Rezumat – „Păcală” de Ion Creangă
Povestirea îl are în centru pe Păcală, un personaj popular arhetipal, cunoscut pentru umorul său sec, logica răsturnată și răspunsurile ingenios absurde. Într-o zi, un negustor aflat în trecere îl întâlnește pe Păcală odihnindu-se lângă un pod și începe să-i pună întrebări simple despre satul lui, oamenii de acolo și recolte.
Însă fiecare întrebare primește de la Păcală un răspuns confuz, literal sau complet greșit în aparență, dar plin de umor absurd. Întrebările logice ale negustorului — despre cum se cheamă satul, cum se vinde grâul, cine conduce comunitatea — sunt întoarse pe dos de Păcală, care răspunde într-un mod comic și derutant: spune că satul e botezat de popă într-o căldărușă, că prețul grâului se stabilește după cum te învoiești și că cea mai mare frică în sat este de buhaiul popii.
Negustorul se umple de nervi și ajunge să-i dea lui Păcală cinci bani „să-și pună doagele ce-i lipsesc”, considerându-l prost. Finalul întărește ideea că prostia, reală sau mimată, este o boală fără leac.
Ideea principală:
Povestirea satirizează prostia și neînțelegerea prin contrastul dintre rațiunea convențională a negustorului și logica absurdă, dar coerentă, a lui Păcală.
Morala poveștii:
Umorul popular demască prostia, superficialitatea și înfumurarea celor care se cred superiori. Păcală, deși aparent naiv, este simbolul țăranului care se distrează pe seama celor „școliți”, subliniind prin glumă diferența dintre inteligență nativă și înțelepciunea de fațadă.
