și, sărutând mâna lui vodă zise:
— Dar cu rușinea ce mi-a făcut cum rămâne, Măria Ta?
— Iaca așa rămâne, moș Ioane, zise Cuza-Vodă, sărutându-l și pe ambii obraji. Du-te și spune sătenilor dumitale, că, pe unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat domnitorul țării și ți-a șters rușinea.”
