🌻 Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu

           „Tanase Scatiu” de Duiliu Zamfirescu, este al doilea volum din ciclul Comanestenilor, este romanul parvenitului, al mojicului si mitocanului (Al. Sandulescu) Personajul face parte din galeria tipologica a parvenitului, inferior lui Dinu Paturica, desi nu lipsit de viata (G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent).

           Acțiunea romanului se petrece în satul Ciulniței, localizat pe valea Ialomiței, la marginea Câmpiei Bărăganului, în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, din vară până în iarnă. În centrul acțiunii se află familiile deţinătoare de moșii Murguleț și Comăneșteanu, dar și familia Scatiu, care administrează moșia Balta.

          Opera se încadrează în genul epic, fiind un roman realist. În general, operele care aparțin genului epic se remarcă prin: prezența unui narator, modul de expunere principal este narațiunea, prezența personajelor, dar și a conflictelor care determină desfășurarea acțiunii. Romanul „Viața la țară”, scris de către Duiliu Zamfirescu întrunește toate calitățile unei opere ce aparține genului epic.

         Romanul „Viața la țară” întrunește și alte calități specifice operelor epice și romanelor obiective, și anume faptul că acțiunea se desfășoară în ordine cronologică, logic, fiind respectate momentele subiectului, iar oamenii și evenimentele sunt prezentate veridic. Astfel, descrierile pe care le face autorul satului Ciulniței și satelor înconjurătoare sunt conforme cu realitatea.

         Romanul „Tanase Scatiu”, mai putin izbutit epic decat „Viata la tara”, cazut uneori in desuetudine sentimentala, e mai degraba o concretizare a unei conceptii etice a scriitorului, care sanctioneaza sever personajul care-i repugna evident. Duiliu Zamfirescu a construit in „Tanase Scatiu” un personaj grotesc, vizibil mai ales prin contrastul cu oamenii de bun simt.

        El este arendasul imbogatit: avea casele cele mai frumoase din targ, cumparate de ocazie, de la un boier scapatat. Casatorit cu Tincuta, intra in familia Comanestenilor, avand un sentiment de mandrie si demnitate ca apartine astfel unei familii vechi, boieresti. Are uneori licariri de omenie, mai ales pentru batrana sa mama, de rusine chiar, indeosebi fata de Sasa, care impunea respect tuturor. 
Deputat in doua legislaturi si ales pentru a treia oara, ca senator, sta mai mult la bucuresti. Fara nici un scrupul in comportamentul sau familial, politic, ca administrator al mosiei lui Dinu Murgulet, de care dispune acum in intregime, el este un personaj odios. Tiran in politica, tiran in casa, agramat, cu instincte negustoresti sigure, camatar mai toata lumea din oras ii datora bani , personajul este tipic pentru categoria de parveniti.

        Cateva scene pun in evidenta caracterul odios, grosolania personajului: aruncarea vizitiului din trasura intr-un moment de furie oarba; impuscarea calului de la trasura intr-o criza de furie, cu prilejul vizitei ministrului; cheful de pomina, in camera alaturata celei in care se afla ministrul, cand a jucat descult; comportamentul ipocrit si teatral la moartea tincutei, cu ochii rosii; incercarea turbata de a-l aduce inapoi pe fugarul Dinu Murgulet.

         Acesta il numea cu ura si neputinta nebunul, cainele, talharul care mi-a luat mosia. Ca si Dinu Paturica, care urmarea imbogatirea pe orice cale, ingrijitorii de pe mosie ai lui Scatiu erau alesi pe spranceana: unul mai pehlivan decat altul. Taranii de pe mosie nu mai pot suporta atatea angarale, dobanzi si nelegiuiri si se plang ministrului de Tanase Scatiu, cerandu-l inapoi pe boier, pe conu Dinu care din mosi-stramosi stapanise pe la vetrele lor.

        Scena in care taranii se strang in jurul saniei boierului batran, legat fedeles de oamenii lui Scatiu, e o pagina epica dinamica, memorabila, care premerge miscarea colectiva din Rascoala lui Rebreanu. Furia spontana si colectiva e surprinsa psihologic in cateva fraze: Ce se petrecu atunci nimeni nu-si putea da seama. Intr-o clipa il facura faramele, fara zgomot, fara vaiete.

        Uciderea arendasului de catre tarani, a celui care nu era legat de pamant, confirma teza scriitorului cu privire la boierii de vita veche, iubitori ai pamantului stramosesc: Iar conu Dinu ramase sa traiasca mai departe, olog si singur, insa stapan ca mai inainte pe pamant, pe pamantul care-i fusese atat de drag, in care se nascuse, pe care traise si in care avea sa se odihneasca pe veci, cu credinta ca acolo ii va fi bine, ca in acest pamant-mama va gasi, asemenea celor vechi, nemurire, rasplata si pedeapsa. Comparandu-l pe Dinu Paturica cu Tanase Scatiu, Pompiliu Constantinescu remarca deosebirile dintre ei: ...Paturica e inteligent, cult, destul de fin in viclenie si are fermitatea de alcatuire interioara a eroului balzacian.

         Ciocoiul lui Zamfirescu e vulgar, incult, prost si badaran, evoluat din mediul taranesc spre mediul urban, in sensul tipurilor de mitocani avuti din galeria caragialiana. Pentru Nicolae Manolescu, Tanase Scatiu este un grobian erou de cursa balzaciana, profitor, gata de mari lovituri, calculat si magic. George Calinescu sintetizeaza locul acestui personaj in literatura romana: Scatiu este inferior lui Dinu Paturica, desi nu lipsit de viata.

        Romanul „Viața la țară” este o considerat o capodoperă a literaturii române. Acesta redă fidel atât viața boierilor deținători de moșii și a țăranilor, cât și relațiile care se formau între aceștia în cadrul societății românești.