D-l Goe de I. L. Caragiale

        Ca sa nu mai ramaie repetent şi anul acesta, mam mare, mamiţica şi tanti Miţa au promis tanarului Goe sa-l duca-n Bucureşti de 10 mai.

        Puţin ne importa daca aceste trei dame se hotarasc a parasi locul lor spre a veni în Capitala numai de hatarul fiului şi nepoţelului lor. Destul ca foarte de dimineaţa, dumnealor, frumos gatite, împreuna cu tanarul Goe, aşteapta cu multa nerabdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie sa le duca la Bucureşti. Adevarul e ca, daca se hotaraşte cineva sa asiste la o sarbatoare naţionala aşa de importanta, trebuie s-o ia de dimineaţa. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fara zece a.m. D. Goe este foarte impacient şi, cu un ton de comanda, zice încruntat:

       – Mam mare! de ce nu mai vine?… Eu vreau sa vie!
       – Vine, vine acuma, puişorul mamii! raspunde cucoana.

Şi saruta pe nepoţel, apoi îi potriveşte palaria.
Tanarul Goe poarta un frumos costum de marinar, palarie de paie, cu inscripţia pe pamblica: le Formidable, şi sub pamblica biletul de calatorie înfipt de tanti Miţa, ca „aşa ţin barbaţii biletul”.
      – Vezi ce bine-i şade lui – zice mam mare – cu costumul de marinel?
      – Mamiţo, nu ţi-am spus ca nu se zice marinel?
      – Da cum?
      – Marinal…
      – Ei! ziceţi voi cum ştiţi; eu zic cum am apucat. Aşa se zicea pe vremea mea, cand a ieşit întai moda asta la copii – marinel.
     – Vezi, ca sunteţi proaste amandoua? întrerupe tanarul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel…
     – Da cum, procopsitule? întreaba tanti Miţa cu un zambet simpatic.
     – Mariner…
     – Apoi de! n-a învaţat toata lumea carte ca d-ta! zice mam mare, şi iar saruta pe nepoţel şi iar îi potriveşte palaria de mariner.

     Dar nu e vreme de discuţii filologice: soseşte trenul – şi nu sta mult.
Trenul este plin… Dar cu multa bunavoinţa din partea unor tineri politicoşi, cari merg pana la o staţie apropiata, se fac locuri pentru dame. Trenul a plecat… Mam mare îşi face cruce, apoi aprinde o ţigara… Goe nu vrea sa intre în cupeu; vrea sa şada în coridorul vagonului cu barbaţii.

    – Nu!… nu e voie sa scoţi capul pe fereastra, mititelule! zice unul dintre tineri lui d. Goe, şi-l trage puţin înapoi.
    – Ce treaba ai tu, uratule? zice mititelul smucindu-se.

    Şi dupa ce se stramba la uratul, se spanzura iar cu amandoua manile de vergeaua de alama şi scoate iar capul. Dar n-apuca sa raspunza ceva uratul, şi mititelul îşi retrage îngrozit capul gol înauntru şi-ncepe sa zbiere.

    – Mamiţoo! mam maree! tantii!
    – Ce e? Ce e? sar cocoanele.
    – Sa opreasca! zbiara şi mai tare Goe, batand din picioare. Mi-a zburat palaria! sa opreascaaa!!!
Tot într-un timp, iacata conductorul intra sa vaza cine s-a suit de la staţia din urma.
    – Biletele, domnilor!

    Cocoanele arata biletele dumnealor, explicand d-lui conductor de ce nu poate şi Goe sa faca acelaşi lucru: fiindca biletul era în pamblica palariei, şi, daca a zburat palaria, fireşte c-a zburat cu pamblica şi cu bilet cu tot. Dar avea bilet…
    – Parol! chiar eu l-am cumparat! zice tanti Miţa.

    Conductorul însa nu înţelege, pretinde bilet; daca nu, la staţia apropiata, trebuie sa-l dea jos pe d. Goe. Aşa scrie regulamentul: daca un pasager n-are bilet şi nu declara ca n-are bilet, i se ia o amenda de 7 lei şi 50 de bani, şi-l da jos din tren la orice staţie.

    – Dar noi n-am declaratara? striga mamiţa.
    – Ce e vinovat baiatul daca i-a zburat palaria? zice mam mare.
    – De ce-a scos capul pe fereastra? eu i-am spus sa nu scoata capul pe fereastra! zice cu pica uratul.
    – Nu-i treaba dumitale! ce te-amesteci d-ta? zice tanti Miţa uratului…
    – Uite ce e, cucoana – zice conductorul – trebuie sa platiţi un bilet…
    – Sa mai platim? n-am platitara o data?
    – Şi pe dasupra un leu şi 25 de bani.
    – Şi pe dasupra?…
    – Vezi, daca nu te-astamperi? zice mamiţa, şi-l zguduie pe Goe de mana.
    – Ce faci, soro? eşti nebuna? nu ştii ce simţitor e? zice mam mare.

      Şi, apucandu-l de mana cealalta, îl smuceşte de la mamiţa lui, tocmai cand trenul, clanţanind din roate, trece la un macaz. Din smucitura lu mam mare într-un sens, combinata cu clatinatura vagonului în alt sens, rezulta ca Goe îşi pierde un moment centrul de gravitate şi se reazima în nas de clanţa uşii de la cupeu. Goe începe sa urle… în sfarşit, n-au ce sa faca. Trebuie sa se hotarasca a plati biletul, pe care are sa-l taie conductorul din carnetul lui. Pacat însa de palarie!… Ce-o sa faca d. Goe la Bucureşti cu capul gol? şi toate pravaliile închise!… s-ar întreba oricine, care nu ştie cata grije are mam mare şi cata prevedere. Cum era sa plece baiatul numai cu palaria de paie? Daca se întampla sa ploua, ori racoare? Şi mam mare scoate din saculeţul ei un beret tot din uniforma canonierii le Formidable.

     – Te mai doare nasul, puişorule? întreaba mam mare.
     – Nu… raspunde Goe.
     – Sa moara mam mare?
     – Sa moara!
     – Ad, sa-l pupe mam mare, ca trece!
Şi-l pupa în varful nasului; apoi, aşezandu-i frumos beretul:
     – Parca-i şade mai bine cu beretul!… zice mam mare scuipandu-l sa nu-l deoache, apoi îl săruta dulce.
     – Cu ce nu-i şade lui bine? adaoga tanti Miţa, şi-l scuipa şi dumneaei şi-l saruta.
     – Lasa-l încolo! ca prea e nu ştiu cum!… Auzi d-ta! palarie noua şi biletul! zice mamiţa, prefacandu-se foarte suparata.
     – Sa fie el sanatos, sa poarte mai buna! zice mam mare.

    Dar mamiţa adaoga:

    – Da pe mamiţica n-o pupi?
    – Pe tine nu vreau! zice Goe cu humor.
    – Aşa? zice mamiţa. Lasa!… şi-şi acopere ochii cu mainile şi se face ca plange.
    – Las ca ştiu eu ca te prefaci! zice Goe.
    – Ţi-ai gasit pe cine sa-nşeli! zice mam mare.

Mamiţa începe sa raza; scoate din saculeţ ceva şi zice:
    – Cine ma pupa… uite!… ciucalata!

     Mamiţa pupa pe Goe, Goe pe mamiţa şi, luand bucata de ciucalata, iese iar în coridor.
    – Puişorule, nu mai scoate capul pe fereastra!… E lucru mare, cat e de deştept! zice mam mare.
    – E ceva de speriat, parol! adaoga tanti Miţa.

    Pe cand Goe îşi mananca afara ciucalata, cocoanele se dau în vorba de una, de alta… Trenul alearga acuma de spre Crivina catre Periş.

    – Ia mai vezi ce face baiatul afara, mamiţo! zice mamiţa catre mam mare.

     Mam mare se ridica batraneşte şi se duce în coridor:
     – Goe! puişorule! Goe! Goe!
Goe nicaieri.
     – Vai de mine! ţipa cucoana, nu-i baiatul! Unde e baiatul!… s-a prapadit baiatul!
Şi toate cucoanele sar…
     – A cazut din tren baiatul! Ţaţo, mor!

     Dar deodata, cu tot zgomotul trenului, se aud bubuituri în uşa compartimentului unde nu intra decat o persoana.
    – Goe! maica! acolo eşti?
    – Da!
    – Aide! zice mam mare, ieşi odata! ne-ai speriat.
    – Nu pot! zbiara Goe dinauntru.
    – De ce?… te doare la inima?
    – Nu! nu pot…
    – E încuiat! zice mam mare, vrand sa deschida pe dinafara.
    – Nu pot deschide! zbiara Goe desperat.
    – Vai de mine! îi vine rau baiatului înauntru! în sfarşit, iacata conductorul cu biletul: primeşte paralele şi libereaza pe captiv, pe care toate trei cocoanele îl saruta dulce, ca şi cum l-ar revedea dupa o îndelungata absenţa. Şi mam mare se hotaraşte sa stea în coridor, pe un geamantan strain, sa pazeasca pe Goe, sa nu se mai întample ceva puişorului. Puişorul vede o linie de metal în colţul coridorului, care are la capatul de sus o maşina cu maner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mana pe manerul maşinii şi începe sa-l traga.

     – Şezi binişor, puişorule! sa nu strici ceva! zice mam mare.
     Trenul îşi urmeaza drumul de la Periş catra Buftea cu mare viteza. Dar pe la mijlocul kilometrului 24, deodata s-aude un şuier, apoi semnalul de alarma, trei fluiere scurte, şi trenul se opreşte pe loc, producand o zguduitura puternica.

     - Ce e? ce e?… Toţi pasagerii sar înspaimantaţi la ferestre, la uşi, pe scari…

     – Goe! puişorule! Goe! striga tanti Miţa şi se repede afara din compartiment.

Goe este în coridor… De ce s-a oprit trenul?

     Cineva, nu se ştie din ce vagon, a tras semnalul de alarma. Din ce vagon?… Asta e uşor de constatat; manivela semnalului nu se poate trage decat rupandu-se aţa înnodata şi cu nodul plumbuit. Personalul trenului umbla forfota, examinand roatele tamponate cu toata presiunea, aşa de tamponate ca-i trebuie vreo zece minute mecanicului sa-şi încarce iar pompa de aer comprimat şi sa poata urni trenul din loc. În toata vremea asta, conductorii şi şeful trenului alearga din vagon în vagon şi cerceteaza aparatele semnalelor de alarma.

    Cine poate ghici în ce vagon era rupta aţa plumbuita şi rasturnata manivela? Ciudat! tocmai în vagonul de unde zburase mai adineauri palaria marinerului! Cine? cine a tras manivela? Mam mare doarme în fundul cupeului cu puişorul în braţe. Nu se poate şti cine a tras manivela.

    Trenul se porneşte în sfarşit, şi ajunge în Bucureşti cu o întarziere de cateva minute. Toata lumea coboara. Mam mare aşaza frumuşel beretul lui Goe, îl scuipa pe puişor sa nu-l deoache, îl întreaba daca-l mai doare nasul şi-l saruta dulce.

    Apoi cocoanele se suie cu puişorul în trasura şi pornesc în oraş:
– La bulivar, birjar! la bulivar!…