Notifications
Clear all

Legenda lui Mos Nicolae - Exersarea scrisului de mână

Posts: 874
Admin
Topic starter
(@admin)
Member
Joined: 6 luni ago

 

                                            🌻 Legenda lui Mos Nicolae

 

               Sfântul Nicolae s-a născut în anul 270 în cetatea Patara din Asia Mică (în prezent Turcia), iar numele lui înseamnă, în limba greacă, „biruitor de popoare”. A locuit în oraşul Myra, unde a fost episcop.

              Oraşul este situat tot în Asia Mica, pe actualul teritoriu al Turciei. După ce părinţii săi au murit, Nicolae şi-a împărţit averea săracilor, iar apoi a plecat la Ierusalim ca prelat. În anul 325 el a fost unul dintre episcopii care au luat parte la Primul Conciliu de la Niceea, la chemarea împăratului Constantin. Legenda lui Moş Nicolae.

             Care sunt faptele lui Sunt multe legende care vorbesc despre faptele lui Nicolae după ce acesta a ajuns preot.

             Potrivit unei legende, el ar fi ajutat trei fete sărace să se mărite. El e lăsate câte un săculeţ plin cu aur la poarta casei lor, astfel încât fiecare fată să aibă o zestre şi să se poată mărita.

            Când a venit rândul ultimei fete, tatăl ei a vrut să vadă cine le aducea săculeţele cu aur şi a stat pe pază într-o noapte. Atunci, Nicolae a lăsat săculeţul pe hornul casei, într-o şosetă care era pusă la uscat şi astfel a apărut tradiţia cadourilor puse în pantofi.    Cei trei săculeţi cu aur au devenit simbolul Sfântului Nicolae, sub forma a trei bile de aur.

 

 

Reply
Share: