Notifications
Clear all

Doctor Jivago de Boris Pasternak rezumat

(@admin)
Member Admin
Joined: 6 luni ago
Posts: 874
Topic starter  

 

                                          🌻 Doctor Jivago de Boris Pasternak

 

       🌻 Boris Pasternak (10 februarie 1890, Moscova, Rusia - 30 mai 1960, Peredelkino, Rusia) - scriitor.

       🌻 Titlul original: Doctor Zhivago

       🌻 Prima ediţie: 1957, de Feltrinelli (Milano)

       🌻 Scriitorului Boris Leonidovici Pasternak i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatura in 1958, pentru "importantele sale realizari atit ca poet, ci si ca unul dintre reprezentantii marii traditii epice ruse", conform declaratiei comitetului Nobel.

      🌻 Literatura de rezistenţă reprezintă un capitol distinct, încărcat de tragic umanism, din literatura universală. Ea se constituie într-o formă specifică nu doar de protest, ci chiar de luptă (uneori cu garda jos) a unora dintre cele mai sensibile şi curajoase conştiinţe, i-am numit pe scriitori, împotriva dictatorilor şi a politicilor lor de intimidare, care cu toatele vizau acele focare de rezistenţă ce nu admiteau acţiunea neîncetată a mijloacelor de înrobire umană (procesul de mankurtizare de care vorbeşte Cinghiz Aitmatov în romanul O zi mai lungă decât veacul), atât prin restrângerea sau chiar privarea totală de libertăţile fireşti într-o societate normală, cât şi prin atrocele mecanism de nivelare şi sterilizare intelectuală.

     🌻 Romanul a fost ecranizat in 1965 de David Lean, cu Omar Sharif si Julie Christie in rolurile principale, iar filmul a fost distins cu cinci premii Oscar, patru Globuri de Aur si doua premii Grammy si inclus pe lista celor mai bune 100 de filme ale tuturor timpurilor. Adaptarea pentru televiziune din 2002, in regia lui Giacomo Campiotti, cu Hans Matheson si Keira Knightley, a obtinut trei nominalizari la premiile BAFTA.

     🌻 Romanul beneficiază de două ecranizări bine realizate, şi le recomand în funcţie de preferinţele individuale în ceea ce priveşte fidelitatea faţă de carte. Prima versiune, cea cu Omar Sharif din 1965 respectă îndeaproape firul narativ, pe când cea cu Keira Knightley din 2002, prezintă o variantă uşor romanţată a finalului.

     🌻 Destinul lui Iuri Jivago, personajul principal al acestui roman, şi al Larei (Larisa) stă sub semnul predestinării. Întâlnirea acestora şi regăsirile în momentele cheie ale romanului nu sunt întâmplătoare, ci constituie baza relaţiei lor care se dezvoltă ca o nevoie organică de supravieţuire. Romanul este ifuzat de atmosfera iernii şi a zapezilor peisajul este tipic rusesc şi este parte integrantă din viaţa protagoniştilor. Senzaţia frigului de multe ori transpare dincolo de rândurile citite, în special în episoadele de la Varîkino.

     🌻 Observăm că personajele sunt construite antitetic. Lara este atât prototipul femeii angelice, cât şi al femeii fatale. Este un amestec ciudat de puritate şi perversiune. Pe de o parte încearcă să fie o soţie devotată pentru Paşa (care devine mai târziu generalul Strelnikov) şi pentru fetiţa lor, dar, pe de altă parte, chiar ea recunoaşte că nu simte o repulsie totală faţă de Komarovski, fostul amant al mamei sale, care o transformă în femeie. În antiteză, Tania, soţia lui Iuri, trăieşte doar pentru fericirea lui şi este dispusă să îi ierte escapadele extraconjugale, mulţumindu-se doar să îi fie alături. Dragostea lor frateasca (au crescut împreună) este deasemenea în antiteză cu pasiunea mistuitoare ce caracterizează relaţia dintre Iuri şi Lara.

     🌻 Personaj tipic negativ, avocatul Komarovski, este vinovat de sinuciderea tatălui lui Iuri şi de pervetirea Larei. Este, de asemenea, un om cu influenţă politica în noul regim şi va fi mereu pe urmele Larei, încercând să îi distrugă de fiecare dată fericirea. De cealaltă parte, Iuri este personajul pozitiv, eroul romantic care se zbate pentru convingerele proprii şi care crede în puterea dragostei, în ciuda sfârşitului său tragic.

     🌻 Acţiunea romanului se desfăşoară pe fundalul războilui civil din Rusia, şi venirea lui Lenin la putere. Asistăm deopotrivă la decăderea burgheziei, reprezentată de familia Taniei, cât şi la ascensiunea celorlalte pături sociale datorită schimbărilor politice. Familia Taniei este nevoită să-şi împartă acum casa cu alte zeci de oameni şi să se adapteze la traiul în două camere, idealistul Paşa este îndoctrinat cu noile convingeri ale sistemului comunist şi avansează în cadrul partidului, Iuri este persecutat pentru scrierile sale literare, pentru trecutul burgez etc.

     🌻 Două cauze, una mai înfricoşătoare şi mai presantă ca cealaltă, îşi dau concursul la părăsirea Moscovei de către Iura, soţia lui Tonia, fiul Saşa şi socrul Aleksandr Aleksandrovici:

     a) Prima o reprezenta întunericul, foamea şi frigul, întrucât – precizează Pasternak – „Pentru cei mai mulţi dintre oameni mâncarea consta din mei fiert şi ciorbă din capete de hering, urmată de restul de hering ca felul doi; mai era şi o zeamă din grăunţe întregi de grâu sau secară fierte”.

    b) Cea de-a doua cauză, chiar mai primejdioasă şi mai de neocolit ca prima, era întruchipată de comisari, „oameni în scurte de piele neagră, cu puteri nelimitate şi o voinţă de fier, înarmaţi cu mijloace de intimidare şi cu revolvere, care se bărbiereau puţin şi dormeau şi mai puţin”.

     🌻Cu toate că mai întinsă, cea de-a doua parte a romanului se vădeşte a fi mult mai închegată ca prima, ceea ce – evident – reprezintă un apreciabil spor de natură compoziţională. De data asta – din proprie iniţiativă, ori poate că bine sfătuit – Pasternak renunţă la numeroasele acolade şi interpolări specifice primei părţi, ceea ce pe ansamblu îi conferă acesteia un caracter aproape compozit, şi-şi concentrează atenţia pe intersectarea şi apoi pe împletirea destinelor celor doi eroi – Iura şi Lara, până când ei ajung să vibreze la unison, într-o dragoste – ne spune îndurerata Lara în faţa cadavrului doctorului – „cu nimic comparabilă pe lume”, căci, ne înştiinţează autorul în continuare, ei „s-au iubit pentru că totul în jurul lor dorea aceasta, copacii şi norii de pe cer, de deasupra capetelor lor şi pământul de sub picioarele lor”. Cu toate ca n-a încetat să-şi iubească soţia, Iura avea stringentă nevoie de dragostea mistuitoare şi totuşi mângâietoare a Larei, deoarece numai prin ea avea să dobândească acea stare de extaz liric, din care vor rezulta „elegiile lui despre Lara”.

     🌻 Îndeosebi după fuga de la partizani, unde fusese ţinut captiv timp de aproape doi ani (partizanii duceau mare lipsă de medici), şi îndeosebi după ce află din scrisoarea Toniei că toţi ai lui (între timp i se mai născuse o fetiţă) urmează să fie expulzaţi din ţară cu destinaţia Paris, ceea ce însemna că n-aveau să se mai revadă vreodată, Iura avea mare nevoie de dragostea Larei: era hrana lui spirituală, era suportul lui în viaţa tot mai nesigură, era însăşi raţiunea lui de-a fi. Mai ales în acele zile când, aşa cum cu îndreptăţire afirmă Lara, „aerul devine din ce în ce mai irespirabil”, întrucât – punctează autorul cu justificată oroare – „Zilele acelea confirmau vechea zicală – omul este lup pentru om. Călătorul făcea cale întoarsă pe drum la vederea altui călător, străinul care întâlnea alt străin îl omora de frica de-a nu fi el omorât. Au existat şi cazuri izolate de canibalism. Legile civilizaţiei umane fuseseră abrogate. Legile de care asculta omul acum erau legile junglei; visurile pe care le visau erau visurile preistorice ale omului cavernelor”.

     🌻E drept că amândoi se simţeau ameninţaţi în acele zile de cumplită nesiguranţă. Dar dacă Iura se făcea vinovat doar de ascendenţa sa neproletară – era fiul unui milionar destrăbălat şi ţicnit, care îşi încheie viaţa aruncându-se din tren, în schimb Lara era mult mai expusă la represalii, cu toate eforturile depuse pe direcţia reeducării politice, întrucât se ştia că era soţia acelui orgolios Paşa Antipov, nemembru de partid şi totuşi, ajuns atât de sus în ierarhia armatei roşii, încât devenise extrem de incomod, în consecinţă obligat să fugă şi să se ascundă pentru a scăpa cu viaţă. Are noroc de câteva ori, când – aşa cum îi povesteşte el lui Iura – era cât pe-aci să fie prins, dar după plecarea Larei spre Extremul Orient, pesemne considerând că viaţa sa este inutilă, el se sinucide prin împuşcare chiar în faţa casei unde locuiseră câtva timp eroii noştri îndrăgostiţi.

     🌻 Ei bine, în timp ce Lara şi Iura treceau în revistă foarte redusele şanse de salvare, îşi face apariţia avocatul Komarovski, un ins abil şi fără scupule, care înrâurise într-un fel sau altul destinele ambilor: fusese primul amant al Larei şi, în calitate de avocat al familiei Jivago, el îşi avea partea lui de vină la îmbolnăvirea şi mai la urmă la sinuciderea milionarului dezechilibrat.

     🌻 Komarovski le explică că situaţia este deosebit de alarmantă, dar că el – în calitate de membru al unui guvern pentru o republică din Extremul Orient recunoscută de Moscova – este singurul în stare să-i salveze, cu condiţia ca ei să se decidă cât mai repede.

     🌻 Iura refuză cu îndârjire să plece, dar pentru a o hotărî pe Lara să-l însoţească pe avocat şi astfel să se salveze, lasă să se înţeleagă că-i va ajunge din urmă. Cei doi pleacă pe drumul lor, iar doctorul, complet deprimat după plecarea Larei, se decide s-o ia pe jos spre Moscova, prilej pentru autor de-a ne înfăţişa starea jalnică a Rusiei bolşevice în tablouri de-o cutremurătoare veridicitate: „În acele zile, pădurile şi câmpiile ofereau un contrast total. Părăsite de om, câmpurile arătau ca un orfan, ca şi când absenţa omului le-ar fi pus sub un blestem, dar pădurea, scăpată de el, înflorea mândră, ca şi când ar fi fost eliberată de captivitate”.

     🌻 Ajuns la Moscova, Iura se simte scârbit atât de relatările lui Gordon şi Dudorov, prietenii lui din copilărie („Niki, îi spune el lui Dudorov, am suferit când te-am auzit povestindu-ne cum ai fost tu reeducat în închisoare şi ai crescut în personalitate. Aveam senzaţia că ascultam un cal de circ descriind felul în care s-a apucat să se dreseze singur…”), cât şi de atotputernicia lui Markel, fostul lor portar, cel care în noile condiţii create de bolşevism, nu se jenează să-l facă pe stăpânul de altădată „împiedicat” şi „nerod”. Motive suficiente pentru hipersensibilul Iura ca să se complacă în mizerie şi decădere (nu-şi mai practica meseria de doctor), cu toate că din concubinajul cu Marina, mezina lui Markel, rezultaseră două fetiţe. Noroc cu Evgraf, fratele lui vitreg, care îi sare în ajutor, aşa cum făcuse de atâtea ori în situaţiile critice…

    🌻 În cele din urmă, înainte de împlinirea vârstei de 40 de ani, Iura moare de scleroză a cordului, boală moştenită de la mama lui. Ocazie pentru autor, ca printr-o stranie coincidenţă (sarea şi piperul cărţilor vizitate de succes), s-o readucă în prim plan pentru ultima dată pe nefericita Lara, cea care, în vălmăşagul acelor vremi de tristă amintire, pierduse urma fetiţei concepută cu doctorul Jivago, şi care – în faţa catafalcului – îl roagă pe descurcăreţul Evgraf s-o ajute ca să-i dea de urmă.

    🌻 Ceea ce chiar se întâmplă, ne spune Epilogul, în timpul celui de-al doilea război mondial, când generalul maior Evgraf Jivago îşi recunoaşte nepoata în Tania spălătoreasa, poreclită Îngălata.

    🌻 Una dintre cele mai remarcabile caracteristici ale acestui roman rămâne peisajul rusesc, descris ca un imens spaţiu magnific, de o frumuseţe extraordinară. Tocmai această întâlnire elegiacă cu imensul spaţiu, pe fundalul căruia se desfăşoară acţiunea, face ca Doctor Jivago să producă un excepţional sentiment de fericire şi de nemărginite posibilităţi pe plan istoric şi uman.

 

 


   
ReplyQuote
Share: