🌻 ‎Povestea unui om leneş de Ion Creangă

       Cica era odata intr-un sat un om grozav de lenes; de lenes ce era, nici imbucatura din gura nu si-o mesteca. Si satul, vazand ca acest om nu se da la munca nici in ruptul capului, hotari sa-l spanzure, pentru a nu mai da pilda de lenevie si altora. Si asa, se aleg vreo doi oameni din sat si se duc la casa lenesului, il umfla pe sus, il pun intr-un car cu boi, ca pe un butuc nesimtitor, si hai cu dansul la locul de spanzuratoare! 

      Asa era pe vremea aceea. Pe drum se intalnesc ei cu o trasura in care era o cucoana. Cucoana, vazand in carul cel cu boi un om care semana a fi bolnav, intreba cu mila pe cei doi tarani, zicand: 

       - Oameni buni! Se vede ca omul cel din car e bolnav, sarmanul, si-l duceti la vro doftoroaie undeva, sa se caute. 

      - Ba nu, cucoana, raspunse unul dintre tarani; sa ierte cinstita fata dumneavoastra, dar aista e un lenes care nu credem sa fi mai avand pereche in lume, si-l ducem la spanzuratoare, ca sa curatim satul de-un trandav. 

     - Alei! oameni buni, zise cucoana, infiorandu-se; pacat, sarmanul, sa moara ca un caine, fara de lege! Mai bine duceti-l la mosie la mine; iacata curtea pe costisa ceea. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi, ia asa, pentru imprejurari grele, Doamne fereste! A manca la posmagi si-a trai si el pe langa casa mea, ca doar stiu ca nu m-a mai pierde Dumnezeu pentr-o bucatica de paine. Da, suntem datori a ne ajuta unii pe altii. 

    - I-auzi, mai lenesule, ce spune cucoana: ca te-a pune la cotet, intr-un hambar cu posmagi, zise unul dintre sateni. Iaca peste ce noroc ai dat, bata-te intunericul sa te bata, uraciunea oamenilor! Sai degraba din car si multumeste cucoanei ca te-a scapat de la moarte si-ai dat peste belsug, luandu-te sub aripa dumisale. Noi gandeam sa-ti dam sapun si franghie. Iar cucoana, cu bunatatea dumisale, iti da adapost si posmagi; sa tot traiesti, sa nu mai mori! Sa-si puna cineva obrazul pentru unul ca tine si sa te hraneasca ca pe un trantor, mare minune-i si asta! Dar tot de noroc sa se planga cineva Bine-a mai zis cine-a zis ca "Boii ara si caii mananca". Hai, da raspuns cucoanei, ori asa, ori asa, ca n-are vreme de stat la vorba cu noi. 

    - Dar muieti-s posmagii? zise atunci lenesul, cu jumatate de gura, fara sa se carneasca din loc. 

    - Ce-a zis? intreba cucoana pe sateni.

    - Ce sa zica, milostiva cucoana, raspunde unul. Ia, intreaba, ca muieti-s posmagii? 

    - Vai de mine si de mine, zise cucoana cu mirare, inca asta n-am auzit! Da' el nu poate sa si-i moaie? 

    - Auzi, mai lenesule: te prinzi sa moi posmagii singur, ori ba? 

    - Ba, raspunse lenesul. Trageti mai bine tot inainte! Ce mai atata grija pentru asta pustie de gura! 

     Atunci unul din sateni zise cucoanei:

    - Bunatatea dumnevoastra, milostiva cucoana, dar degeaba mai voiti a strica orzul pe gaste. Vedeti bine ca nu-l ducem noi la spanzuratoare numai asa, de flori de cuc, sa-i luam naravul. Cum chititi? Un sat intreg n-ar fi pus oare mana de la mana ca sa poata face dintr-insul ceva? Dar ai pe cine ajuta? Doar lenea-i imparateasa mare, ce-ti bati capul! 

      Cucoana atunci, cu toata bunavointa ce avea, se leha- meteste si de binefacere si de tot, zicand: 

      - Oameni buni, faceti dar cum v-a lumina Dumnezeu! Iar satenii duc pe lenes la locul cuvenit si-i fac felul.     

      Si iaca asa au scapat si lenesul acela de sateni, si satenii aceia de dansul. 

Mai pofteasca de-acum si alti lenesi in satul acela, daca le da mana si-i tine cureaua. 

S-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa.