🌻 Răscoala de Liviu Rebreanu

          🌻 RĂSCOALA, roman scris de Liviu Rebreanu, apare la editura Adevarul din Bucuresti, in 1932, si este cea mai importanta creatie a scriitorului, precum si unul dintre cele mai man romane ale literaturii romane.

          🌻  Aparut in 1932, romanul "Rascoala", de Liviu Rebreanu, este creatia epica de cea mai mare amploaredin literatura noastra: in actiune sunt antrenate zeci de personaje ale caror des­tine sunt zugravite, cu o mana sigura, de un narator omniscient si obiectiv: realitatea este oglindita in mod veridic, personajele si vorbirea lor sunt autentice, "Rascoala" fiind un roman realist.

        🌻Tema romanului o constituie un eveniment real (rascoala din 1907), la baza caruia a stat ancestrala relatie taran-pamant.

        🌻Titlul este caracterizat prin aceeasi sobrietate ca si in cazul romanului "Ion". 

La prima vedere, titlul denumeste o miscare sociala atestata istoric si asupra careia autorul s-a documentat indelung.
Privita mai atent, Rascoala devine un adevarat "personaj", a carui "fantoma" se simte inca din prima parte si a carui forta dezlantuita distruge totul, ca Apocalipsa.

       🌻 Structura lucrarii este simetrica, la realizarea acestei trasaturi contribuind mai multe elemente de compozitie:
 

Romanul începe si se încheie cu scene complementare:

- incipitul lucrarii prezinta sosirea in Bucuresti a unui tren, printre calatori aflandu-se si tanarul Grigore Iuga; discutia care se poarta pe tema situatiei taranilor si cuvintele unui anume arendas Rogojinaru, prevestesc Rascoala, al carei rasuflet de foc se simte de departe, ca si cand aceasta ar fi un personaj fabulos;
  - in final, cititorul este scos din actiune odata cu plecarea, din aceeasi gara a unui alt tren care-l duce pe acelasi Grigore Iuga spre un destin nou; pe peron acelasi arendas Rogojinaru exprima, in alti termeni, vechiul lui dispret la adresa taranilor.

         Romanul este, într-un anumit plan, o continuare a lui „Ion”. Prin  personajul Titu Herdelea, care pleacă la Bucureşti în dorinţa de a-şi valorifica talentul literar. Să nu uităm că la trecerea graniţei, preotul Belciug îi ura: „Să ajungi cât Coşbug de mare!” vom pătrunde, treptat, în cele mai diverse medii social-politice din ţară.

        Rebreanu a afirmat ca Rascoala (1932) este simbolul energiilor de care dispune taranul in contract cu pamantul. Sugestia scrierii acestei opere i-a venit citand drama "Tesatorii" de G.Hauptmann. In timp ce actiunea se inchega nebulos in mintea sa, Rebreanu se documenteaza serios asupra avenimentului, citind tot ce se scrisese sau mergand in satul in care rascoala lasase amintirii dureroase. Proiectul romanului a ramas multi ani in laboratorul de creatie, scriindu-se greu. O adevarata stare de euforie a declansat gasirea propozitiei de inceput: "D-voastra nu cunoasteti taranul roman, daca vorbiti asa!''

       Însemnari documentare atesta faptul ca in 1916 notitele despre Rascoala au stat cu certitudine pe masa de lucru a lui Rebreanu Un dosar cu aproape patru sute de file, constituit din variante de redactare (in afara formei finale publicate), s-a pastrat in urma procesului lung si sinuos de scriere a romanului. Prima sa forma apare ca un proiect de drama in patru acte, datata „. XII. 1913" si intitulata Rascoala, apoi Taranii. Rebreanu isi dorea sa elaboreze o drama pe modelul Tesatorilor lui Gerhart Hauptmann. 

      Constructia narativa a Rascoalei urmeaza foarte fidel regulile clasice ale romanului realist. Epicul grandios, desfasurarile pe largi dimensiuni se conjuga cu atentia deosebita asupra detaliului, precum si cu o arta subtila in a detasa, din corul general al personajelor, personalitati individuale pregnante, recognosci-bile. Pasul fusese pregatit din Ion (1920), primul mare succes al autorului. Salutat de catre Eugen Lovinescu in termeni clogiosi, romanul realist rebrenian suplineste o lipsa majora a epicii romanesti. 

      Perioada interbelica, in care apar aceste romane, e caracterizata prinlr-un eclectism fundamental, dar salutar, in care, in acelasi creuzet istoric si artistic, sunt de descoperit forme proteice, uneori chiar antagonice, de arta literara. E un moment in care, pe plan european, realismul este depasit cu cateva decenii, iar epicul se orienteaza fie inspre tehnicile subiectiviste, relativizante, fie inspre experimentalismul adesea dus pana la excesele dicteului automat sau ale tehnicilor absurdului. intr-un efort urias de sincronizare, teoretizai de insusi maestrul revistei si cenaclului Sburatorul, literatura romana se aliniaza celor mai noi scheme imagistice si discursive ale momentului literar european. Ei ii lipseste insa, in buna masura, etapa realista.

      Judecand din perspectiva unei evolutii organice, a unei dialectici naturale a formelor si ideilor literare, o asemenea carenta nu putea sustine un edificiu literar orientat cu arme si bagaje catre inovatie si restructurare. Lovinescu, adept al organicismului structural al culturii, este primul care intelege caracterul de criza al unei atare conjuncturi. Asa se explica, pe langa intuitia pura a valorii intrinseci, faptul ca teoreticianul cel mai subtil al sincronismului in literatura romana isi declama entuziasmul nedezmintit in relatie cu proza rebreniana realista.

      Fara indoiala insa ca romanele lui Rebreanu, Rascoala in speta, sunt aluvionate de elemente ce tin si de alte formule literare. Antiteza romantica, o figura de stil foarte dramatica, e unul dintre elementele ce concura la crearea unei atmosfere specifice a romanului. Calmul torturant din prima parte a cartii e pus in contradictie flagranta cu descatusarile stihiale din partea a doua. 

        In prima parte, ''Se misca tara!'', sunt consemnate o serie de episoade fara legatura aparenta intre ele, care pregatesc si motiveaza; "psihoza colectiva'' ce ii cuprinde pe tarani. Prezenta lui Titu Herdelea face legatura cu romanul "Ion", dar personajul are si rolul de observator al crizelor si al efectelor chestiunii taranesti in diferite medii politice si sociale. In satul Amara, taranii se straduiesc sa cumpere mosia Nadiei Iuga, concurand cu mosierul Miron Iugasi si arendasul Platamonu. Conflictul social, deja existent in mod letent, se acutizeaza treptat prin acumularea de nemultumiri si de rabufniri tot mai violenta. Refuzul Nadiei de a vinde taranilor mosia, ancheta dura efectuata de jandarmi la cererea lui Cosma Buruiana, arestarea invatatorului Dragos, ca si zvonurile cat mai persistente despre imparatia pamanturilor boieresti taranilor, intretin si sporesc tensiunea sociala existenta.

       In partea a doua „Focurile”, explozia multumirii este iminenta si taranii vor cere socoteala singurei autoritati cunoscute si recunoscute de toti: boierul Miron Iuga. Desi venerat de tarani, boierul este lovit cu bestialitate si ucis intrun moment de furie colectiva. Sosit la curte pentru al apara pe boier, Petre sfarseste prin ai conduce pe taranii dezlantuiti prin incaperile conacului boieresc.

Nadina cade victima nebuniei sangeroase: Petre o violeaza, iar Toader Strambu o ucide. Focul care va cuprinde curtile boieresti distruge si purifica. Reprimarea sangeroasa a rascoalei cu ajutorul armatei restabileste echilibrul relativ existent inaintea exploziei sociale.

 In atmosfera aceasta intunecata, ca o povestire a Apocalipsei, cuvantul “pamant” este rostit tot mai des; oamenii vorbesc despre niste misteriosi calareti pe cai albi (ca niste Vestitori din mit) care aduc porunca lui Voda privind impartirea pamanturilor catre tarani.

   In acest mediu incarcat, rascoala incepe intr-o dimineata cu zori “rosii”, cand soarele parea “un cap scaldat in sange proaspat”.

   Taranii incendiaza conacul din Ruginoasa, apoi pornesc spre Lespezi, unde se afla Nadina (care este necinstita de Petre Petre si apoi de Toader Strambu, ultimul sugrumand-o).

   In adancurile obscure ale sufletului colectiv, nedomolita sete de pamant se transforma in gesturi violente: jandarmii sunt dezarmati si alungati, Aristide Platamonu este emasculat, casele boierului si ale arendasilor sunt distruse.

   La Amara, taranii se aduna in curtea lui Miron Iuga, fapt care pricinuieste mania batranului boier. Intr-un gest necugetat, acesta il impusca pe Trifon Guju, starnind furia multimii, care il ucide.

   Noul guvern al tarii (presat si de faptul ca miscarile interne pusesera hotarele in pericol), organizeaza reprimarea rascoalei.

  La marginea satului Amara, taranii si coloana de soldati (condusa de maiorul Tanasescu) se infrunta, dar dupa primele rafale, pamantul se umple de trupurile celor morti. Unii sunt impuscati chiar pe ulitele satului, printre acestia fiind si Petre Petre.

Concluzie:

           Romanul Rascoala, este asadar, un cosmos in sine, nu doar copiind viata, ci creand-o, conform crezului artistic declarat de scriitorul insusi. Pe de alta parte, forma romanului ii urmeaza substanta. Scenele se comprima din ce in ce mai mult, pe masura ce lectura inainteaza catre miezul cartii, pana Ia a deveni simple schite ale unor momente semnificative. Fraza ampla se contrage, pana la enunturi eliptice in care sensurile decurg din chiar absenta discursului. Structura in oglinda a romanului e data de o suma de corespondente. De la celebra fraza de deschidere a lui Ilie Rogojinaru („Dumneavoastra nu cunoasteti taranul roman, daca vorbiti asa!)

         Ori il cunoasteti din carti si din discursuri, si atunci e mai trist, fiindca vi-l inchipuiti martir, cand in realitate e numai rau, si prost, si lenes!"), careia, la distanta de cateva sute de pagini, ii raspunde o alta, apartinand aceluiasi personaj („Nu va spuneam eu ca taranii sunt ticalosi? V-aduceti aminte?"), si pana la geografia de fado in care se petrec aceste scene ori la evolutia catorva dintre destinele personajelor, romanul insista asupra ideii de constructie si predestinare, ba chiar si asupra ideii morale, in buna traditie clasica. Orice judecata ii este insa cedata lumii insasi construita in roman ori, eventual, lectorului.

         Distanta aulica a autorului omniscient nu este tradata nici o clipa de vocea narativa rebreniana, care se limiteaza cu mare acribie la descrierea, doar, a universului ce se naste in paginile cartii. Rascoala debuteaza printr-o scena ce cuprinde in sine toate semnele dezvoltarii viitoare a romanului.