Cartea Oltului de Geo Bogza rezumat

Date biografice:

      Geo Bogza a fost scriitor, jurnalist,poet roman, teoretician al avangardei, fratele muzicianului Alexandru Bogza si al scriitorului Radu Tudoran (pseudonimul lui Nicolae Bogza).

      S-a născut la 6 februarie 1908 la Blejoi langa Ploiesti, fiu al lui Alexandru Bogza.

      Școala primara o face la Ploiești între anii 1915-1919 la școala primara nr.5. Între anii 1921-1925 este elev la școala din Galați, Constanța. În anul 1926 se stabilește la Bustenari, județul Prahova, iar în anul 1928, Geo Bogza editeaza, ca director, revista "Urmuz". Între anii 1929-1933 colaboreaza la „Vreamea", „Cuvîntul liber", „Lumea româneasca", „Azi". În anul 1948, Geo Bogza este ales membru corespondent al Academiei Române.

      Debutul literar se produce în anul 1929, cu volumul Jurnal de sex. În anul 1966, începe colaborarea săptămânala la revista, „Contemporanul”. În anul 1978 este ditins cu „Marele Premiu" al „Uniunii Scriitorilor".
A fost poet, reporter, creator al reportajului literar românesc, autor al câtorva din textele ei definitorii (Exasperarea creatoare, Reabilitarea visului), poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi" al Jurnalului de sex la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasa și consecvența atitudine democratica, patriotica, umanista (Anii împotrivirii (1953), Pagini contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, cîntare? de amplitudine al neamului din Carpați (Cartea Oltului). A mai scris carțile: "Oameni și cărbuni în Valea Jiului", "Porțile mareției", "Trei călătorii în inima țării", „Țara de piatră", „Orion" etc.

Volumele „Jurnal de sex" si „Poemul invectiva", i-a adus avangardistului Geo Bogza două condămnari pentru pornografie, fiind coleg de celula la Văcărești cu celebrul criminal Berilă. Printre acuzatorii lui Bogza s-a numărat și Nicolae Iorga.

                                                                Cartea Oltului

CARTEA OLTULUI — Reportaj romanesc de Geo Bogza, publicat la Bucuresti

         Preocuparile pentru reportaj ale lui Geo Bogza trimit inapoi in timp spre inceputul deceniului patru. Poemul petrolifer apare in 1934, urmat, cinci ani mai tirziu, de puternicul volum Tari de piatra, de foc si de pamint, apreciat de critica pentru realismul extatic al viziunii si romantismul halucinant, cosmic al detaliului marunt, cotidian.

        Monografie artistica a locurilor strajuite cu semetie de raul stravechi, Cartea Oltului izvoraste din istoria si datinile oamenilor fiind un clocotitor poem al naturii si o simfonie a destinului unui neam. Vibrand ca odinioara Balcescu si alecu Russo la imaginea fermecatoare a patriei, Geo Bogza creeaza prin "Cartea Oltului", o adevarata epopee inchinata naturii patriei si, in acelasi timp, o meditatie grava asupra destinului uman. Anticipat, in ceea ce priveste poezia naturii, de Calistrat Hogas si Mihail Sadoveanu, Geo Bogza ne ofera prin "Cartea Oltului" capodopera reportajului literar, distantandu-se de clasicismul baroc si de ironia din stilul lui Hogas si, detasandu-se de viziunea pregnant mitica din opera sadoveniana.

       Ceea ce pare sa-l preocupe pe autor e stihialul prin excelenta, altfel spus: marea indiferenta a naturii fata de om. „Si Dunarea curge la vale — scrie undeva Bogza. — Tulbure, imensa, inconstienta. Asa cum e si viata de cele mai multe ori." Un asemenea imbold il determina pe Bogza sa planuiasca monografia literara a unui rau, urmarind drumul sau de la cataclismaticul cosmic al nasterii la somptuozitatea linistita a mortii.

       Insotind Oltul de la izvoare-din creierii de cremene ai Halmasului Mare-pana la varsarea in Dunare, autorul transfigureaza artistic biografia unui rau, coborand in istorie, mitologie si folclor, compunand astfel, intr-o maniera romanica, un veritabil roman liric, o opera de meditatie profunda despre spatiu si timp, la care se raporteaza in permanenta omul. Prin "tinta pe care o urmareste aceasta carte nu este biografia unui rau, ci un tratat de demnitate umana, inspirat din frumusetea si vesnicia lumii".

      Personajul principal al operei este Oltul-martor al devenirii in natura si in societate. El este privit atat din perspectiva realista si imediata, cat si din unghi de vedere fantastic si simbolic. In viziunea autorului, Oltul este element al naturii care initiaza in tainele ascunse ale vietii si are menirea de a semnifica insasi existenta laolalta a geologicului cu umanul. Cele sapte trepte ale Raului sant etape existentiale si vami ale cunoasterii si aventurii sale cosmice. Compozitional, romanul sta sub semnul unei arhitecturi solid articulate, in fiecare treapta, schimbandu-si decorul si atmosfera, este o noua fata a lumii vazuta de Olt in trecerea sa prin viata.

      Treptele vietii Oltului, precizate ca titluri de capitole distincte, aseaza viata Raului sub semnul "Coloanei Infinitului", sugerand parca nu numai deschiderea spre marile inaltimi, ci si nostalgia timpului ireversibil. I. Oltul izvoraste din Halmasul Mare sau trepta minerala a existentei lui; II. Oltul se indreapta spre miazazi sau treapta vegetala a existentei lui; III. Oltul se intoarce spre miazanoapte sau trepta implinirii totale; IV. Oltul strabate Ardealul spre apus sau treapta vietii spirituale; V. Oltul strapunge Carpatii sau treapta marii istorii; VI. Oltul traverseaza campia sau treapta linistitului amurg; VII. Oltul se varsa in Dunare sau treapta intoarcerii in Cosmos.

       Titlurile capitolelor din interiorul acestor parti-trepte de viata si de constructie arhitectonica-vizeaza predilectia pentru concentrare metaforica si simbolica si tradeaza vocatia grandiosului si a sublimului din reportajul lui Geo Bogza. Exemplificam in acest sens cu urmatoarele titluri: Deasupra oceanului de munti; Ca un vis urias al lumii; Oltul coboara asupra lumii; Calea lactee a satelor; Munca si poezie la picioarele Muntilor Fagaras; Oamenii muntilor si ai campiei stau fata in fata etc.

      Logica volumului e cercul: o fiinta fabuloasa se desprinde de cosmic, de elementar, se individualizeaza dramatic, pentru a visa apoi, pe tot parcursul drumului sau, o „intoarcere" la origini. Cele 7 trepte de combustie (minerala, vegetala, supravegetala, spirituala, istorica, crepusculara si cosmica) par luate din registrul scenariilor alchimice, foarte bine cunoscute avangardistilor, in mijlocul carora Bogza a debutat. Astfel, teribila furtuna a primei „trepte" evoca, prin dansul „puzderiei de vipere fluide", haosul alchimic, massa, materia informis sau confusa. Nu intimplator, ploaia care loveste Hasmasui Mare are consistenta plumbului („Presimtit, asteptat, un nou act se pregateste, in care prind .sa cada, grei ca de plumb, cei dintii stropi ai ploii"), materia prima care, prin putrefactio, va da, la alchimici, aurul. Mineralul transfigurat prin foc („leaganul Oltului devine un munte incendiat, un ciclopic rug mineral") urmeaza indeaproape traseul alchimic al materiei prime opace, dezagregate (transfortnatio) prin flacara.

      Viata Oltului este aceea a unui om in lupta cu sine, in amplul proces al devenirii sale. Umanizat, Oltul are o menire precisa in lume si este silit sa infrunte greutati, sa sparga cu energie stancile, sa traiasca momente de oboseala si apoi de liniste. Erou de epopee, Oltul se naste, simte, gandeste, isi face iluzii, are si deziluzii. Se lupta cu barbatie pana cand intra in imparatia somnului integrandu-se circuitului cosmic, caci "toata cartea e un lung poem al luptelor lui biruitoare cu piatra, cu inegalitatile si surprizelor reliefului; raul simte si gandeste, fiindca se naste, e tanar si matur, ia initiative si risca, castiga batalii apoi oboseste si moare, ca o fiinta uriasa care si-a implinit un destin".

      Oameni si locuri apar in "Cartea Oltului" intr-o conexiune organica, in cadrul unei realitati istorice, statornicita printr-o civilizatie straveche. Deasupra Halmasului Mare sw afla "punctul geografic incarcat de poezie, istorie si mister" din care Oltul porneste in lume. Infruntand asprele singuratati "verticale" si groaznica furtuna de pe varful Calul, Oltul coboara prin gura cascadelor si-si aduna apele, pregatindu-se de marea intalnire cu oamenii. Prima asezare omeneasca este Mina de arama de la Balan, veche de o mie de ani. Martor al existentei materiale si spirituale a locuitorilor de pe malurile lui, Raul cunoaste istoria locurilor, obiceiurile si datinile impamantenite aici, la sat si la oras. Lumea africana a caramidariilor de la Aita Mare, carierele de bazalt de la Racos, dar mai ales indeletnicirile si portul oamenilor din Tara Fagarasului sant pagini de poezie adevarata ce razbate in cantecul muncii indarjite. Traversand marile cetati de piatra ale Carpatilor, in perioada deplinei maturitati, Oltul strabate spatii istorice si sociale, abandonandu-se in voia campiei absolute si pregatindu-se cu intelepciune pentru intrarea in Nirvana. "Poem al emotiilor geologice, un imn al apei, pietrei si stihiilor, al vegetatiei si al pamantului".

     „Cartea Oltului" este un poem al demnitatii umane, scris in acorduri solemne si grave. Coborand in istorie si folclor, in legenda si mit, autorul ofera imagini care vorbesc despre bogatia spirituala si despre frumusetea morala a locuitorilor acestor plaiuri stramosesti. S-a spus despre Geo Bogza ca nu este un descriptiv ci un fantast ce contempla peisajul, convertindu-l in muzica, intr-o adevarata simfonie a destinului. Ceea ce creeaza impresia de grandoare si sublim in stilul lui Geo Bogza este limbajul metaforic si simbolic de intensa vibratie lirica. Personificarile mitologizante si predilectia pentru hiperbola si comparatie cu sens hiperbolic, fraza ampla, arborescenta, cu unduiri ritmatice, frecventa superlativului si a termenului neologistic confera operei vigoare si originalitate graitoare.

     Ca si cum ar dori sa stirneasca modelul, sa-l puna pe cititor între rosturile singurei lecturi firesti, si anume cea simbolica, hermeneutica, Bogza precizeaza ca nasterea se produce prin trecerea din retorta in retorta: „Dupa ce a strabatut un intreg labirint, dupa ce a trecut din retorta in retorta, minutios, cu multe si parca intentionate intirzieri, apa tisneste la lumina zilei, ca un gind original, ca un verb bine rostit, limpede ca ratiunea insasi."