🌻 „Nepoata lui Moș Mitruț”
Într-un sat ardelean, pe timpul verii, oamenii pleacă la seceriș, lăsându-și gospodăriile aproape pustii. În casa lui Moș Mitruț, bătrân bolnav și neputincios, rămâne doar Linuta, nepoata lui de doisprezece ani. Copila, deși ar fi dorit să fie la câmp alături de ceilalți copii, primește de la mama ei sarcina de a-l veghea și îngriji pe bunic.
Linuta descoperă curând cât de apăsătoare este singurătatea și cât de greu îi este să ducă pe umeri grija pentru un bătrân vlăguit de boală. Moș Mitruț, cândva voinic și puternic, abia se mai poate ridica din scaunul de stejar. Fetița îl hrănește, îi aduce apă, îi pregătește mâncare simplă și îl ajută să se miște cu cârjele. Amintindu-și de zilele în care bunicul o ridica pe genunchi și o apăra de certurile mamei, Linuta trăiește un amestec de tristețe și compasiune: acum, cel care altădată îi fusese sprijin are nevoie de ea.
Moartea, deși tăcută, plutește în casă. Mama Linutei îi poruncește să fie cu ochii pe bătrân și să aprindă lumânarea la capul lui atunci când va începe să moară, pentru ca sufletul său să plece împăcat. Copila simte o teamă apăsătoare la gândul acestei responsabilități, dar înțelege că nu poate fugi de ea. Între ea și bunicul se creează o legătură deosebit de tandră, întărită de conștiința sfârșitului apropiat.
Pe măsură ce zilele trec, Moș Mitruț slăbește tot mai mult. Glasul i se stinge, ochii i se închid adesea, iar uneori vorbește incoerent. Linuta simte că moartea este aproape, dar nu se îndepărtează de el. Îi oferă apă când acesta abia mai poate sorbi, îl acoperă și îl veghează, cu o răbdare neobișnuită pentru un copil.
Seara, părinții Linutei discută dacă nu e prea greu ca o fetiță să rămână singură lângă un muribund. Dar Linuta, deși copil, are conștiința clară că bunicul nu trebuie lăsat singur în ultimele clipe. În sufletul ei, frica de moarte se împletește cu dragostea pentru cel care i-a fost sprijin și ocrotitor.
Povestirea se încheie într-o notă de liniște apăsătoare, în care cititorul simte atât sfârșitul inevitabil al bătrânului, cât și maturizarea timpurie a nepoatei. Dragostea și compasiunea ei dau un sens profund bătrâneții lui Moș Mitruț și transformă legătura dintre cei doi într-un moment de solidaritate între generații, în fața morții.
Ideea principală:
Povestirea prezintă apropierea morții unui bătrân și felul în care o copilă de doisprezece ani, nepoata lui, își asumă cu responsabilitate și compasiune grija pentru el, descoperind maturitatea prin iubire și suferință.
Ion Agârbiceanu arată că bătrânețea și moartea, oricât de triste, pot fi înfruntate cu demnitate atunci când sunt însoțite de afecțiune și solidaritate. Prin Linuta, scriitorul subliniază puterea pură a dragostei copilărești, care dă sens vieții chiar și în clipele de sfârșit.
