🌻 Îndreptări. Anna din ciclul Comănăștenilor de Duiliu Zamfirescu

        Duiliu Zamfirescu in perioada 1877 si 1880, este student la inmatriculat al Facultatii de drept si, doar ca auditor, participa la cursurile desfasurate in cadrul Facultatii de Litere si Filosofie. Dupa o scurta activitate juridica, Duiliu Zamfirescu devine redactor la „Romania libera”, iar in 1885 se angajeaza in Ministerul Afacerilor Straine, incepand o indelungata cariera diplomatica ce va dura douazeci de ani, in timpul careia face numeroase calatorii, viziteaza muzee celebre si locuri vestite, studiaza istoria antica si arheologia.

       Duiliu Zamfirescu a debutat cu cateva poeme publicate in 1877, in revistele „Ghimpele” si „Razboiul”, ramase simple versificatii. Intre 1880 si 1882, se produce debutul semnificativ al lui Duiliu Zamfirescu in paginile „Literatorului”. 

       Duiliu Zamfirescu a scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuție a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneștenilor (Viața la țară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări, Anna, Ceea ce nu se poate). Acestea se constituie în primul ciclu din literatura română, asemănător ciclului lui Emile Zola Les Rougon-Macquart. 

       Cele cinci volume au fost scrise departe de țară, la Roma, când autorul lucra la legația română din Italia. La acestea se adaugă primul roman epistolar din literatura noastră, Lydda. 

       Prin intermediul familiei Comăneșteanu, reprezentantă a vechii boierimi, opusă parveniților de teapa odiosului personaj Tănase Scatiu, romancierul ne oferă imaginea complexă a societății românești de la finele veacului al XIX-lea. Via și conacul unde se retrăgea erau în comuna Faraoanele, în apropiere de Odobești. Casa există și astăzi, fiind Casă Memorială. Scriitorul este înmormântat în Cimitirul din Focșani (Sud)

    🌻 ÎNDREPTĂRI - Roman de Duiliu Zamfirescu, al patrulea din ciclul Romanul Comanestenilor, aparut in revista „Literatura si arta romana", 190l-l902, iar in volum in 190. 

    🌻  Titlul însusi tradeaza o tot mai vizibila atasare a scriitorului la ideea valorii social-morale a literaturii.

         In acest sens, el ii scria in 1900 lui Maiorescu: „Firul moral al romanului este coeficientul de rectitudine sufleteasca pe care-l aduce fiica unor oameni saraci in intrigile si complicatiile celorlalti, care-i desteapta pe toti ca dintr-un vis". 

         De fapt, tânăra ardeleanca Portia, alintata Mia, este o exponenta simbolica a sanatoasei si austerei Transilvanii, care, prin unire cu Tara, urmau sa aduca „indreptarea" societatii romanesti de aici, reprezentata de locotenentul Alexandru Comanesteanu, celalalt personaj principal, mostenitor al numelui, dar si al testamentului moral al lui Minai, unchiul mort in razboi. Pregatirea si infaptuirea marelui act national, purtat in suflet o viata de catre Zamfirescu , urma sa dea substanta celei de-a doua trilogii din ciclul Comanestenilor, din care s-au realizat doar primele doua parti. Ultima, arata autorul, a scris-o insusi poporul roman.

        🌻 Indreptări, roman de mici dimensiuni si sarac in inventie epica, dar cu o bogata incarcatura ideologica, reprezinta o reusita doar partiala, situandu-se din punct de vedere valoric sub nivelul primei parti a ciclului. Actiunea debuteaza in salonul din Bucuresti al Annei Villara, iubita lui Mihai Comanesteanu din In razboi, acum maritata cu o ruda mai in varsta, generalul Villara, tipul ofiterului monden si afemeiat, nu lipsit de pitoresc. Fidela mult timp sotului din mandrie, Anna isi da seama ca s-a indragostit de tanarul Alexandru Comanesteanu, pe care il stia aproape de copil. intre cei doi exista o relatie nu tocmai limpede, suficient de stransa totusi, pentru ca vanitoasa Anna sa-si permita, cand o ordonanta ii surprinde intr-o atitudine aparent compromitatoare, a-si salva onoarea, obligandu-l pe Alexandru sa se casatoreasca cu Mia Lupu, fiica unei prietene din Ardeal, ce-i fusese colega la Viena.

          Cum au remarcat criticii, intriga este subreda, iar acceptarea de catre Alexandru, „inmarmurit de enormitatea sacrificiului ce i se cere", este justificata ulterior de catre scriitor prin motive de ordin „estetic": „Nu e logic sa sufere el, ca sa nu sufere ea, dar e foarte frumos", se consoleaza eroul. 

          Casatoria pusa la cale de Anna, fiinta complicata, ce-si constientizeaza si justifica firea, care-i aduce numai nefericire, prin vechimea stirpei sale grecesti, este doar mentionata. Urmeaza calatoria de nunta a celor doi tineri la Roma si prin Transilvania, de unde trebuia sa vina „indreptarile", care ocupa in continuare spatiul cartii pana la sfarsit. 

         Daca substanța epica a romanului este saraca, abunda in schimb dezbaterile ideologice. La conacul familiei Villara, se infrunta doua conceptii opuse despre situatia si destinele societatii romanesti. De o parte se gasesc Anna si sotul ei, care adopta o atitudine foarte critica fata de realizarile culturale romanesti, pe care, de altfel, le ignora. Ki ridiculizeaza initiativele unor boieri, ca principesa Smaranda Dudescu, de sprijinire a ligii pentru Unitatea Culturala a Romanilor si a altor manifestari de cultura si literatura romaneasca, marcand trezirea constiintelor dupa Razboiul de Independenta. 

        De cealalta parte, preotul ardelean Moise Lupu, roman vajnic, scolit la Roma si luptator, din grupul memo-randistilor, pentru cauza nationala, care elogiaza principalele institutii - Academia, Teatrul National, Ateneul Roman etc., si pe marii oameni politici si de cultura din Tara, fara deosebire de partid.

       El ajunge sa tina o adevarata disertatie despre Titu Maiorescu, socotit „cel mai frumos produs al renasterii vietii noastre romanesti". Ulterior, in timpul calatoriei celor doi tineri casatoriti prin Transilvania, este randul altor intelectuali ardeleni sa-l uimeasca pe Alexandru Comanesteanu prin cunoasterea amanuntita si plina de iubire a literaturii si culturii din Tara.

       În casa protopopului Marcu Stamate din Saliste e plin de carti romanesti, iar cei doi soti, venerabilul preot si simpatica lui sotie, Lelita Lena - „o minge saltareata plina de haz, a carei vorba peltica da graiului sau o continua nota umoristica" - isi iau unul altuia din gura versurile lui Nicoleanu, Deparateanu etc.