🌻 Puiul de Alexandru Bratescu Voinesti povestire pe scurt 

        Puiul" este o povestire în care evenimentele sunt prezentate într-o anumită ordine, deci este o opera epică. 

        Ca specie literară este o povestire în care evenimentele sunt prezentate din punctul de vedere al autorului, care este implicat sufletește.

        Povestirea Puiul" are o actiune simplă, liniară, ce se delimitează în timp: din primăvara (din momentul sosirii păsărilor călătoare) până toamna târziu, la prima zăpadă (dupa plecarea acestora).

      Caracterul moralizator al povestirii este subliniat chiar de motoul cu care se deschide povestirea: Sandi, sa asculti pe mamica!".

     Această învățătură morală ar fi rămas literă moartă, dacă n-ar urma demonstrarea artistică a efectului încălcarii ei. Faptele care sustin această învățătură morală pot fi urmărite pe două planuri: acțiunile exterioare și eforturile prepeliței și faptele puiului rănit. În tot ce face aceasta prepeliță, venită într-o primăvară din Africa, deși moartă de oboseală, începând cu facerea cuibului pe un mușuroi de la marginea unui lăstar, într-un lan verde de grâu, recunoaștem grija și devotamentul mamei.

                                                  🌻 Compozitia si subiectul

          Povestirea cuprinde toate momentele subiectului: locul si timpul (lanul verde de grau, primavara); desfasurarea actiunii (construirea cuibului, clocirea oualor, seceratul, strangerea graului, lectiile de zbor, multimea boabelor cazute pe miriste, mutarea prepelitei in porumb, apoi in terenul nearabil parloaga, culesul porumbului, bruma, caderea frunzelor, migrarea pasarilor spre Africa); punctul culminant, (salvarea puilor sanatosI), deznodamantul (moartea puiului neascultator din cauza gerului timpuriu).

         Povestirea incepe simplu, firesc: intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala -ca venea de departe, tocmai din Africa s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar."

        „Ca orice gospodar serios, prepelița își clădeste, mai întâi, casa - cuibul, apoi, sapte zile de-a rândul a ouat. Șapte oua mici ca niste cofeturi" pe care le-a clocit trei săptămâni, scoate pui, șapte gogoși de mătase", îi învață să se hrănească, să zboare. Pentru a-i induce în eroare, prepelița zboară pe lângă botul câinelui, împiedicându-l astfel pe vânător ca să tragă; apoi zboară repede spre lăstar. Numai o mamă poate fi în stare de un asemenea gest prin care își pune în joc însăși viața. Puiul cel mare nu ascultă sfatul mamei și zboară, dar este lovit de un glonț în aripă. Ajuns la lăstar osul a pleznit, se rupe aripa, îi cade. Vânătorul se îndepartează. La lăsarea serii, prepelița observă ca unul din puii săi lipsește. Căutându-l, îl găsește cu aripa ruptă și înțelege că este pierdut. Și-a ascuns durerea ca să nu-l deznădăjduiască, dovedind o mare putere de stăpânire, pentru a-și ascunde viscolul din inimă, dându-i speranțe că se va face bine. Lecțiile de zbor continuă, la care priveste îndurerat puiul, fără aripă.

       Toamna înainta, frigul era din ce în ce mai pătrunzător și celelalte păsări migratoare plecaseră demult. În inima bietei păsări era o luptă sfâșietoare, ar fi vrut să se rupă în două părți jumătate să plece cu puii sănătoși care sufereau de frigul toamnei înaintate, iar jumătate să rămână cu puiul schilod care se agăța de ea cu disperare. Suflarea dușmănoasă a crivățului o obliga să ia o hotărâre. Cu durere pleacă în zbor cu puii sănătoși pentru a-i salva, fără să se uite în urmă, ca să nu-și schimbe hotărârea.”

Deznodamantuleste trist si sfasietor, suferintele puiului cu aripa rupta, zgribulind de ger, sunt neinchipuit de grele. Chinuit de lipsa caldurii materne, il cuprinde o caldura ametitoare, in minte i se deapana parca firul vietii. Cainta lui este zadarnica. Degetele impreunate de moarte, ca pentru inchinaciune, vor implora in ultima clipa iertarea mamei.

                                          🌻 Date despre autor si opera:

         Al. Bratescu- Voinesti se dovedeste a fi un exceptional cunoscator al vietii oamenilor, al vietuitoarelor si al mediului inconjurator. Lumea vietuitoarelor este pentru el un pretext, de cele mai multe ori, pentru a se apleca spre cei umiliti si asupriti dintre oameni cu duiosie si gingasie, spre a reda frumusetile si luminile sufletului omenesc, sclipiri pe care le vede pana si in lumea animalelor mici. In volumele sale: Întuneric si lumina", Rătăcire", „Firimituri", „Din pragul apusului" dovedeste o mare capacitate de concentrare a materialului de viata.