[Sticky] Relația dintre două personaje în comedia O scrisoare pierdută

                                        🌺 O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale

                                     Particularitatile de constructie a personajului

                  Comedia este specia genului dramatic, in versuri sau in proza, ce se particularizeaza prin folosirea categoriei estetice a comicului, categorie bazata pe contrastul dintre esenta si aparenta (dintre ceea ce sunt personajele in realitate si ceea ce vor sa para), fapt care starneste risul.

                  Reprezentant de seama al generatiei de scriitori ai secolului al XIX-lea, alaturi de Ioan Slavici, Ion Creanga si Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale este cunoscut in literatura romana atat prin proza, reprezentata de schite, momente si nuvele, cat si prin opera dramatica, incluzand comediile „O scrisoare pierduta”, „Conu Leonida fata cu reactiunea”, „O noapte frutunoasa”, „D’ale carnavalului” si drama „Napasta”.

                 In opinia mea, tema comediei “O scrisoare pierduta” este cea sociala, cu implicatii politice. Pot spune ca tema acestui text dramatic se reflecta in constructia si in atitudinea personajului Zoe, autorul utilizand cu finete tipurile de comic, pentru a sublinia aceste aspecte. Referitor la comicul de nume, apelativul „coana” si diminutivul „Joitica” evidentiaza atitudinea duplicitara a Zoei: lui Pristanda ii permite sa i se adreseze astfel, in schimb, pentru cei din jur ea pare o persoana onorabila. Se observa ca in cazul ei, autorul nu foloseste comicul de limbaj. Ea este caracterizata prin comicul de caracter, fiind incadrata ca tip uman in tipul adulterinei, al femeii voluntare, al cochetei. Comicul de situatie este obtinut, in cazul acestui personaj, prin pierderea si regasirea succesiva a scrisorii, prin discutiile dintre Zoe si Tipatescu avand ca subiect pierderea scrisorii.

                   Statutul social al lui Zoe este subliniat in indicatiile scenice de la inceputul piesei: „Zoe, sotia celui de mai sus”, parand ca autorul nu acorda o importanta prea mare acestui personaj, ales sa fie ultimul in aceasta lista. Dar, tocmai acest statut ii creeaza un zbucium permanent pe parcursul desfasurarii actiunii. Criticul literar Serban Cioculescu este de parere ca, in aceasta piesa, numai Zoe traieste cu adevarat o drama. Compromiterea publica, pentru o femeie din secolul al XIX-lea, care a ajuns la o pozitie sociala si materiala remarcabila, prin casatoria cu un barbat „zaharisit” si care are un amant in plina ascensiune, ar fi insemnat distrugerea ei definitiva.

                  Statutul psihologic subliniaza o femeie cu un caracter extrem de puternic, hotarata sa zdrobeasca pe oricine s-ar impotrivi planurilor ei. Ea manipuleaza toate personajele masculine, in incercarea de a obtine ceea ce isi doreste, anume linistea sufleteasca pe care o avea inainte sa piarda scrisoarea.

                Statutul moral pune in evidenta calitatile si defectele acesteia. Este o femeie voluntara, care intotdeauna stie ce vrea si care nu se lasa invinsa de niciun obstacol ivit in cale. Desi apare ultima, in lista de personaje, pentru a sublinia rolul neinsemnat pe care il aveau femeile in viata politica, in vremea respectiva, ea dovedeste contrariul: are un rol determinant, manipuland dupa propria dorinta, pe toti barbatii implicati in jocurile politice din piesa. Face orice pentru a-si atinge scopul: se lamenteaza, porunceste, lacrimeaza teatral sau da ordine, totul pentru a obtine scrisoarea pierduta si, odata cu ea, onoarea.

               Trasatura sa dominanta de caracter este luciditatea. Prima ei replica din piesa este „Sunt nenorocita, Fanica”, iar pana la finalul operei este infatisata intr-o permanenta stare de surescitare, de disperare. Cu toate acestea, Zoe este mereu lucida. O prima scena semnificativa care pune in evidenta aceasta trasatura este cea a discutiei cu Tipatescu, in care se incearca gasirea unei solutii care sa-i scape din situatia compromitatoare in care se afla. Zoe numeste principiile lui Tipatescu „nimicuri politice”, detasandu-se perfect de emotii si cautand lucid cea mai buna cale de a pastra in continuare tot ceea ce a dobandit prin casatoria cu Trahanache, fara a se compromite in fata societatii. O alta scena semnificativa este cea cea in care il trimite pe Pristanda sa mearga la Catavencu si „sa-i cumpere scrisoarea cu orice pret”, acest lucru demonstrand o perfecta adaptare la situatie, spre deosebire de impulsivul Tipatescu, hotarat sa il tina in continuare arestat pe oponentul sau politic.

               Patru elemente de structura si compozitie ale textului dramatic ales, semnificative pentru tipologia personajului sunt: actiunea, conflictul, relatiile temporale si spatiale, finalul.

               Actiunea este simpla. Zoe nu este prezenta in expozitiune, ci este inclusa in scena care subliniaza intriga. Tipatescu, prefectul judetului, trimite o scrisoare de dragoste amantei sale, Zoe, sotia bunului sau prieten, Zaharia Trahanache. Catavencu detine aceasta scrisoare, pe care o foloseste ca arma de santaj politic. Evenimentele se precipita si se succed intr-un ritm alert. Trahanache vede in scrisoarea aflata la Catavencu doar un fals josnic, Tipatescu ordona lui Pristanda sa il aresteze pe Catavencu, pentru a recupera scrisoarea, dar Zoe ii cere politistului sa il elibereze imediat, pentru a negocia cu el conditiile redobandirii documentului. Deznodamantul este fericit, ca in orice comedie, Zoe dobandind scrisoarea, pe care i-o inapoiaza cetateanul turmentat.

              Un element esential in constructia subiectului dramatic este conflictul, ce consta in confruntarea dintre doua sau mai multe personaje cu idei, opinii diferite. In piesa „O scrisoare pierduta” exista un numar semnificativ de conflicte, unul dintre acestea, este cel dintre Zoe si Catavencu. La fel de important, dar de intensitate mai mare este cel dintre Zoe si Tipatescu, Zoe fiind hotarata sa lupte chiar impotriva amantului ei, pentru redobandirea linistii sufletesti.

              Relatiile temporale si spatiale nu fixeaza actiunea cu precizie. Aceasta se desfasoara „in capitala unui judet de munte, in zilele noastre”, dupa cum precizeaza autorul. Toate evenimentele care compun actiunea se deruleaza pe parcursul a trei zile, la finalul campaniei electorale si in perioada desfasurarii alegerilor. Actiunile personajelor sunt puse in evidenta prin fixarea ca reper spatial a locuintei lui Stefan Tipatescu, amantul Zoei. Discutiile dintre cei doi, hotararea Zoei de a il elibera pe Catavencu, discutia cu acesta, discutia acesteia cu Dandanache, toate au loc in casa prefectului, acolo unde Zoe este ca la ea acasa. Si confuzia pe care o face Dandanache, privind identitatea lui Tipatescu si a lui Trahanache: „(Aratand spre Tipatescu) Dumneaei...sotia dumitale.”, subliniaza tot aceasta idee.

               Finalul subliniaza din nou importanta personajului feminin in structura textului. In legatura cu finalul piesei, critica literara remarca: „Veselia tuturor personajelor din final este semnul exterior al deriziunii absurdului. Personajele nu realizeaza nonsensul existentei lor, singura reactie finala la aceasta absenta a lor este veselia inconstienta.” (Ion Constantinescu). Finalul o aduce din nou pe Zoe in prim-plan: dupa ce cetateanul turmentat ii restituise scrisoarea, Catavencu trebuie sa se supuna dorintelor Zoei, nemaiavand documentul cu care sa o santajeze. Ea este cea care il va ierta, cu generozitate, dar il va obliga sa organizeze petrecerea de dupa alegerile pe care acesta le pierduse catastrofal. Catavencu o numeste „un inger”, iar cetateanul turmentat „o dama buna”.

               Referitor la constructia personajelor lui Caragiale, critica literara subliniaza: „Veselia inepta a personajelor din finalul tuturor celor patru piese comice este semnul exterior al deriziunii absurdului. Personajele nu realizeaza nonsensul existentei lor, singura reactie finala la aceasta absenta a lor este veselia inconstienta.

Incadrarea in specie

              Comedia este specia genului dramatic, in versuri sau in proza, ce se particularizeaza prin folosirea categoriei estetice a comicului, categorie bazata pe contrastul dintre esenta si aparenta (dintre ceea ce sunt personajele in realitate si ceea ce vor sa para), fapt care starneste risul.

               Reprezentant de seama al generatiei de scriitori ai secolului al XIX-lea, alaturi de Ioan Slavici, Ion Creanga si Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale este cunoscut in literatura romana atat prin proza, reprezentata de schite, momente si nuvele, cat si prin opera dramatica, incluzand comediile „O scrisoare pierduta”, „Conu Leonida fata cu reactiunea”, „O noapte frutunoasa”, „D’ale carnavalului” si drama „Napasta”.

            „O scrisoare pierduta” se incadreaza in specia literara comedie, avand toate caracteristicile acestei specii literare. O prima trasatura o constituie prezenta tipurilor de comic: de nume, de limbaj, de caracter, de situatie, de moravuri.

             Comicul de nume deriva din numele alese de catre autor, care fac trimitere la caracterul personajului, starnind rasul cititorului sau al spectatorului. Numele lui Pristanda provine din substantivul „pristanda”- joc moldovenesc ce consta in a bate pasul pe loc; prenumele „Zaharia” provine din verbul „a se zaharisi”, adica „a imbatrani”, iar numele „Trahanache” deriva din substantivul „trahana”-coca moale usor de modelat. Numele lui Catavencu deriva atat din substantivul „cata”-femeie rea, barfitoare, cat si din substantivul „cataveica”-haina cu doua fete. Apelativele „coana” si „conu” evidentiaza atitudinea duplicitara a lui Tipatescu si a Zoei: lui Pristanda ii permit sa li se adreseze astfel, in schimb, pentru cei din jur ei par niste persoane onorabile. Prenumele „Agamita” este ales in contrast cu „Agamemnon”, numele eorului grec, pentru a sublinia diferentele majore dintre cei ce le poarta, iar „Dandanache” provine de la „dandana”, incuractura, boacana, insotit de sufixul „ache”, sugerand imbatranirea.

              Comicul de limbaj este pus in evidenta prin ticuri verbale: „ai putintica rabdare”, „Stimabile, onorabile”, „Curat ca un caine”, „Curat murdar”, prin confuzii paronimice: „renumeratie”, prin necunoasterea sensului unor termeni: „capitalisti”, „falitii nostri”, prin cacofonii: „Va sa zica ca nu le are”, nonsensuri: „Sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimica, sa nu se revizuiasca primesc, dar sa se schimbe pe ici pe colo, prin punctele esentiale”, ”Iubesc tradarea, dar ii urasc pe tradatori”, pronuntarea incorecta a unor cuvinte: „bampir”, „famelie”, „printi-puri”, truisme (adevaruri evidente): „o societate care nu merge inainte, sta pe loc”, „o societate fara printipuri, va sa zica ca nu le are”.

               Comicul de caracter deriva din incadrarea personajelor in anumite tipuri umane, prin scoaterea in evidenta a trasaturilor dominante de caracter: Zoe-tipul adulterinei, al femeii voluntare, al cochetei, Trahanache-tipul incornoratului, Tipatescu-tipul junelui-prim, al amorezului, al cuceritorului, Catavencu- tipul demagogului, Farfuridi si Branzovenescu-tipul prostului fudul, cetatenul turmentat-tipul alegatorului nehotarat, Dandanache-tipul canaliei, Pristanda-tipul slugarnicului.

                 Comicul de situatie este obtinut prin pierderea si regasirea succesiva a scrisorii, prin arestarea abuziva a lui Catavencu, prin discutiile dintre Zoe si Tipatescu avand ca subiect pierderea scrisorii, prin discutiile dintre prefect si Trahanache, avand acelasi subiect, prin scena numararii steagurilor, cea a numararii voturilor, prin rasturnarile bruste de situatie si introducerea elementului-surpriza Agamemnon Dandanache.

                 Comicul de moravuri vizeaza satirizarea moravurilor epocii respective: triunghiul conjugal, adulterul (Trahanache-Zoe-Tipatescu), santajul politic (ame-nintarea cu publicarea scrisorii daca nu sunt votati in alegeri: Catavencu si Dan-danache), abuzul de putere (Tipatescu), furtul din avutul statului si slugarnicia (Pris-tanda), demagogia politica (Catavencu, Farfuridi), falsificarea alegerilor.

                 O a doua trasatura a comediei o reprezinta modul de constructie a finalului, care intotdeauna este fericit. Scrisoarea este gasita din nou de catre cetateanul turmentat si oferita destinatarului, adica Zoei, astfel incat Catavencu nu il mai poate santaja pe Tipatescu. Lupta politica dintre cele doua partide ia sfarsit, deoarece cel ce castiga alegerile nu este niciunul dintre cei doi candidati propusi, ci un al treilea, Agamita Dandanache, trimis de la centru. Astfel, membrii partidului de guver-namant si cei ai opozitiei se imbratiseaza, se felicita reciproc si toate conflictele sunt stinse si uitate, ca in orice comedie.

                  In opinia mea, deznodamantul comediei evidentiaza conceptia despre viata a autorului. Alegerile sunt castigate de un personaj-surpriza, Agamita Dandanache, pe care insusi Caragiale il numeste „mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Tipatescu”, iar cel care tine discursul final este Catavencu, tocmai cel ce isi santajase oponentul politic.

                  In legatura cu finalul piesei, critica literara remarca: „Veselia tuturor personajelor din final este semnul exterior al deriziunii absurdului. Personajele nu realizeaza nonsensul existentei lor, singura reactie finala la aceasta absenta a lor este veselia inconstienta.” (Ion Constantinescu).

                                              🌺 Relatia dintre doua personaje în comedia

                                                                O scrisoare pierdută

      Opera literara „O scrisoare pierduta” de I.L. Caragiale este o comedie de moravuri,avand ca tema satirizarea aspectelor societatiicontemporane autorului: aspecte din viata politica (lupta pentru putere in contextul alegerilor pentru Camera) si de familie (relatia dintre Tipatescu si Zoe) a unor politicieni corupti.

      Titlul pune in evidenta conflictul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru putere politica se realizeaza, de fapt,prin lupta deculise, avand ca instrument al santajului politic : „o scrisoare pierduta” – pretextul dramatic al comediei.Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru puterea politica a doua forte opuse. Intriga porneste de la o intamplare banala: pierderea unei scrisori intime, compromitatoare pentru reprezentatii locali ai partidului aflat la putere si gasirea ei de catre adversarul politic, care o foloseste ca arma de santaj.

      Acest fapt ridicol starneste o agitatie nejustificata si se rezolva printr-o impacare generala si neasteptata.Scriitorul depaseste cadrul comediei clasice si individualizeaza personajele,prin combinarea elementelor de statut social si psihologic,dar si prin modalitati si procedee de caracterizare directa(de autor,in didascalii,de alte personaje si autocaracterizare) sau indirecta( prin comportament,limbaj, nume,relatii cu alte personaje,statut social). De exemplu, Zoe reprezinta tipul cochetei adulterine,dar si al femeii voluntare. Cuplul din comedia „O scrisoare pierduta” de I.L. Caragiale este format din Stefan Tipatescu si Zoe Trahanache. Tipatescu este prefectul judetului, stalp al puterii conservatoare,dar,inacelasi timp, el intruchipeaza in comedie tipul donjuanului,al primului amorez. Prietenul cel mai bun al lui Zaharia Trahanache, Tipatescu o iubeste pe sotia acestuia, Zoe, femeia cocheta, inca din momentul in care ea se casatoreste cu neica Zaharia.

     In comparatie cu celelalte personaje ale piesei, Tipatescu este cel mai putin marcat comic,fiind spre deosebire de toti ceilalti un om instruit,educat, dar cu toate acestea impulsiv, dupa cum il caracterizeaza in mod direct si Trahanache: “E iute! N-are cumpat. Aminteri bun baiat, destept,cu carte,dar iute,nu face pentru un prefect.”  In fond, Tipatescu traieste o drama. De dragul unei femei,pe care este nevoit a o imparta cu altcineva, sacrifica o cariera promitatoare la Bucuresti. Zoe, in schimb,in ciuda vaicarelilor, a lesinurilor, dar si a faptului ca e considerata o dama simtitoare, toti protejand-o in virtutea acestei aparente sensibilitati, este in realitate femeia voluntara, stapana pe sine, care stie foarte bine ce vrea si care ii manipuleaza pe toti in functie de propriile dorinte. Desi face parada de iubirea pentru Tipatescu si sacrificiile ei („Omoara-ma pe mine care te-am iubit, care am jertfit totul pentru tine…”, ii reproseaza ea prefectului, incercand sa-l determine sa sustina candidatura lui Catavencu), in fapt ea „n-a jertfit nimic altceva decat o fidelitate conjugala stanjenitoare, singurul sacrificiu notabil venind, cum am mai spus,din partea lui Tipatescu” (Stefan Cazimir).

Dincolo de aparente,in cuplul pe care Zoe il formeaza cu Tipatescu, femeia este polul rational, puternic si care detine controlul asupra relatiei.Fiind „un om caruia ii place sa joace pe fata” (autocaracterizare),dupa cum el insusi marturiseste, Tipatescu refuza initial compromisul politic si ii propune Zoei o solutie disperata, aratandu-se gata sa renunte la tot de dragul ei: „Sa fugim impreuna…”. Ea intervine insa energic si refuza „nebunia” , nevrand sa renunte cu niciun pret la pozitia de prima doamna a orasului de provincie. De aceea ii raspunde ferm : „Esti nebun? Dar Zaharia? Dar pozitia ta? Dar scandalul si mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?..„Izbucnirea scandalului o ingrozeste mai tare decat pierderea barbatului iubit. Replica ei la intrebarea lui Tipatescu starneste rasul spectatorilor si al cititorilor, cu toate ca ascunde o ironie amara: „Zoe! Zoe! ma iubesti…/ Te iubesc,dar scapa-ma.” In confruntarea dintre cei doi in ceea ce priveste sustinerea candidaturii lui Catavencu,prefectul este cel care cedeaza pana la urma de dragol  Zoei:„In sfarsit,daca vrei tu…fie!…Intample-se orice s-ar intampla…Domnule Catavencu, esti candidatul Zoii,esti candidatul lui nenea Zaharia…prin urmare si al meu!…Poimaine esti deputat!…”

       Crispata, incordata, pe parcursul intregii comedii, Zoe devine la sfarsitul piesei, cand orice motiv de ingrijorare dispare generoasa,fermecatoare, „o dama buna” , spunandu-i lui Catavencu: „Eu sunt o femeie buna…(…) si pentru ca eu voi sa-mi ajute totdeauna, am sa fiu buna ca si pana acuma.”  

        Finalul comediei aduce impacarea tuturor. Odata ce intra in posesia scrisorii Zoe devine triumfatoare,se comporta ca o doamna, isi recapata superioritatea la care renuntase pentru scurt timp, face promisiuni linistitoare pentru ceilalti, („Du-te si ia loc in capul mesii; fii zelos,asta nu-i cea din urma Camera!”, i se adreseaza ea lui Catavencu) ,in timp ce Tipatescu se retrage ca si mai inainte in umbra ei. Desi nu sunt sanctionate prin comicul de limbaj, personajele cu carte (Stefan Tipatescu si Zoe) sunt ironizate pentru legatura amoroasa extraconjugala, semnificative in acest sens fiind numele lor de alint (Fanica si Joitica)