🌻 „Finul lui Dumnezeu”
Un om sărac avea doi fii și o fată, iar la nașterea celui mai mic copil nu găsea pe nimeni să-l boteze. Atunci, în drumul lor pe pământ, Dumnezeu și Sfântul Petru au trecut prin sat și au fost chemați la botez. Ei au primit pruncul de fin, iar copilul a devenit „Finul lui Dumnezeu”, ocrotit de har și destinat unor mari încercări.
Anii au trecut, iar sora lui, fată frumoasă fără seamăn, atrage atenția unui zmeu. Pentru a o păzi, fratele îi trase o brazdă de plug, pe care fata trebuia să meargă atunci când ducea mâncare la câmp. Însă zmeul, viclean și puternic, trage și el o brazdă care duce până la curtea lui, răpind-o astfel și ducând-o în palatul său.
Când află, Finul lui Dumnezeu hotărăște să plece după sora lui. Drumul este lung și plin de încercări. Mai întâi, întâlnește o pajeră ale cărei pui erau hărțuiți de un balaur. Se luptă cu balaurul trei zile și trei nopți și îl învinge. Pajera, recunoscătoare, îi dă în dar aripi ajutătoare și îl pune în legătură cu fiii săi – cele trei vânturi ale lumii: vântul de răsărit, de miazăzi și de miazănoapte. Astfel, eroul primește primele lui ajutoare supranaturale.
Pe drum, Finul lui Dumnezeu își face tovarăși năzdrăvani: un flămând care putea mânca tot ce găsea, un setos care bea toate apele, un om cu o suflare uriașă ca furtuna. Cu acești prieteni își continuă drumul spre curtea zmeului.
Ajuns acolo, se dă o luptă aprigă între el și zmeu, care ține trei zile și trei nopți. Cu sprijinul vânturilor și al tovarășilor săi, eroul reușește să-l doboare și să-și elibereze sora.
Pe drumul de întoarcere, întâlnește trei frați ce se certau pentru niște obiecte fermecate: o cușmă a invizibilității, o sulă fermecată care îl ridica pe dealul de sticlă, și un bici ce putea urca la palatele cerești. Prin istețime, reușește să le câștige pe toate.
Ajunge la curtea unui împărat, unde se îndrăgostește de fata acestuia. Împăratul, însă, viclean și temător de puterea lui, îl pune la încercări aproape imposibile:
- să aducă o floare fermecată,
- să mănânce toate vitele din hambare,
- să bea toate fântânile,
- să adune țânțarii din păduri într-o singură sticlă.
Cu ajutorul prietenilor năzdrăvani, Finul lui Dumnezeu trece peste fiecare probă. Flămândul devorează vitele, setosul golește apele, vântul adună insectele, iar obiectele fermecate îl ajută să biruie și alte piedici.
În cele din urmă, împăratul nu mai are ce să-i ceară și îi dă de soție pe fiica lui, cea pe care eroul o iubea. Se face nuntă mare, la care participă și sora salvată din palatul zmeului, căsătorită acum cu fratele de cruce al eroului.
Astfel, Finul lui Dumnezeu își încheie drumul inițiatic: copil al ocrotirii divine, trece prin încercări supranaturale, înfruntă balauri și zmei, dovedește istețime și curaj, iar în final își dobândește fericirea și împlinirea.
Ideea principală:
Basmul urmărește destinul unui copil ocrotit de divinitate, care trece prin încercări miraculoase și, prin curaj și ajutoare năzdrăvane, învinge balauri, zmei și împărați vicleni, eliberându-și sora și dobândindu-și fericirea.
Povestea transmite că omul care are credință, curaj și istețime, chiar dacă se confruntă cu încercări peste puterile lui, reușește să le depășească. Ocrotirea divină, prietenia și solidaritatea sunt cheia victoriei, iar binele triumfă întotdeauna asupra răului.
