🌻 D-l Goe de Ion Luca Caragiale rezumat pe scurt

        Două universuri umane se conturează în D-l Goe: unul al copilului și unul al adultului. Între acestea se produce o inversare de comportamente și atitudini care naște contraste comice. Cele trei doamne, desemnate cu apelative infantine „mam-mare, mamițica și tanti Mița” (silabele „ma, mi, ța repetându-se hilar) se copilăresc în adorația lor față de Goe, fără a obține ascultare din partea copilului.

       În schimb, „tânărul Goe”, imită ridicol pe adulți, comandă și nu se supune. Lipsa de inteligență, sugerată încă din prima frază, se transformă în aroganță, copilul corectând eronat un cuvânt rostit incorect, sancționând cu aceeași impertinență pe un călător care-l sfătuiește; neadmițând decât voința sa, într-o independență nefirească, la care nu ar avea dreptul nici prin vârstă nici prin alt merit.

      Ca și în Vizită...., unele excese primesc imediat o pedeapsă adusă de întâmplare (o pedeapsă naturală), băiatul pierde pălăria și rămâne blocat în „compartimentul unde nu intră decât o persoană”. Tot ca în Vizită....,neplăcerile evidente cauzate de micul răsfățat familiei și celor din preajmă nu aduc vreo schimbare de atitudine a celor trei doamne. Orbirea protectoarelor lui Goe ca și a doamnei Popescu e totală.

      Numărul de „mame” capătă sens ironic în raport cu absența oricărei asistențe cu adevărat materne, adică a educației corecte. Maternitatea se manifestă printr-o exagerată protecție: să nu răcească, să mănânce, să se distreze. Aceasta se explică printr-un mod de a gândi specific unei categorii de oameni care dețin putere, avere, confort, mulțumiți de ei înșiși (având convingerea că trebuie să respecte aparențele) și lipsiți de orice preocupări mai înalte.

      Ca și Ionel, d-l Goe e nu „puișor” scuipat să nu se deoache, sărutat dulce, elogiat. El stârnește o permanentă agitație în jurul său. Există o asemănare strânsă cu Vizită...., mergând până la expresii identice, fapt specific operei cu caracter comic a lui Caragiale, care surprinde la oameni comportări asemănătoare, caracterizând pe indivizii cei mai reprezentativi. EXistă și în D-l Goe..., un mister ca și în Vizită, pe care cititorul îl află, dar e ignorat de călători, de conductor și aparent de „mam-mare” care „doarme”, incapabilă să vadă o realitate ce nu-i convine.

      Pornirea prin capitală în confortul trăsurii și al cuibului familial a acestui mic monstru de răsfăț ne duce cu gândul la viitorul lui Goe, ce va trăi în același confort, în trăsură, pe marile artere ale societății, „la bulivar!”. Va fi tratat identic, răsfățat de o societate care îmbrățișează privilegiații, pe cei ce lasă în urmă incidente nerezolvate, ilegalități, ofense.

     Lectura e captivantă datorită atitudinii ironice a autorului, preciziei conturării, din câteva linii, aproape numai prin limbaj a personajelor. Vorbirea lor incultă, ridicol de sentimentală sau de aroganță, contrastul dintre pretenții și analfabetismul cultural, dar și moral, sunt o sursă a comicului. Asemenea contraste pot fi descoperite în cadrul întregului text și la nivelul fiecărei secvențe dialogate. Caricatura se detașează din text prin aceeași îngroșare a liniilor ca și în Vizită...,Goe, ca întruchipare a proastei creșteri și desconsiderării jignitoare a oamenilor, circulă încă atâtea alte personaje caragialiene, dureros de actuale...