Un împărat și o împărăteasă, neputând avea copii, cer ajutorul unui unchiaș înțelept. Acesta le oferă leacuri și le prezice că vor avea un singur fiu, dar că vor avea și multă întristare din cauza lui. Copilul se naște plângând neîncetat, până când împăratul îi promite „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” – moment în care se liniștește.
La vârsta de cincisprezece ani, Făt-Frumos își amintește făgăduiala tatălui și cere să plece în lume pentru a-și împlini destinul. După numeroase pregătiri și cu ajutorul unui cal năzdrăvan, pleacă într-o călătorie inițiatică, trecând prin ținuturile Gheonoaiei și Scorpiei – două ființe înfricoșătoare pe care le învinge și le cruță, câștigându-le respectul.
Trecând prin pericole mari, ajunge într-un tărâm fermecat, unde domnește etern primăvara. Acolo o întâlnește pe zâna Tinereții fără Bătrânețe, cu care se căsătorește și trăiește o viață fără griji. Totul se schimbă când, din greșeală, pășește în „Valea Plângerii”, loc interzis care îi trezește dorul de părinți. Deși avertizat că nimic nu mai este ca înainte, decide să se întoarcă în lumea de care aparținea odinioară.
Pe drum, Făt-Frumos constată cu uimire că timpul a trecut cu sute de ani în lumea reală. Locurile pe care le știa au fost schimbate sau uitate, oamenii nu-i mai recunosc povestea, iar palatul părintesc e o ruină. Îmbătrânit dintr-odată, este găsit de Moarte învechită și uitată într-un tron. Moartea îl atinge și Făt-Frumos moare pe loc, făcându-se țărână.
Ideea principală:
Căutarea perfecțiunii și a eternității este imposibilă în lumea oamenilor, iar dorul, timpul și moartea sunt inevitabile.
Mesajul textului:
Petre Ispirescu construiește o alegorie profundă despre condiția umană și imposibilitatea de a fugi de destin. Basmul ne învață că orice prețuire a tinereții și a nemuririi este iluzorie dacă este ruptă de realitate, de rădăcini, de familie și de timp. Viața capătă sens tocmai prin efemeritatea ei.
