Rezumat – „Popa Duhu” de Ion Creangă
Povestirea îl are în centru pe Isaia Duhu, un preot ieșean nonconformist, recunoscut pentru firea sa nestatornică, satirică și necruțătoare față de fățărnicie, prostie și corupție. Crescut în seminarul de la Socola, Duhu învață mai mult de unul singur decât de la profesori, iar spiritul său liber și critic îi aduce reputația de „duh diavolesc”.
Ajuns profesor și preot, duce o viață modestă și solitară, refuzând ipocrizia clerului înalt. Predicile sale, pline de umor și ironie, sunt adresate direct credincioșilor și ierarhilor, fiind adesea critici la adresa moravurilor, superficialității și luxului bisericesc. Din această cauză, este marginalizat și interzis de la predică, dar nu-și pierde spiritul.
Se remarcă prin gesturi și replici excentrice: poartă o cruce de lemn prinsă cu sfoară, ironizează arhiereii, ia în râs sobrietatea religioasă și se distrează pe seama rușilor, grecilor și altor personaje bisericești. Refuză ipocrizia și ceremonialul gol, preferând sinceritatea și autoironia. Din cauza firii sale agitate și libertine, se mută adesea dintr-un loc în altul.
Spre finalul vieții, influențat de preocupări mistice și spiritiste, își vinde cărțile pentru a-și cumpăra pâine. Ironia sorții face ca tocmai acele cărți să fie folosite pentru nașterea spiritismului în Iași, lucru pe care Duhu îl regretă. Moare bolnav și sărac, dar cu conștiința curată, fiind înmormântat la Eternitatea, lăsând în urmă o figură memorabilă.
Ideea principală:
Povestirea este portretul unui om al credinței care, deși respinge conformismul religios, rămâne profund moral și curajos în fața adevărului.
Morala poveștii:
Ion Creangă elogiază libertatea gândirii, satira socială și autenticitatea. Popa Duhu este simbolul omului onest care, chiar dacă este disprețuit de autorități, trăiește în adevăr și demnitate, rămânând un personaj viu în conștiința comunității.
