🌻 Bunica de Barbu Stefanescu Delavrancea

         O văz, ca prin vis.

         O văz limpede, așa cum era. Naltă, uscățivă, cu părul alb și creț, cu ochii căprui, cu gura strânsă și cu buza de sus crestată în dinți de pieptene, de la nas în jos.

         Cum deschidea poarta, îi săream înainte.

         Ea băga binișor mâna în sân și-mi zicea:

         – Ghici...

         – Alune!

         – Nu.

         – Stafide!

         – Nu.

         – Năut!

         – Nu.

         – Turtă-dulce!

         – Nu.

         Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân.Și totdeauna sânul ei era plin.Îi sărutam mâna. Ea-mi da părul în sus și mă săruta pe frunte.

         Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii.

         Ea își înfigea furca cu caierul de in în brâu și începea să tragă și să răsucească un fir lung și subțire. Eu mă culcam pe spate și lăsam alene capul în poala ei.