🌻 UNDE A ZBURAT RÂNDUNICA
de Titel Constantinescu
Când s-a trezit Cip-Cirip, un vant rece batea, care legana frunzele copacilor şi tufele macieşilor…
Soarele nici nu răsărise încă și vrăbiuța Cip-Cirip îşi lua zborul spre prietena ei, randunica:
—„O sa zburăm amândouă, până la iaz și o sa facem baie împreuna”, se gândea pe drum vrăbiuţa, bucuroasă. „Ea în apa, eu în nisip”.
Căsuţa rândunicii era sub streaşina unei case, sus, sus de tot!
Cip-cirip-cirip! făcu vrăbiuţa, ceea ce pe limba vrăbiilor însemna:
„Vecinica, Rândunică
Ieşi afară Surioară…
Nu-i nici cald şi nu-i nici soare,
Dar e bine de plimbare…”
A stat vrăbiuţa, a mai strigat odată, de două ori, apoi, sfâr… a zburat spre pădure. Frunzele copacilor începuseră să se îngălbenească şi firele de iarbă nu mai erau verzi. Vrăbiuţa simţea ca e mai frig decât ieri, dar nu prea înţelegea de ce… Şi cum zbura ea, aşa, mai aproape de pământ, numai ce-o văzu pe furnică. Aceasta ducea spre un muşuroi un miez de pâine mai mare decat două furnici la un loc!
Vrăbiuţa se apropie de ea şi ciripi:
„Cip-cirip, soră furnică,
N-ai văzut pe rândunică?”
Dar furnica îi răspunse fără să se oprească din drum:
— N-am văzut-o, n-am văzut-o… Du-te şi întreabă-l pe bursuc… Eu n-am timp să mă uit după rândunica. Acum îmi fac provizii de iarnă…
Vrăbiuţa zbură mai repede, până ce îl întâlni pe moş Bursuc. Abia ducea în gurî o ramură cu frunze roşioare, ca arama. Se pregătea să-şi facă culcuşul. Vrăbiuţa se opri pe un fir de măcieş.
„Moş Bursuc, n-ai văzut
Vecinica, Rândunica
Pe aici a trecut?”
Dar bursucul n-o văzuse pe rândunică, şi-i păru rău că n-o putea ajuta pe vrăbiuţă. Și iar zbură vrăbiuţa, mai departe. În poiană, întâlni o șopârlă.
— N-ai vazut-o pe randunica?… întreba ea.
Dar nici şopârla n-o văzuse şi îi răspunse repede:
— N-am văzut-o, n-am văzut-o. N-am avut timp… Toata dimineaţa am căutat o piatră mai mare, sub care să dorm toata iarna… În sfârşit, am gasit una! Șopârla a plecat spre noul ei culcuş, iar vrăbiuţa a zburat până la iaz la prietena ei broscuţă.
Sălciile de pe mal îşi scuturaseră toate frunzele, iar nuferii nu se mai vedeau deloc.
Vrăbiuţa se opri lângă malul lacului şi strigă:
„Hai, broscuţă Oac-oac-oac,
Ieşi acum puţin din lac!
Cip ci-rip-cip-cirip…”
Și iată că broscuţa ieşi la mal…
— Bună ziua, broscuţa! ciripi vrăbiuţa. N-ai văzut pe rândunică? o caut de azi dimineată.
— Nu, n-am văzut-o! răspunse broscuţa. Oac-Oac! Mi-am facut o casuţa în namolul din fundul lacului. E aşa de cald acolo! O sa dorm toata iarna. Dar ce se aude? întreba broscuţa…
— Ia te uita, nişte păsări! N-o fi şi prietena noastră, rândunica?
— Ba da, şi eu sunt, raspunse randunica. Şi coborî langa ele.
— Dar unde ai fost pana acum? întreba vrabiuţa… Te-am căutat peste tot şi nu te-am găsit.
— Am stat de vorbă cu alte rândunici, pe nişte fire de telegraf şi ne-am făcut planul de drum.
— Cum? de ce plecaţi? — întrebară broscuţa şi vrăbiuţa.
— N-avem ce mânca la iarnă. Aici nu mai găsim nici musculiţe, nici viermişori.
— Dar o să mai vii? întrebă vrăbiuţa.
— Sigur că-o să viu la primavară.
Vrăbiuţa era tare bucuroasă… se gândea cum să păzeasca mai bine cuibul rândunicii, până la primavară… Și rândunica a plecat. S-a ridicat sus, sus de tot şi împreună cu celelalte rândunici, strânse în stol, au zburat mai departe spre țările calde. Vrăbiuţa ciripi în urma rândunicii:
- „Drum bun, rândunico!”
Apoi zbură repede spre cuib, ca să-l deretice, să aibă şi ea adapost peste iarnă.
Aveți textul integral în format word la atașamente
