Paralelă între „Leoaica tânără, iubirea” și „În dulcele stil clasic” de Nichita Stănescu
Nichita Stănescu, cel mai important reprezentant al neomodernismului românesc, a redefinit limbajul poetic și sensibilitatea literară a secolului al XX-lea. Tema iubirii, centrată în lirica sa, nu este tratată în mod tradițional, ci devine o forță cosmică, un instrument de cunoaștere și de metamorfoză a ființei. Două dintre cele mai cunoscute poezii ale sale, „Leoaica tânără, iubirea” (din volumul O viziune a sentimentelor, 1960) și „În dulcele stil clasic” (din volumul În dulcele stil clasic, 1970), oferă perspective diametral opuse asupra acestui sentiment. Dacă prima poezie ilustrează iubirea ca pe o erupție violentă, care remodelează universul, cea de-a doua propune o viziune melancolică, ludică și efemeră, mediată de conștiința trecerii timpului.
