🌻 Petice noi în locul celor vechi

              Într-o zi cizmarul Hasan a închis prăvălia puțin mai devreme decât de obicei.

              — Mâine e prima zi a sărbătorilor de iarnă, își spuse el. Am să-I cumpăr câte un lucrușor nou fiecărui membru al familiei mele.

Pentru nevastă-sa târgui o bluză. Maică-sii îi găsi o eșarfă frumoasă. Iar fetei lui, care era căsătorită, îi luă patru panglici în culori vii pentru păr. Apoi, aruncând o privire pe hainele lui ponosite, oftă și decise cu jumătate de gură:

            — Trebuie neapărat să-mi cumpăr un pantalon nou. Ăștia au ajuns niște zdrențe, doar petic lângă petic.

Și fără să mai stea pe gânduri se duse glonț la croitor.

          — Ai un pantalon care să mi se potrivească? În întreba el.

          — Mare ghinion, ridică neputincios din umeri croitorul. Mi-a rămas doar o singură pereche.

Hasan probă pantalonul:

          — La talie mi se potrivește, dar la lungime ba. Ar mai trebui scurtat cu vreo trei degete. Poți sa o faci?

          — Astăzi în nici un caz, răspunse croitorul. Roag-o pe nevastă-sa să-i scurteze.

          — Bine, acceptă Hasan. Plăti croitorului și se grăbi spre casă cu pachetele în brațe.

Neveste-sii îi plăcu la nebunie bluza.

          — Cât e de frumoasă! O admira ea în timp ce o proba. Și ție ce ți-ai luat?

          — Un pantalon, răspunse Hasan, dar e prea lung. Ai putea să-l scurtezi?

          — Nici vorbă! Protestă nevastă-sa. Vreau să cos o broderie la bluza asta nouă. De ce n-o rogi pe maică-ta? E atât de pricepută în toate.

         — Prea bine, acceptă Hasan și plecă spre casa mamei lui.

         — Mamă, ți-am cumpărat o eșarfă. Un mic cadou pentru sărbătorile de iarnă.

         — Cât de frumoasă e, se bucură maică-sa. Și ție ce ți-ai luat?

         — Pantalonul ăsta, răspunse Hasan, dar e mai lung cu trei degete decât mi-ar trebui.

Poți să-l scurtezi?

         — Fiule, n-am timp de așa ceva. Sărbătorile încep mâine, iar eu trebuie să mă rog pentru morții noștri. De ce n-o rogi pe fiică-ta? Ar trebui să se priceapă și ea la ceva!

        — Bine, oftă Hasan și plecă spre casa fetei sale.

        — Fată, ți-am cumpărat niște panglici de păr, spuse Hasan.

        — Cât de minunate sunt! Bătu fericită din palme fata. Și ție ce ți-ai luat?

        — Pantalonul ăsta, răspunse Hasan, numai că e prea lung. Poți să mi-l scurtezi?

        — Oh, nu, tată! Se bosumflă fata. Trebuie să-mi hrănesc pruncul, iar după asta voi călca panglicile. Sunt sigură că mama sau bunica ți-l vor scurta.

Hasan se gândi ce se gândi și o luă fuguța spre prăvălie. Puse pantalonul pe masă și tăie cu grijă din fiecare crac o fâșie lată de trei degete. Apoi, luând un ac gros de cizmărie, tivi manșetele. Îl împături cu grijă și plecă spre casă. Nevastă-sa nu-l întrebă nimic, el nu-i spuse nimic și puse pantalonul pe raftul cu lucrurile lui din dulap.

În după-amiaza următoare, Hasan a închis foarte devreme prăvălia. Salutând în dreapta și în stânga, aruncând câte un zâmbet și o urare amicilor care ieșeau în cale, cizmarul se grăbi spre casă. Întreg orașul părea cuprins de febra pregătirilor pentru sărbătorile ce urmau să înceapă.

Nevastă-sa îl aștepta în pragul ușii.

        — Hai, intră! Maică-ta și fata noastră au venit în vizită.

Hasan era surprins. Mama lui? Fata lor?

Eșarfa cea nouă îi venea minunat mamei lui Hasan.

        — Fiule, de îndată ce ești gata plecăm cu toții la serbare, spuse ea. Un zâmbet

misterios i se întipări pe față, avea un secret pe care-l păstra doar pentru ea.

        — Hai, tată, te rog, nu întârzia, îl grăbi fiică-sa, iar panglicele în culori vii îi jucau în păr. Zâmbea și ea, gândindu-se la un secret pe care nu dorea să-l împărtășească celorlalți.

Ce bine arată toate trei, îngrijit și frumos îmbrăcate, se bucură Hasan. O să-i facă mare plăcere să le însoțească la serbare, chiar dacă n-avuseră timp să-i scurteze pantalonul. Intră în dormitor să-și pună pantalonul cel nou, exact pe talia lui și lung atât cât trebuie, că doar el îl scurtase. Deodată:

        — Vai! Strigă Hasan.

        — Te simți rău? Întrebă îngrijorată nevastă-sa.

        — Nu, oh, nu! Dar s-a întâmplat ceva cu pantalonul meu!

Și, deschizând ușa, apăru în fața femeilor ca să le lămurească despre ce este vorba. Cracii pantalonului cel nou îi ajungeau doar până sub genunchi.

Nevasta lui Hasan, mama lui Hasan și fata lui Hasan izbucniră într-un glas:

        — Dar l-am scurtat doar cu trei degete.

Apoi, dându-și seama ce trebuia să se fi întâmplat, se holbară la Hasan. Iar Hasan, uimirea luându-i graiul, le fixa și el cu o privite zăpăcită.

        — Iubitule, începu nevastă-sa, noaptea trecută, în timp ce tu plecaseși să le faci o vizită prietenilor noștri, mi-am adus aminte de pantalon. E un soț atât de bun, mi-am spus, și eu l-am refuzat. Ia să-i scurtez pantalonul, cât timp este el plecat. Fiecare crac era tivit de mântuială, așa că am desfăcut tivurile și am tăiat din stofă exact trei degete. Apoi am făcut niște tivuri cum trebuie și am pus pantalonul în dulap.

Mama lui Hasan zâmbi ușor jenată:

        — Când am venit azi dimineață, nevastă-ta plecase la cumpărături. După ce am făcut rugăciunea, mi-am zis: Hasan e un băiat atât de bun. Ia să-i scurtez eu pantalonul acum. Am găsit pantalonul în dulap, am desfăcut tivurile și l-am scurtat cu exact trei degete. Am făcut tivuri noi, am împăturit pantalonul și l-am pus pe raftul tău din dulap. Am vrut să-ți fac o surpriză.

        — Chiar mi-ai făcut, mamă! Răspunse Hasan zâmbind mânzește.

Apoi veni rândul fetei sale.

        — Tată, tocmai îmi legănam pruncul azi dimineață când mi-am adus aminte de pantalonul tău. E un tată atât de bun și cald, mi-am spus, trebuie să-i scurtez pantalonul. Așa că mi-am luat copilul și am venit fuguța aici. Am găsit pantalonul, am desfăcut tivurile, am scurtat fiecare crac cu exact trei degete și am făcut tivuri noi. Am împăturit pantalonul și l-am pus pe raft. După ce am terminat treaba, mi-am luat copilul și am plecat acasă. Am vrut să-ți fac o surpriză.

Hasa se uită de la una la alta. Apoi izbucni în râs.

      — Dar deja eu îi scurtasem cu trei degete!

      — Tu? Se mirară ele în cor.

      — Cineva trebuia s-o facă, așa că am desfăcut tivurile și am tăiat câte trei degete de stofă din fiecare crac.

Camera se umplu de râsetele lor. Și, în mijlocul veseliei generale, se și gândiră la ceea ce aveau de făcut: puteau să coasă la loc bucățile tăiate. Iar când terminară treaba, Alah fiind milostiv cu ei, pantalonul avea exact lungimea dorită.

      — Ei, dragele mele, surâse Hasan, cel puțin toate peticele sunt noi.

Și, găsiți în cele mai frumoase haine, plecară cu toții la serbare.