🌻 Broasca țestoasă cea fermecată de Petre Ispirescu
🌻 Date biografice: Petre Ispirescu S-a nascut in ianuarie Bucuresti si a murit la 21 noiembrie 1887 la Bucuresti .
Culegator de basme, mult pretuit de Delavrancea, Petre Ispirescu scrie "Zicatori populare", "Pilde si ghicitori", "Legendele sau basmele romanilor ".
In basme, lumea fantastica se întrepatrunde cu cea reala.Neverosimilul devine posibil si învioreaza imaginatia. Spre deosebire de legende si balade, in basme întotdeauna fortele binelui înving fortele raului.
Apar personaje antagonice pozitive si negative, apare tensiunea generata de lupta dintre ele.
In basmele lui Petre Ispirescu se regasesc dorintele umane si caile de îndeplinire ale lor. Personajele sunt reale, asemanator omului din
popor si totodata fantastice.
🌻 Basmul este o opera cu un singur fir epic, fapt care nu genereaza o aglomerare de personaje. Totodata, instinctiv s-a tinut seama si de ascultator sau cititor, care de obicei este copilul, un motiv in plus pentru care basmul are un numar limitat de personaje.
🌻 Broasca țestoasă cea fermecată este un basm adunat și refăcut de Petre Ispirescu în maniera care l-a consacrat, și anume cea de căutător, culegător și povestitor de folclor. A știut mereu că asta va face toată viața lui, inspirat de mama sa în spusul poveștilor a schimbat destinul ghidat spre viața de preot spre cel imprevizibil de culegător al basmelor populare.
🌻 Broasca țestoasă cea fermecată are personaje puține cu acțiune simplă, un basm aerisit, scris simplu cu dulce limbaj arhaic, care nu complică nimic și argumentează cu înțelepciune populară că în dragoste totul este posibil dar și imprevizibil.
A fost odată un împărat care avea trei feciori. Când s-au făcut mari, el le-a spus să meargă să-şi caute ursitele, adică nevestele care le erau sortite. Fiul cel mare şi cel mijlociu plecară îndată, unul spre răsărit, iar celălalt către apus. Găsiră câte o fată de împărat, o peţiră şi se logodiră, fiecare cu a lui.
Pe cel mic nu îl prea trăgea inima să meargă în peţit. Plecă el cam în dorul lelii şi ajunse la un eleşteu mare. Luă o nuia de alun şi începu a bălăci cu nuiaua prin apă, până când apăru o broască ţestoasă . Dădea cu nuiaua aici, apărea broasca ţestoasă. Dădea cu nuiaua colo, broasca ţestoasă se ducea şi ea. A doua zi şi a treia zi tot aşa, până când, săgetat la inimioară de privirile pe care i le arunca broasca ţestoasă, înţelese că nu era de glumă şi zise tare că asta să fie logodnica lui.
Cuvintele lui dezlegară vraja care o legase, iar broasca ţestoasă se dădu de trei ori peste cap şi se făcu o zână gingaşă şi frumoasă. Se puseră şi vorbiră până seara, apoi el plecă la împăratul, să îl înştiinţeze că a doua zi îşi va aduce şi el logodnica, la fel ca fraţii lui. Acolo, îl luară toţi peste picior, iar el tăcu şi îşi spuse în sinea lui că acela care va râde la urmă, va râde mai bine.
A doua zi fiecare flăcău se duse să-şi ia logodnica. Cei doi mai mari le aduseră pe ale lor, frumoase, cu hainele parcă turnate pe dânsele, cu zestre mare. Împăratul le primi cum se cuvine, apoi cei tineri se cam puseră a spune glume nesărate şi a grăi în dodii despre cel mic.
Fiul cel mic se duse la eleşteu , iar broasca ţestoasă ieşi din apă, se făcu om, apoi îi spuse că şi ea e fată de împărat, dar că farmecele acoperiseră palatele cu apa eleşteului, iar împărăţia le-o răpiseră duşmanii. Şi la un semn al mâinii sale, apa eleşteului se trase deoparte şi apărură nişte palate strălucitoare şi mândre, cum nu mai văzuse flăcăul, deşi era fiu de împărat. Merseră şi făcură baie, apoi îmbrăcară haine scumpe şi se urcară într-o căruţă ferecată cu aur, cu patru telegari focoşi.
Într-o clipă ajunseră la împăratul, iar fraţii cei mari tăcură mâlc văzând atâta frumuseţe şi bogăţie, iar când zâna vorbi, toţi oaspeţii rămaseră fermecaţi, atât de frumos şi de cuviincios vorbea. Fraţii cei mari le sfătuiră pe logodnicele lor ca, la ospăţul de nuntă, să facă întocmai ceea ce va face zâna.
La ospăţ zâna luă câte niţel din toate bucatele care se aduceau la masă şi băgă în sân, nurorile cele mari făcură şi ele la fel. La sfârşitul ospăţului zâna se duse la împăratul şi scoase din sân un buchet de flori cu un miros aşa de frumos, cum nu mai simţise nimeni până atunci. I-l dădu în semn de respect, apoi se duse înapoi la soţul ei, iar din hainele ei începură a curge mărgăritare, pe care oaspeţii se plecară şi le adunară.
Nurorile cele mai mari se duseră şi ele să mulţumească împăratului, dar, când să scoată şi ele din sân ce puseseră în timpul mesei, nu fură flori, ci văzură că se murdăriseră şi se îngălaseră aşa de rău, că trebuiră să plece iute să se schimbe.
Mulţimea strigă atunci ca fiul cel mic şi soţia lui să domnească de acum încolo, iar împăratul coborâ de pe tron şi îi puse pe ei. Noua împărăteasă, blajină şi cumpătată, se purtă aşa de frumos încât o iubiră şi cumnatele ei, iar fiul împăratului, ajutat de agerimea minţii lui şi de sfaturile soţiei, domni în pace şi în linişte toată viaţa lui.