🌻 Știu ce-am să fac

          Într-o zi, Hogea ațipi pe spinarea măgărușului care-l hurducăia spre casă. Găsind că e o ocazie nesperată pentru o năzdrăvănie de toată frumusețea pe seama învățătorului, elevii lui se strecurară tiptil în spatele măgărușului și reușiră să dezlege traista ponosită care se bălăgănea de șeaua animalului. Apoi, începură să aștepte, curioși să vadă ce se va întâmpla.

          Ajuns acasă, Hogea descălecă și vru să ia traista. Spre marea lui mirare, traista disparuse. Hogea se frecă la ochi, parcă nevenindu-i să creadă, dar nici urmă de traistă.

          În ziua următoare, Hogea întâlni câțiva dintre elevii săi pe ulița pe care trecea prin spatele fântânii publice.

        — Băieți, mi-a dispărut traista, îi anunță el. Dacă nu mi-o înapoiați, știu ce am să fac... și mormăi ceva în barbă, dar prea încet pentru urechile curioase.

Băieții se priviră neliniștiți. Pozna lor nevinovată luase o întorsătură serioasă. Nu mai era timp de glumă și, cât ai clipi, se prezentară la Hogea pentru a-i aduce traista.

Mulțumindu-le, Hogea puse traista la locul ei pe șeaua măgărușului și se pregătea să plece, când unul dintre băieți, nemaiputându-și stăpâni curiozitatea, întrebă:

        — Hogea efendi, ce ai fi făcut dacă nu-ți înapoiam traista?

        — Ah, zîmbi Hogea. Am acasă un covoraș mai vechi. Dacă nu-mi aduceați

traista, croiam alta din covorașul acela.