Notifications
Clear all

Povestea băieţelului care îşi dorea să fie Crăciunul în fiecare zi. Text transcriere

Posts: 874
Admin
Topic starter
(@admin)
Member
Joined: 6 luni ago

 

    🌻 Povestea băieţelului care îşi dorea să fie Crăciunul în fiecare zi

      Paul era un băieţel căruia îi plăcea foarte tare Crăciunul. Pentru el era sărbătoarea preferată din tot anul şi de fiecare dată aştepta cu nerăbdare să vină această perioadă a anului.

     Într-un an, Paul s-a hotărât să ia lecţii de magie pentru a învăţa cum să călătorească în timp şi în felul acesta să poată face să vină mai repede sărbătoarea lui preferată. Şi s-a pus pe studiat! În scurt timp Paul a învăţat trucurile de magie şi a început să le pună în aplicare.

     Aşa se făcea că, în fiecare an, după ce sărbătoarea Crăciunului trecea, Paul se ducea în camera lui, se întindea în pat, închidea ochii şi se concentra pentru a începe să călătorească în timp. Ca prin magie, în câteva minute, era din nou Crăciun!

    Câţiva ani la rând, Paul a încercat magia, până într-o zi, când în timp ce îşi deschidea cadourile găsite sub brad, mama lui îl întreabă: “ Paul, te rog să ne spui ce ai făcut anul acesta pentru a putea fi mândri de tine? Ce vrei să schimbi în anul ce vine?”

    Paul s-a ridicat ruşinat, s-a uitat în ochii mamei sale şi a tăcut. Toţi aşteptau răspunul băieţelului, dar el nu a mai zis nimic. Apoi, a aruncat pe jos cadourile pe care le primise şi a fugit în camera lui.

    În acest fel, Paul a realizat cât de multe lucruri a pierdut. Nu avea niciun sens să sărbătorească Crăciunul dacă nu mai exista “restul anului”. Băieţelul a luat hotărârea să nu mai călătorească niciodată în timp şi să se bucure de acum înainte de fiecare moment pe care îl petrece cu familia şi prietenii lui. 

 

 

Reply
Share: