În casă locuiește fetița. Lângă casa fetiței mai e o casă. Casa păpușii. A făcut-o chiar fetița cu mâna ei. Toată vara s-a jucat aici. E o casă din patru araci subțiri și deasupra lor, o tablă, acoperișul.
Lângă casa păpușii e și un pui de salcâm. Toata vara puiul de salcâm și păpușa au fost preitenii fetiței. Dar, de la o vreme, nu știu de ce, fetița stă mai mult în casa ei, iar păpușa stă, bineînțeles, lângă fetiță.
Într-o zi, a venit vântul și a luat acoperișul căsuței.
Puiul de salcâm a văzut cum vântul a luat în zbor fața de masă și scoațele din căsuța păpușii. Așa că s-a gândit să facă din nou frumos în casă. Uite, pe masă e nevoie de față de masă. Și puiul de salcâm își scutură o frunză și frunza acoperă masa. Pe pat, trebuie neapărat o scoarță, neapărat niște perne. Și puiul de salcâm își scutură iar patru frunze....zece frunze...douăzeci de frunze. Căsuța păpușii e plină de frunze. Adică de ce sunt eu frunze, peste tot fețe de masă, scoarțe, șervețele, perne și pernițe. Păpușa poate să vină...Fetița poate să vină! E atât de plăcut aici și scoarțele, și fețele de masă, și șervețele sunt toate de culoarea soarelui și totul râde și te poftește să intri.
Fetița a deschis ușa. A trecut pragul.
- Vai, ce frumos! strigă ea. Căsuța păpușii e de aur! Nu-i șaa, puiule de salcâm?
Dar puiul de salcâm era gol. Nicio frunză, nicăieri. Și nu putea vorbi. Căci copacii vorbesc atunci când frunzel vorbesc! Dar a venit din nou vântul. A suflat din toate puterile lui și frunzele din căsuța din căsuța păpușii au zburat prin toate părțile. Căsuța a rămas din nou goală și puiul de salcâm, gol. Fetița e tristă, iar vântul îi spune:
- Nu te supăra pe mine! Ce să fac, e toamnă!
Și totuși o frunză, numai una, mică-mică de tot, mai rămăsese în salcâm. Și ea a șoptit:
- Dar noi, frunzele salcâmului, nu din cauza toamnei am căzut! Noi...noi...am vrut să împodobim căsuța păpușii. Uite, acum, chiar eu...fiindcă a rămas din nou căsuța păpușii goală, trebuie să acopăr masa. Nu se poate o masă fără față de masă. Dacă vor veni musafirii?
Și frunza a căzut. Acum e față de masă. Și-au venit și musafirii, niște vrăbii. Numai vântul nu tace și-i pune fetiței:
- Nu-i nimic, să spună frunzele ce vor ele, dar eu știu ce știu: e toamnă și toamna frunzele...
- Taci, să nu te-audă! spune fetița.
Și vântul tace. Și frunza de pe masa păpușii nu mai aude nimic, nimic.
REZUMAT
Povestirea „Căsuța păpușii” este o alegorie delicată despre copilărie, natură și trecerea anotimpurilor.
O fetiță construiește o căsuță pentru păpușa ei, lângă un pui de salcâm. Vara, fetița, păpușa și salcâmul sunt prieteni și petrec timpul împreună. Însă odată cu venirea toamnei, fetița stă mai mult în casă.
Vântul distruge căsuța păpușii, luând acoperișul și obiectele din interior. Puiul de salcâm, dorind să readucă frumusețea căsuței, își scutură frunzele pentru a înlocui fața de masă, pernele și scoarțele. Fetița revine și este încântată de „căsuța de aur”.
Când vântul revine și ia din nou frunzele, căsuța rămâne goală, iar fetița e tristă. O ultimă frunză, rămasă în salcâm, cade și devine față de masă pentru păpușă, chiar înainte de sosirea unor vrăbii. Vântul insistă că frunzele au căzut din cauza toamnei, dar fetița îl oprește, apărând gestul de generozitate al naturii.
Concluzie:
„Căsuța păpușii” este o parabolă despre puterea creativă a copilăriei, relația spirituală cu natura și dorința de a păstra frumusețea în fața destrămării inevitabile aduse de timp. Povestea, simplă în aparență, transmite un mesaj profund: gesturile mici, inspirate de dragoste, pot înfrunta chiar și vântul toamnei.
Teme descoperite în această lectură:
- prietenia dintre copil și natură
- generozitatea
- fragilitatea copilăriei
- trecerea anotimpurilor