Povești și Povestiri de citit word

BufniH · 2024-07-24T06:51:49Z

🌻 Tatăl lui Simon Guy De Maupassant 🌻 Partea întâi Sunase de amiază. Poarta școlii se deschise și copiii năvăliră afară, îmbrâncindu-se să iasă mai repede. Dar în loc să se risipească iute și să se ducă acasă, la masă, cum făceau în fiecare zi, se opriră după câțiva pași, se adunară în grupuri și începură să șoptească între ei. În dimineața aceea, Simon, fiul Blanchottei, venise la școală pentru prima oară. Toți auziseră acasă la ei vorbindu-se despre Blanchotte. Cu toate că era bine primită în lume, mamele vorbeau despre ea cu un fel de compătimire puțin cam disprețuitoare, care îi pătrunsese și pe copii, fără să știe de ce. Pe Simon nu-l cunoșteau, pentru că nu ieșea niciodată în drum și nu făcea ștrengării cu ei pe ulițele satului sau pe malul râului. Așa că nu le plăcea. Îl primiseră cu oarecare bucurie amestecată cu o mare mirare, și-și repetaseră unul altuia cuvintele rostite de un băiat de paisprezece-cincisprezece ani, care părea că știe multe, după cum clipea de șmecherește: - Știți...Simon...n-are tată ! Băiatul Blanchottei se ivi în pragul școlii. Avea șapte sau opt ani. Era cam palid, foarte curat, părea sfios, aproape stângaci. Se întorcea acasă, la maică-sa, când, grupurile de colegi care șopteau mereu și-l priveau cu ochi răutăcioși și cruzi de copii care pun la cale ceva, îl înconjurară încet-încet și îl închiseră ca într-un cerc. Stătea acolo încremenit în mijlocul lor, surprins și încurcat, neînțelegând ce aveau să-i facă. Dar băiatul care adusese vestea, mândru de primul lui succes, îl întrebă: - Cum te cheamă pe tine ? El răspunse: - Simon. - Simon și mai cum ? Copilul repetă încurcat: - Simon. Băiatul strigă: - Trebuie să te cheme Simon și încă într-un fel...Așa..Simon...ăsta nu e un nume. Gata să plângă, el repetă pentru a treia oară: - Mă cheamă Simon. Ștrengarii începură să râdă. Băiatul, victorios, ridică glasul: - Vedeți și voi că n-are tată. Se făcu tăcere. Copiii erau uluiți de lucrul acesta extraordinar, cu neputință, monstruos: un băiețel care n-are tată. Îl priveau ca pe-o minune, ca pe o ființă nefirească și simțeau că disprețul mamelor lor pentru Blanchette pe care nu și-l explicaseră până atunci, creștea în ei. Simon se rezemase de un copac ca să nu cadă. Stătea ca trăsnit de o nenorocire fără leac. Căuta să se explice . Nu găsea însă ce să le spună, nu putea dezminți faptul îngrozitor că nu avea tată. În sfârșit, palid, le strigă la întâmplare: - Ba da, am și eu tată. - Și unde e ? întrebă băiatul. Simon tăcu; nu știa. Copiii râdeau, ațâțați. Acești copii de țară, asemănători cu niște jivine mici, erau îmboldiți de nevoia crudă care împinge găinile dintr-o dată să năvălească asupra uneia dintre ele care a fost rănită. Simon zări deodată un vecin, copilul unei văduve, pe care îl văzuse totdeauna numai cu maic-sa, cum umbla și el. - Nici tu, spuse el, n-ai tată. - Ba da, spuse băiețelul, eu am. - Unde e ? întrebă Simon. - A murit, spuse copilul cu o mândrie nemăsurată. Tata e la cimitir. Un murmur de aprobare trecu printre ștrengari, ca și cum faptul de a avea un tată mort, la cimitir, l-ar fi înălțat pe colegul lor, strivindu-l pe cel care n-avea de loc. Și drăcușorii ăștia, ai căror tați erau mai toți răi, bețivi, hoți și aspri cu nevestele lor, se îngrămădeau și-l strângeau din ce în ce mai tare pe Simon, ca și cum ei, copiii legitimi, ar fi vrut să-l înăbușe pe cel care era în afara legii. Deodată, unul care era lângă Simon, scoase limba batjocoritor la el și strigă: -N-are tată ! N-are tată ! Simon îl apucă cu amândouă mâinile de păr și începu să-l lovească cu picioarele, în vreme ce îl mușca aprig de obraz. Se iscă o îmbrânceală generală. Cei doi bătăuși fură despărțiți. Simon rămase lovit, zgâriat, zdrobit, tăvălit în țărână, în mijlocul cercului de ștrengari care aplaudau. Când se ridică scuturându-și mașinal cu mâna cămășuța plină de praf, cineva îl strigă: - Du-te și spune-i lui taică-tu. Atunci simți că în inimă i se prăbușește ceva. Erau mai puternici decât el, îl bătuseră și nici nu le putea răspunde, pentru că simțea bine că era adevărat, că el n-avea tată. Încercă, plin de mândrie, să lupte câteva clipe cu lacrimile care-l sugrumau. Se înăbuși, apoi începu să plângă zguduit de suspine, fără glas. O bucurie sălbatică îi cuprinse pe dușmani și, firește, tot ca niște sălbatici care încearcă o mulțumire grozavă, se luară de mână și începură să joace o horă în jurul lui, repetând un refren: - N-are tată ! N-are tată ! Dar Simon încetă deodată să plângă. Se înfurie cumplit. Sub picioarele lui erau destule pietre; le culese și le aruncă din toate puterile în călăii lui. Doi sau trei fură atinși și o luară la fugă țipând. Băiețelul părea atât de înspăimântător, încât ceilalți fură cuprinși de panică. Se risipiră și fugiră, lași, cum e întotdeauna mulțimea în fața unui om ieșit din fire....

RSS

Posts

Topics

Povești și Povestiri de citit word

Povești cu tâlc

Povești populare turcești

Edmondo de Amicis

Barbu Ștefănescu-Delavrancea Rezumate + povești Word

Povești Frații Grimm

Povești Ion Creangă

Povești de Petre Ispirescu

Povestiri de Mircea Sântimbreanu

Press ESC to close

Or check our Popular Categories...

Povești și Povestiri de citit word