🌻 🌻 Ziua in care a fugit somnul de Victoria Pătrașcu

          A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi.....v-ați plictisi! Ei, bine, au fost odată doi frați gemeni, Alex și Ana. Foarte veseli și plini de viață. Toate au început de ziua lor. Împlineau patru ani.

         - Acum, suflăm în lumânări și ne punem dorința aia de care am vorbit, a spus Ana, privindu-l pe fratele ei.

        - Despre ce e vorba ? s-a interesat Maia, bunica lor

Ei au suflat în cele opt lumânări - patru roșii și patru albastre, înfipte în tortul cu două etaje.

       - Pentru că am stins lumânările și dorința se va îndeplini, putem sa i-o spunem Maiei.

       - Ne dorim să nu mai dormim niciodată. Vrem să ne jucăm încontinuu, zi și noapte. Pierdem prea mult timp cu dormitul, a spus Ana.

      - Nu vă gândiți cât de bun e Somnul? Dacă nu dormiți, o să rămâneți mici, o să slăbiți, ochii o să vi se înroșească...Ar fi o nenorocire, dacă ar fugi Somnul. Sper să nu vă fi auzit!

        Dar Somnul auzise tot. Era pe fereastră și o mândâia pe Bâzdâc, pisicuța Anei. S-a uitat supărat, aproape furios, la cei doi prichindei care-și despachetau cadourile. A bufnit de supărare, încât a trezit-o pe Bâzdâc.Cum vă imaginați că arată somnul ? Credeți că e diafan, cu aripi de îngeraș? Ei, nu! Este mare, rotund și gras. Este moale cum e coca de cozonac. Are un cap oval, cu doi ochi mici, pieziși de adormiți ce sunt. În loc de păr, are niște șuvițe din flori de mac, tei și verbină. Când apare, răspândește un miros dulce, de lenjerie proaspăt călcată. Poartă haine făcute din plăpumi și pături. Pantofii sunt două perne cu ciucuri roșii.

         Cască tot timpul și are la el un smatphone cu cântece de adormit copiii și un șirag de cărți de povești. Nu este singur pe lume. Mama-lui Odihna, este o domană respectabilă, cu coc și ochelari și o canapea în loc de trup.

         - Ce nerecunoscători copiii ăștia! Am să-i las nedormiți până la sfârșitul zilelor lor. Tremurând de nervi, Somnul a sărit pe geam, s-a urcat pe primul nor și a plecat la el acasă, undeva în cer, între Lună și Carul Mare.

        În noaptea care a urmat, Alex și Ana s-au jucat pe rupte. Au aliniat mașinuțele prin casă, au construit palate din cuburi, s-au jucat pe calculator, au îmbrăcat-o pe Bâzdâc. Dimineața, aveau ochii puțin roșii, dar aveau încă mult chef de joacă. Maia era îngrijorată, dar copiii se simțeau perfect. Au mâncat și au plecat la grădiniță. S-au jucat toată ziua. Spre seară, erau cam obosiți. Ochii le erau roșii și nu prea mai aveau putere să vorbească.

       - Să ne culcăm totuși în noaptea asta, a zis Ana. Mâine o luăm de la capăt.

       - Ai dreptate. Sunt cam obosit, a spus Alex căscând.

         S-au spălat și s-au băgat în pat. S-au foit, dar Somnul n-a venit. Au numărat oi albe și negre. Au spus povești. Degeaba! Somnul plecase departe. În zilele următoare, hainele au început să atârne pe ei, ochii le erau pe jumătate închiși, dar nu adormeau. Prietenii lor au început să-i ocolească, fiindcă n-aveau vlagă pentru joacă. Oboseala, dușmanca Somnului, era fericită. Sufla peste ei aburi otrăviți care dădeau dureri de spate și de cap.

         Într-o seară, Maia i-a văzut la capătul puterilor, plângând.

         - Vă ajut, dar promiteți-mi că n-o să mai aveți dorințe prostești.

         - Promitem, adu Somnul înapoi, s-au smiorcăit ei.

         Maia s-a îmbrăcat într-o rochie galbenă, a umplut un ceaun mare cu apă și l-a pus pe foc. Când apa a început să fiarbă, a aruncat înăuntru verbină, mac, flori de tei și de iasomie. Aburii aromați se ridicau spre cer.

         Maia șoptea :

"Somn bun, Somn bun

Vino tu la mine-acum

Somn frumos, Somn frumos

Vino tu la mine jos!"

        În cer, Somnul tocmai se certa cu mama lui, Odihna, din cauza lui Alex și a Anei. Când a auzit cântecul, a coborât în gradina bunicii. Odihna a venit și ea și i-a luat pe canapea, scuzați...în brațele ei pe micuți.

        Oboseala era înnebunită că își va pierde prada. Somnul și Odihna au alungat-o departe...nu se știe unde.

        Maia a turnat ceaiul de plante în două ceșcuțe și le-a dat copiilor să bea.

        - A venit timpul să vă împrieteniți cu Somnul, a spus bunica

        - Mi-e dor de el, a zis Alex, frecânduși ochii.

        - Și mie, a spus Ana căscând.

Somnul s-a așezat lângă ei, i-a mânâiat ușor pe gene și le-a spus:

       - Hai dormiți.....șșșș.....șșșșș....

       Ana și Alex și-au simțit pleoapele alunecând greu peste ochi și ușor, ușor s-au cufundat în lumea în care visele roiesc ca niște fluturi cu mii și mii de culori.