🌻 Prâslea și vrăjitoarea

         A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, pe vremea când puricele era portar și cămila bărbier – ei bine, în zilele acelea trăiau trei frați: Cel Mare, Mijlociul și Prâslea. În fiecare dimineață, maică-sa le repeta:

        — Jucați-vă pe aici, prin sat, ca să nu vă port de grijă. Nu cumva joaca să vă ducă în

pădure. Bunica spune că acolo trăiește o vrăjitoare care îi mănâncă pe copiii neascultători, iar oasele lor le înșiră ca pe șipci la gardul din jurul casei.

        Într-o zi, zburându-le din minte povețile mamei lor, cei trei plecară să se joace în pădure. Se zbenguiră încolo și-ncoare toată ziua, până se rătăciră și, pas de a mai găsi drumul spre casă. Umbrele printre copaci se tot lungeau și înserarea venea cu pași iuți.

Tot fâțâindu-se de colo-colo. Prâslea se cățără într-un copac.

        — Zăresc o luminiță, strigă el.

Cei trei o luară la fugă în direcția arătată și ajunseră la o căsuță împrejmuită cu un gard din șipci noduroase. Cioc, cioc, cioc, bătură în ușă și o bătrânică mergând poticnit le apăru în prag.

        — Intrați! Poftiți, copilașii mei, îi îmbie ea și ei intrară.

Acum, adevărat să spun, bătrâna era vrăjitoare și avea de gând să îi mănânce pe cei trei frați. Dar era musai ca micuții să adoarmă, ca ea să le lege mâinile și picioarele și să-i azvârle în cușca pregătită pentru astfel de ocazii. Îi omeni pe săturate cu o cină gustoasă și caldă, le pregăti paturile și îi trimise la culcare. Și se puse pe așteptat, o oră, două, până nu mai auzi nici un zgomot.

        — Cine doarme și cine e treaz? Întrebă ea.

Cel Mare și Mijlociu dormeau neîntorși, dar Prâslea era treaz, cu urechea ciulită, tot întrebându-se ce avea de gând să facă bătrâna cu ditamai cuțitul pe care-l ascuțea de zor.

        — Cel mic e încă treaz, răspunse el într-un sfârșit.

        — De ce nu dormi, Prâsleo? Întrebă vrăjitoarea.

        — Ei, mătușică, mama îmi dă întotdeauna un ou fiert înainte de culcare. Numai așa pot să adorm, răspunse Prâslea.

Bolborosind printre dinți, vrăjitoarea îi fierse un ou. Dar cel mic tot nu adormi.

       Mai trecu o vreme.

      — Cine doarme și cine e treaz? Întrebă vrăjitoarea.

      — Cel mic încă nu doarme, răspunse Prâslea.

      — Ce? Tot treaz ești? Cum să te fac să dormi? Întrebă femeia.

      — Ei, mătușico, mama îmi dă întotdeauna floricele de porumb și struguri când mă bagă în pat. Numai așa pot să dorm, răspunse Prâslea.

Vrăjitoarea îi aduse floricelele de porumb și struguri, dar micuțul tot nu adormi.

      Mai trecu o vreme.

      — Cine doarme și cine e treaz? Întrebă vrăjitoarea.

      — Cel mic încă nu doarme, răspunse Prâslea.

      — Cum? Tot treaz ești? Ce să fac ca să dormi? Bogodăni femeia.

      — Ei, mătușico, floricelele mi-au făcut sete. Acasă, când mi-e sete, mama se duce să scoată apă din fântână cu un ciur. Cum mi-o aduce și o beau, adorm pe loc, răspunse Prâslea.

Vrăjitoarea luă un ciur și porni spre fântână. Cum dispăru femeia pe ușă, Prâslea începu să își zgâlțâie frații:

      — Treziți-vă! Șuiera el în șoaptă. Baba este vrăjitoarea despre care ne povestea bunica. Trebuie s-o ștergem de îndată, altfel ne mănâncă până la unu.

Băieții se buluciră afară din casă. Pe un raft de lângă ușă, Prâslea zări o bucată rotundă de săpun, un ac și un cuțitaș ascuțit.

      — Am să iau lucrurile astea. Poate ne vor fi de folos, spuse el și îndesă obiectele în buzunar.

Și o luară la sănătoasa, de le sfârâiau călcâiele.

      În timpul ăsta, femeia încerca de zor să scoată apă cu ciurul din fântână, dar degeaba se străduia că așa ceva nu se poate, așa că, renunță și se întoarse acasă. Aruncă o privire în cămăruța unde se odihneau băieții, dar păsărelele zburaseră din cuib. Nu mai stătu pe gânduri și porni în goana mare după el.

Prâslea tot arunca priviri în spate și, când simți răsuflarea vrăjitoarei în ceafă, zvârli bucata de săpun. Nici nu-i veni a crede, dar, pe dată, din bucata de săpun crescu un munte, mare cât vedeai cu ochii și lunecos, de ziceai că-i din sticlă. Băieții își văzură de goana lor, mulțumind lui Alah pentru bucata de săpun vrăjit.

Baba încerca să se cațere pe pantele alunecoase, ca să treacă peste creasta muntelui, dar nici nu făcea câțiva pași, că se rostogolea la poale.

      — Am să-i dau roată, își spuse ea, și alergă, alergă, până ajunse pe partea cealaltă a muntelui. Pun eu mâna pe voi, și Prâslea îi auzi strigătul.

Dar băieții goniră mai departe, până când Prâslea auzi în spate fâlfâirea șorțului vrăjitoarei. Scoase cu grijă acul din buzunar și îl ținu în pumn. Când simți în ceafă răsuflarea femeii, aruncă acul spre ea.

Pleosc! Trosc! Acul se transformă într-o pădure deasă, numai țepi ascuțiți și lipicioși. Băieții răsuflară ușurați, mulțumind acului vrăjit, și-și văzură de goană.

Vrăjitoarea încercă să-și croiască drum prin marea de țepușe, dar eforturile ei se dovediră zadarnice și se lăsă păgubașă.

      — Nu scapă ei așa ușor! Mormăi ea în culmea furiei. Am să dau roată pădurii. Fugi ca vântul și ca gândul și, nu peste multă vreme, ajunse pe partea cealaltă a pădurii de ace

      — Pun eu mâna pe voi! O auzi Prâslea zbierând.

Goana continuă: băieții înainte și baba după ei, până când Prâslea simți în ceafă gâfâiala vrăjitoarei. Se scotoci în buzunar, scoase cuțitașul și-l aruncă în spate, atât cât îl ținură puterile. Nici nu atinse bine cuțitașul ascuțit pământul și, pe locul acela, se căscă o crăpătură lungă și lată cât vedeai cu ochii, că vrăjitoarea nu putu s-o înconjoare și nici să sară peste ea. Amenințând cu pumnul spre cele trei năluci care se pierdeau în depărtare, baba răcni cu năduf:

      — Pun eu mâna pe voi, data viitoare!

Cei trei frați nici că se opriră din goană până nu ajunseră în pragul casei lor. Iar baba vrăjitoare o să mai aștepte mult și bine până să mai audă pe cineva ciocănindu-i la ușă.