🌻 „Uvar” de Mihail Sadoveanu
Nuvela „Uvar” de Mihail Sadoveanu, publicată în 1932, este o povestire cu profunde semnificații umane, filozofice și morale. Opera se înscrie în linia prozei sadoveniene de maturitate, în care autorul îmbină realismul și observația socială cu o meditație asupra condiției omului și a tainelor vieții. În centrul narațiunii se află întâlnirea dintre două lumi complet diferite – cea a satului moldovenesc și cea a Orientului îndepărtat – care, în ciuda diferențelor de rasă, limbă și religie, se descoperă unite prin aceleași valori fundamentale: omenia, compasiunea și credința în bine.
Rezumat narativ
Povestea începe în anul 1917, în plin Prim Război Mondial, într-un sat moldovenesc de la poalele munților, numit Roznov. Deși tunurile se aud în depărtare, viața oamenilor de la sate își urmează cursul. Lumea trăiește cu teamă și neliniște, dar și cu speranța că războiul se va sfârși curând.
Într-o noapte de toamnă, liniștea unei case bătrânești este tulburată de bătăi puternice în ușă. Dascălul Ion și soția sa, mătușa Verona, oameni simpli și temători de Dumnezeu, deschid și descoperă câțiva străini cu înfățișare neobișnuită: oameni cu ochii oblici, obrajii turtiti și grai necunoscut. La început, bătrânii se tem că sunt tâlhari sau fugari. Cu uimire, află că sunt soldați chinezi și iacuți din armata rusă, trimiși de țar să sape tranșee în Carpați.
De la prima lor apariție, Sadoveanu descrie cu umor reacțiile sătenilor. Străinii, cu obiceiuri și chipuri necunoscute, stârnesc mirare și teamă. Copiii se ascund, femeile își fac cruce, iar bărbații privesc neîncrezători. Totuși, în scurt timp, frica se risipește. Când se crapă de ziuă, chinezii și iacuții se urcă în prunii din grădini și încep să mănânce fructe, râzând și gesticulând copilărește. Oamenii realizează că acești „kitai” nu sunt răi, ci doar diferiți – niște ființe pașnice, cuminți și dornice de hrană și odihnă.
Bătrânul dascăl Ion, un om cu minte luminată, îi privește cu blândețe și le spune vecinilor: „Toate neamurile sunt făpturi ale lui Dumnezeu.” Această replică simbolizează mesajul central al operei: fraternitatea universală și nevoia de înțelegere între oameni, indiferent de origine sau credință.
După câteva zile, trupele rusești și asiatice părăsesc satul, lăsând în urmă doar amintirea unei întâlniri bizare. Dar peste câteva luni, odată cu revoluția bolșevică și destrămarea armatei țariste, prin Roznov trec din nou cete dezorganizate de soldați ruși, beți, flămânzi și fără conducători. Printre ei se află și un om pe care bătrânii îl recunosc: Uvar, unul dintre acei străini blânzi din toamna trecută.
Într-o scenă de o intensitate emoțională profundă, Sadoveanu descrie cum Uvar, fugind de o grupă de bolșevici, încearcă să salveze un tânăr ofițer rus urmărit pentru că refuzase să li se alăture. Ofițerul este ucis chiar în fața casei dascălului. Copleșit de durere, Uvar rămâne lângă trupul neînsuflețit al prietenului său. Cu ajutorul dascălului și al mătușii Verona, el îl îngroapă creștinește, deși nu cunoaște obiceiurile și rugăciunile. În tăcere, învață să țină lumânarea, să aprindă candela și să rostească cuvintele simple: „Dumnezeu să-l ierte.”
Această scenă marchează momentul de transformare spirituală al lui Uvar. Străinul din îndepărtata Siberie, crescut fără credință creștină, descoperă aici, în satul moldovenesc, sensul omenirii și al iubirii aproapelui.
După moartea ofițerului, Uvar rămâne în sat. Bătrânii îl primesc în gospodărie ca pe un fiu. El lucrează pământul, taie lemne, îngrijește vitele, fără să ceară nimic. Deși vorbește puțin, toți îl respectă pentru hărnicia și bunătatea sa. Țăranii îl numesc „Mutul” sau „Idolatrul”, dar nu cu dispreț, ci cu un amestec de curiozitate și respect. Pentru ei, Uvar este o prezență misterioasă, „omul venit de la capătul lumii”, care trăiește în tăcere și în pace cu toate ființele.
Anii trec. Fiul dascălului, Iacob Melinte, ajuns profesor universitar la Iași, primește scrisori de la părinți despre străinul care trăiește cu ei. Fascinat, el vine într-o vară acasă, aducând cu el un prieten rus, Anton Rohalschi, inginer refugiat din Rusia sovietică. Cei doi sunt impresionați de simplitatea și noblețea bătrânilor, dar mai ales de chipul blând al lui Uvar, care îi întâmpină smerit și îi servește cu o delicatețe tăcută.
Rohalschi, care vorbește mai multe limbi asiatice, reușește să se înțeleagă cu Uvar. Din puținele cuvinte și gesturi, află că acesta este iacut, născut pe malurile fluviului Lena, într-o regiune înghețată a Siberiei. A fost luat în armată de ruși, trimis departe de ținutul său și rătăcește acum în lume fără patrie și fără neam.
Această descoperire îi tulbură pe cei doi intelectuali. Profesorul Iacob, obișnuit cu lumea modernă, rațională și rece, simte rușinea propriei neputințe. În timp ce el, „omul civilizat”, se zbate între îndoieli și nemulțumiri, străinul Uvar, aproape analfabet, emană o liniște și o seninătate care vin dintr-o armonie perfectă cu natura și cu viața.
Sadoveanu folosește această antiteză pentru a sugera o critică subtilă a lumii moderne, care, în ciuda progresului, a pierdut legătura cu esența umană. Uvar este imaginea omului primordial, necorupt de vanitate, care trăiește în tăcere, cu respect față de viață, fără ură și fără dorință de putere.
După câteva zile, cei doi oaspeți pleacă, iar viața în gospodăria bătrânilor revine la ritmul ei firesc. În final, Sadoveanu descrie o scenă simbolică: Uvar iese în prag, privește cerul senin și dealurile care se pierd în zare, apoi se apleacă și sărută pământul. Este un gest al împăcării și al recunoștinței – semn că, deși străin, el și-a găsit în acea lume simplă locul de odihnă și sensul existenței sale.
Prin această încheiere liniștită și profundă, autorul sugerează că, dincolo de granițe, religii și civilizații, toți oamenii sunt frați, iar adevărata cunoaștere se află nu în vorbe, ci în inimă.
Ideea principală:
Nuvela prezintă întâlnirea dintre civilizații diferite, unite prin aceeași esență umană. Prin figura lui Uvar, Mihail Sadoveanu arată că bunătatea, compasiunea și credința în om sunt valori universale, care transcind timpul, spațiul și neamul.
Mesajul operei:
Sadoveanu transmite o viziune profund umanistă asupra lumii: indiferent de rasă, limbă sau credință, oamenii sunt uniți prin aceeași lumină interioară. Într-o epocă a războiului și a urii, „Uvar” este o pledoarie pentru toleranță, pace și înțelegere între popoare. Străinul venind de la capătul lumii devine simbolul omului pur, nepervertit de civilizație, iar familia moldoveană care îl primește reprezintă chipul omenirii bune, care își păstrează umanitatea chiar și în vremuri de întuneric.
Sadoveanu ne arată că adevărata noblețe nu stă în rang sau în învățătură, ci în simplitatea sufletului și în capacitatea de a vedea în fiecare om o făptură a lui Dumnezeu.
