Notifications
Clear all

Copiii căpitanului Grant de Jules Verne rezumat pe scurt clasele gimnaziale

(@admin)
Member Admin
Joined: 6 luni ago
Posts: 874
Topic starter  

 

                                  🌻 Copiii căpitanului Grant de Jules Verne

 

       Romanul Copiii capitanului Grant face parte din asa-numita «trilogie a marii», impreuna cu: 20.000 de leghe sub mari (1869) si Insula misterioasa (1874).

      Cartea descrie aventurile unui grup foarte variat pe parcursul căutării căpitanului Harry Grant, de pe nava Britannia. Găsind în pântecele unui rechin masiv, capturat din ocean, o sticlă cu o cerere disperată de ajutor, lansată chiar de căpitanul Grant după ce nava sa naufragiase, lordul şi doamna Glenarvan, din Scoţia, dau un anunţ la ziar, reuşind astfel să intre în legătură cu Mary şi Robert, cei doi copii ai acestuia. Impresionaţi de starea copiilor, lordul şi soţia sa hotărăsc să se îmbarce într-o expediţie de salvare.

      Marea problemă este că pe hârtia mesajului coordonatele naufragiului fuseseră şterse parţial, astfel încât nu se cunoştea decât latitudinea (37 de grade); astfel, expediţia ar trebui să facă înconjurul pământului de-a lungul celei de-a 37 paralele Sud. Mesajul mai conţine câteva indicii sub forma unor cuvinte în trei limbi: engleză, franceză şi germană. Textul este lacunar, chiar şi după coroborarea celor trei texte, cărora li se dau diverse interpretări pe parcursul cărţii, în încercarea de a afla locul unde a naufragiat căpitanul Grant.

      Lord Glenarvan se dedică cu trup şi suflet acţiunii de căutare a căpitanului Grant; împreună cu soţia lui, cu copiii lui Grant şi cu echipajul iahtului său, numit Duncan, acesta se îndreaptă mai întâi spre America de Sud. Căutării i se alătură un pasager neprevăzut, geograful francez Jacques Paganel,care pierduse vaporul lui de India, urcându-se din greşeală pe Duncan. Explorează cu toţii Patagonia, insula Tristan da Cunha, insula Amsterdam şi Australia.

     În Australia întâlnesc un fost intendent de pe vasul Britannia, pe nume Ayrton, care se oferă să îi conducă la locul naufragiului. Însă Ayrton este de fapt un impostor, care nu era prezent în momentul avarierii navei pentru că fusese abandonat înainte în Australia, după ce încercase fără succes să acapareze nava pentru a o folosi în vederea pirateriei. Ayrton încearcă să pună mâna şi pe Duncan, dar, printr-un mare noroc, nu reuşeşte. Însă soţii Glenarvan, copiii căpitanului Grant, Paganel şi câţiva marinari rămân în Australia şi, având impresia greşită că vasul Duncan fusese capturat, se îndreaptă spre Auckland, Noua Zeelandă, de unde vor să se întoarcă în Europa. Nava lor naufragiază în sudul Auckland-ului, pe coasta Noii Zeelande şi sunt capturaţi de un trib Māori, dar reuşesc cu noroc să scape şi se îmbarcă pe o navă care, spre marea lor mirare, se dovedeşte a fi chiar Duncan.

      Ayrton, ajuns acum prizonier, se oferă să le spună tot ce ştie despre căpitanul Grant, iar în schimb ei să îl abandoneze pe o insulă pustie în loc să-l predea autorităţilor engleze. Duncan se îndreaptă acum spre insula Tabor, care, printr-o uriaşă şi fericită coincidenţă, se dovedeşte a fi adăpostul căpitanului Grant. Acolo îl lasă pe Ayrton în locul căpitanului, să trăiască printre fiare şi să îşi recapete astfel, în mod paradoxal, latura umană.

 


   
ReplyQuote
Share: