O faptă generoasă de Edmondo de Amicis (fragment) + rezumat
🌻 Rezumat – „O faptă generoasă” de Edmondo de Amicis
Într-o dimineață, la școală, mai mulți băieți îl necăjesc pe Crossi, un coleg cu mâna legată, al cărui tată lipsea, iar mama era precupeață. Îl jignesc, îl lovesc și îl imită batjocoritor. Umilit și supărat, Crossi aruncă o călimară spre Franti, cel mai răutăcios dintre ei, dar îl nimerește din greșeală pe profesorul care tocmai intra în clasă.
Profesorul cere să afle cine a aruncat, dar nimeni nu recunoaște. Atunci, Garrone, din compasiune pentru Crossi, minte și spune că el a făcut-o. Profesorul însă își dă seama că nu e adevărat și îl încurajează pe vinovat să mărturisească. Crossi, plângând, recunoaște. Cei care l-au provocat sunt mustrați aspru, iar profesorul îl laudă pe Garrone pentru curajul și bunătatea sa, numindu-l „un suflet bun”.
Ideea principală: Binele și curajul moral pot schimba situațiile dificile și pot aduce dreptate.
Mesaj: Să fii generos și să iei apărarea celor nedreptățiți este o dovadă de noblețe sufletească.
🌻 O faptă generoasă de Edmondo de Amicis
Chiar azi-dimineață Garrone ne dădu dovadă de inima lui cea bună. Ajunsesem cam târziu la școală, fiindcă mă oprise profesoara de clasa I superioară, să mă întrebe la ce oră ar putea să vină la noi acasă. Profesorul nu venise încă și trei sau patru băieți îl necăjeau pe bietul Crossi, băiatul cu părul roșu și cu mâna legată de gât, a cărui mamă e precupeață. Îl loveau cu liniile, îi azvârleau coji de castane în ochi și îi ziceau mereu:
— Ciungule, slutule! Unii îl imitau și îl luau în râs, cum își ținea mâna legată de gât.
Sărmanul băiat stătea singur în spatele clasei și nu zicea nimic. Se uita când la unul, când la altul, parcă i-ar fi rugat să-l lase în pace. Dimpotrivă, ei se îndârjiră și mai tare. Atunci Crossi începu să roșească și să tremure de necaz, dar tot răbda. Deodată, răutăciosul Franti se sui pe o bancă și imită pe mama lui Crossi, cum își poartă coșurile cu zarzavaturi în mâini, când vine la poarta școlii, ca să-l aștepte pe fiul său.
Mulți băieți începură să râdă cu hohote. Crossi își pierdu răbdarea, apucă o călimară cu cerneală și o azvârli din toate puterile spre capul lui Franti. Franti își plecă repede capul, iar călimara lovi în piept pe profesorul care tocmai intra în clasă. Toți școlarii alergară speriați pe la locurile lor. Profesorul îngălbeni și, urcându-se la catedră, îi întrebă supărat:
— Cine a azvârlit? Nimeni nu răspunse. Profesorul întrebă iarăși, ridicând glasul: Răspundeți, cine?
Atunci Garrone, făcându-i-se milă de bietul Crosii, se ridică repede și zise hotărât:
— Eu am azvârlit!
Profesorul se uită la el, se uită și la ceilalți școlari, pe care îi văzu că stau cuminți și zise cu glasul potolit:
— Nu este adevărat! adăugase el, vinovatul n-o să fie pedepsit, să se ridice!
Crossi se sculă și zise înecat de plâns:
— Mă băteau și râdeau de mine; de necaz, mi-am ieșit din fire și am azvârlit călimara!
— Așază-te, zise profesorul. Să se scoale cei care l-au întărâtat.
Patru elevi se ridicară în picioare, plecându-și capul.
— Ați necăjit, le zise profesorul, pe un coleg care nu vă făcea nimic. Ați bătut pe un neputincios, care nu este în stare să se apere. Ați făcut una din faptele cele mai mișelești, care pot mânji o ființă omenească! Sunteți niște nevrednici! apoi coborî printre bănci, îl luă de bărbie pe Garone, care stătea cu capul în jos și se uita drept în ochii lui, zicându-i:
— Tu ești un suflet bun!
Garrone, folosindu-se de împrejurare, șopti ceva la urechea profesorului care, întorcându-se către cei patru vinovați, le zise cu asprime:
— Vă iert!
-
„Mama mamuților mahmuri” de Mircea Sântimbreanu lectura integrală + rezumat12 ore ago
-
„Făt-Frumos când era mic” de Octav Pancu-Iași lectura integrală + rezumat13 ore ago
-
„Matilda” de Roald Dahl textul complet + rezumat13 ore ago
-
Poveste cu „Încurcă lume" de Manuela Dinescu text + rezumat + fișă cu întrebări2 zile ago
-
Drumul cărții de Claudia Groza fragment + rezumat2 zile ago