🌻 „Depărtări” de Mihail Sadoveanu
Volumul „Depărtări”, publicat de Mihail Sadoveanu în anul 1930, este o carte complexă, care reunește două texte – „Memoriul lui cuconu Ilie Leu despre o călătorie în locuri depărtate, tocmai la Deva” și „Bazargic” –, ambele legate prin temele călătoriei, reflecției asupra lumii, unității spirituale și înțelepciunii omului simplu. Cartea combină umorul blând al observației morale cu profunzimea reflecției istorice și geografice, realizând o adevărată frescă a lumii românești și balcanice de început de secol XX.
Sadoveanu se dovedește aici un moralist și un observator al sufletului uman, dar și un povestitor care transformă experiențele de viață în lecții de filosofie populară. În ambele texte, călătoria nu e doar o deplasare fizică, ci și o aventură spirituală: omul pleacă în lume pentru a se descoperi pe sine și pentru a înțelege ordinea tainică a vieții.
- Memoriul lui cuconu Ilie Leu
Prima parte, intitulată „Memoriul lui cuconu Ilie Leu despre o călătorie în locuri depărtate, tocmai la Deva”, este o narațiune scrisă sub forma unui jurnal de călătorie umoristic, relatat de un bătrân moldovean care își notează impresiile în timp ce își însoțește fiul, profesorul Anastasie Leu, la o conferință în Ardeal.
Cuconu Ilie Leu este un personaj tipic sadovenian – un om simplu, cu bun-simț, harnic, citit din curiozitate și înțelept fără a fi savant. El trăiește liniștit în satul său din Moldova, unde îngrijește livezile, albinele și o gospodărie rânduită. Călătoria la Deva devine pentru el o adevărată inițiere în lumea modernă, un prilej de reflecție asupra valorilor morale, a civilizației și a diferențelor dintre oameni.
În drum spre Ardeal, Ilie Leu trece prin Muntenia, Transilvania și localități precum Sighișoara și Sibiu, observând cu uimire ordinea, curățenia și disciplina oamenilor. El notează cu umor contrastele dintre provinciile românești: dacă moldovenii sunt visători și blânzi, ardelenii sunt harnici, riguroși și reci. De multe ori, impresiile lui sunt ironice și moralizatoare: admiră civilizația ardeleană, dar o consideră prea sobră și lipsită de suflet.
La Deva, bătrânul este pus în fața lumii moderne: hoteluri, tramvaie, ziare și oameni grăbiți. Într-un episod comic, citește într-o gazetă că orașul ar fi ars complet, deși se află chiar acolo – o satiră subtilă a presei superficiale și a credulității publicului.
În tot timpul călătoriei, Ilie Leu observă armonia conviețuirii dintre români, sași și unguri, se minunează de bisericile bine întreținute și de satele curate, dar rămâne convins că spiritul moldovean – blând, ospitalier și înțelept – este superior în omenie și suflet. În discuțiile sale cu fiul său și cu preotul Bara, își exprimă concepția despre viață: că omul trebuie să fie bun, să nu caute mărirea, ci liniștea și înțelepciunea.
Momentul culminant al acestei părți este vizita la Cetatea Devei, de unde bătrânul privește lumea de sus, simțindu-se ca un călător care a înțeles ordinea tainică a lumii. Priveliștea vastă a Ardealului îi trezește sentimentul de unitate a pământului românesc și de fraternitate între oameni. În acel moment, Ilie Leu ajunge la o concluzie simplă și profundă: „Lumea e mare, dar oamenii sunt la fel peste tot – cu bune și rele, cu doruri și nevoi.”
Sadoveanu transformă aceste observații simple într-o parabolă despre înțelepciunea modestiei. Ilie Leu, cu limbajul său popular și figurile sale naive, devine un filosof al vieții cotidiene. Prin el, autorul ironizează mândria provincială, patriotismul superficial și prejudecățile, arătând că adevărata valoare a omului stă în cumpătare, nu în zgomotul vorbelor.
- Bazargic
A doua parte, „Bazargic”, este o proză de călătorie și observație realistă, în care Sadoveanu își notează impresiile dintr-o vizită în Cadrilater, după alipirea acestei regiuni la România (1913). Tonul devine mai sobru, mai reflexiv, dar păstrează lirismul și blândețea sadoveniană.
Scriitorul descrie peisajul dobrogean – câmpii întinse, coline pietroase, sate de mocani și sate pustii, foste așezări turcești părăsite. Bazargicul (azi Dobrici, în Bulgaria) este un oraș mic, de graniță, în care se amestecă oameni de toate neamurile: turci, tătari, bulgari, români, aromâni. În cafenele, bătrâni turci cu fețe împietrite privesc în gol, trăind nostalgia vremurilor de altădată, când pământul le aparținea.
Sadoveanu surprinde tragedia tăcută a unui popor învins, dar o tratează cu respect și compasiune. Turcii sunt prezentați nu ca dușmani, ci ca oameni care au trăit după legile lor, care au muncit și s-au resemnat în fața sorții. În contrast, românii și bulgarii nou-veniți aduc energia și hărnicia lumii moderne, dar și lipsa de rădăcini a omului grăbit.
Prin detalii aparent banale – un turc care fumează tăcut, un copil care joacă pe uliță, un câmp plin de oi – autorul creează o imagine vie a trecerii civilizațiilor. Pământul, spune el, nu aparține nimănui pentru totdeauna: un neam vine, altul pleacă, dar pământul rămâne, liniștit, peste veacuri.
Sadoveanu meditează aici asupra ciclului istoriei și al suferinței umane. Toate imperiile se ridică și se prăbușesc, dar viața își urmează cursul. Într-un pasaj memorabil, el spune că omul e ca o frunză purtată de vânt, dar că în această fragilitate se ascunde frumusețea existenței.
În final, scriitorul reflectează asupra condiției omului modern, care, deși cucerește teritorii și bogății, rămâne străin de sensul adevărat al lumii. Adevărata cunoaștere vine din apropierea de natură, din respectul pentru tradiție și pentru demnitatea celorlalți.
Ideea principală:
Volumul „Depărtări” este o meditație asupra călătoriei ca formă de cunoaștere și asupra unității dintre oameni, dincolo de granițe și diferențe. Prin Ilie Leu, Sadoveanu elogiază înțelepciunea omului simplu și simțul echilibrului moral, iar prin „Bazargic” surprinde drama și frumusețea schimbării istorice, sub semnul permanenței pământului.
Mesaj:
Sadoveanu ne învață că adevărata civilizație nu stă în forme exterioare, ci în bunătate, toleranță și înțelepciune. Omul simplu, care își trăiește viața cu măsură, este mai aproape de adevăr decât oricine. Călătoria nu e doar un drum prin locuri, ci o trecere prin sufletul omenesc. „Depărtări” devine astfel o carte despre liniștea lumii, despre unitatea în diversitate și despre nevoia de înțelegere între oameni.
