🌻 Nastratin Hogea și a treia încercare

          Într-o zi, Nastratin Hogea stătea la taclale cu prea slăvitul Tamerlan, urmărindu-i pe arcașii care se antrenau de zor tăpșanul de lângă palat...

          — Ha! Ăștia vă sunt arcașii?! Întrebă Hogea cu o mirare disprețuitoare. În

ochi i se citea nostalgia după vremuri de mult trecute... Nici unul din băieții ăștia care se fandosesc cu arcurile nu trage ca mine, se împăună el. În tinerețe, eram campionul arcașilor din toată provincia aceasta.

          — Hm! Murmură neîncrezător Tamerlan. Campion, zici?! Ei, dacă ai fost

campion, cu siguranță că ai ce să-i înveți pe oamenii mei. Tocmai aveam de gând să inspectez trupa. Vino cum mine!

Hogea o cam băgase în mânecă. Adevărul era că habar n-avea să tragă cu arcul și nici nu încercase vreodată. Dar să te împăunezi în fața slăvitului Tamerlan și apoi să te faci de rușine, recunoscând că te-ai fălit degeaba, era o greșeală a naibii de costisitoare. Mușcându-și buzele de ciudă că gura-l luase pe dinainte, Hogea se cocoță pe spinarea măgărușului său sur și porni spre tăpșan, în urma calului încălecat de Tamerlan.

Adunându-și oștenii, Tamerlan le ceru să fie numai ochi și urechi pentru că vor primi o lecție de tras cu arcul de la un adevărat campion. Hogea căpătă un arc și trei săgeți și toți se deplasară la locul de tragere.

Într-un efort disperat de a câștiga timp, Hogea cercetă îndelung ținta. Pe Allah, de abia o zărea. Cătină din cap a lehamite, blestemându-se în gând:

        — De-aș ține minte să fac așa cum îmi sfătuiesc de atâtea ori elevii: Ascultă de o sută de ori, chibzuiește de o suta de ori, vorbește numai o data! Mormăi el printre dinți.

Dar Tamerlan devenise nerăbdător, iar Hogea știa prea bine cât l-ar costa o prea lungă amânare. N-avea ce să facă,  decât să încerce... Oftă adânc, nu-și dezlipi ochii de pe țintă și lansă prima săgeată. Vărguța zbârnâi leneș prin aer și căzu pe pământ, nu prea departe de grupul spectatorilor curioși. Hogea zâmbi încrezător:

        — Prea slăvite, cam așa trag căpitanii tăi.

Ștergându-și fruntea transpirată, Hogea potrivi cu grijă a doua săgeată.

Dar, vai, și aceasta avu aceeași soartă, căzând puțin mai departe de prima. Ici și colo, arcașii prinseră a mustăci, dar zumzăiala încetă ca prin farmec sub scrutătura mânioasă a lui Tamerlan. Dar Hogea îi privi surâzător și spuse:

        — Prea slăvite, cam așa trag generalii tăi.

Apoi, cu o grijă infinită, potrivi și a treia săgeată în arc. Calm, întoarse capul și scuipă în spate, să alunge ghinionul... Ținti îndelung, iar mâna-i tremurândă slobozi cu o forță nebănuită săgeata. Allah fu îndurător de asta dată; săgeata șuieră prin aer și se înfipse exact în mijlocul țintei.

Hogea, mult mai iscusit cu mintea decât cu mâinile, privi în jur, fălos nevoie mare:

        — Prea slăvite, și așa trăgea prea umilul tău slujitor pe vremea când era campion al arcașilor.