a) Conceptul de predare; predarea ca activitate de organizare și conducere a situațiilor de învățare.
b) Strategii și stiluri de predare. relațiile între predare, învățare și evaluare; rolul feed-bacului în optimizarea pradării.
c)Evaluarea/autoevaluarea comportamentului didactic al învățătorului/institutorului/profesorului pentru învățământ primar.
Predarea este o acțiune sistematică a elevilor cu cunoștințe, de îmbogățire a reprezentărilor și noțiunilor acestora, de conducere a activității lor independente, de control și evaluare.
Predarea este „arta aplicării unor stimuli, având ca rezultat producerea sau prevenirea unor răspunsuri, scopul institutorului este să producă în ființele umane de schimbări dezirabile și să le prevină pe cele indezirabile (Thorndike)
În didactica tradițională în actul predării, accentul cădea pe comunicarea de cunoștințe gata făcute, pe care elevii le asimilau în mod pasiv.
În didactica modernă, optica asupra predării s-a schimbat radical. termenul „predare” e sinonim cu „instruire”, „informare”, „comunicare”, „transmitere”.
Predarea este o activitate de organizare și conducere a situațiilor de învățare, realizându-se prin precizarea competențelor generale specifice, a conținuturilor, a strategiilor și a metodelor de învățare.
Eficiența predării crește dacă elevii sunt angajați în învățare și dacă metodele sunt îmbinătățite în funcție de informațiile primite prin feed-back (conexiune inversă). Profesorul are rolul de a proiecta, de a organiza și dirija procesul de predare-învățare, precum și de a-i controla eficiența prin evalșuarea rezultatelor.
Pedagogii înceracă să precizeze care sunt condițiile unei predări eficiente.
a) Astfel, Wlodarski definește predarea ca un proces de organizare a situațiilor de învățare (a cunoștințelor și deprinderilor), organizarea lecțiilor, utilizarea unor metode de transmitere, indicarea sarcinilor și a temelor de rezolvat, controlul și corectarea acestora, ca și atitudinea activă a profesorului în timpul transmiterii cunoștințelor, ca și participarea activă a elevului în învățare.
b) Adrian Neculau arată arată ca prin predare se înțelege acțiunea de a învăța pe alții, arată raporturile ei cu învățarea, indică metodele (cele de comunicare) și presupune transformarea elevilor prin noile achiziții sub formă de noi cunoștințe, deprinderi, comportamente, că predarea conduce la autoinstruire.
c) Ioan Neculau subliniază că predarea se referă la conducerea învățării, că implicarea relatia profesor-elev, că se asteaptă anumite rezultate în comportamentul elevilor, că este un proces logic, ce presupune anumite metode, că presupune anumite etape, că respectă anumite reguli și norme de desfășurare, că se poate continua și în activitățile extrașcolare, că este un proces dirijat că presupune o anumită organizare a factorilor care intervin în predare. Ca orice activitate umană, predarea este condusa de scopuri și obiecte, urmărind finașități determinate.
Predarea este o activitate cu dublă funcționalitate:
- de transmitere (de comunicare a unor cunoștințe, priceperi ori abilități, deprinderi, modele comportamentale)
- de învățare a altora (elevi, studenți).
Predarea înseamna instruirea care formează. Ea este o activitate caracteristică școlii, cuprinzând relația de muncă dintre elevi și profesor. Predarea este necesară învățării, întrucât multe din obiectivele educaționale nu pot fi atinse fără virtuțile predării: prezentarea sistematică a conținutului, explicarea problemelor, a noțiunilor etc, introducerea suficientă în conținuturile pe discipline ale cunoașterii, exemplificări sau ilustrări, aplicații etc.
Șansele învățării depind, în apreciabilă măsura de calitatea condiționării ei d epredare. În principal ele depind de producerea de către predare a învățării, dar și de formarea de către predare a atitudinii pozitive față de învățare.
Pe de altă parte, evoluția învățării are valoarea unui criteriu de corectură ori de ameliorare a celeilalte. Dar, în raportul predare-învățare, rolul conducător revine predării și subiectului ei- integrarea cu actele de învățare. Necesară învățării, predarea trebuie să fie și utilă acesteia, adică să fie concepută și organizată după nevoile și posibilitățile învățării.
Orientări contemporane în teoria și practica predării
Etapele învățării/predării creative sunt:
- punerea problemei sau crearea unei situații problematice;
- imaginara modului de rezolvare, analiza problemei, găsirea soluției de rezolvare;
- verificarea
Învățarea/predarea creativă se realizează foflosind învățarea euristică prin problematizare, dialog, euristică, descoperire, modelare etc.
Promovarea învățării active presupune și încurajarea în învățare. În față, adevarata învătare, aceea care permite transferul achizițiilor în contexte noi, este nu doar simplu activă (individual activă) ci Interactivă.
Aspectul social al învățării a fost reliefat de jerome Bruner încă din anii '60. El avanseaz[ conceptul de reciprocitate definit ca „o nevoie umană profundă de a da replică altuica și de a lucra împreună cu alții pentru atingerea unui obiectiv”. Reciprocitatea este un stimulent al învățării: „Când acțiunea comună este necesară, când reciprocitatea este activată în cadrul unui grup în vederea obținerii unui rezultat atunci par să existe procese care stimulează învățarea individuală și care conduc pe fiecare la o competență cerută de constituirea grupului” (Bruner 1966)
Nu numai cercetarea, dar și experiențele cadrelor didactice cu metodele colaborative evindețiază efectul benefic al interacțiunii elevilor.
Gruparea și sarcinile în care membrii grupului depind unul de celălalt pentru realizarea rezultatului urmărit arată că elevii se implică mai mult în învățare decât în abordările frontale sai individuale. Odată implicați, elevii își manifestă dorința de a împărtăși celorlalți ceea ce experimentează.
Trecerea la o metodologie mai activă, centrată pe elev, implică elevul în procesul de învățare și îl învață aptitudinile învățării, precum și aptitudinile fundamentale ale muncii alături de alții și ale rezolvării de probleme. Metodele centrate pe elev implică individul în evaluarea eficacității procesului lor de învățare și în stabilirea obiectivelor pentru dezvoltarea viitoare. Aceste avantaje ale metodelor centrate pe elev ajută la pregătirea indivifului atât pentru o tranziție mai ușoară spre locul de muncă, cât și spre învățarea continuă.
Predarea reflexivă presupune recunoașterea, examinarea și ruminarea (rumegarea) asupra implicațiilor, credințelor, experiențelor, atitudinilor, cunoașterii și valorilor unei persoane, precum și a oportunităților și constrângerilor generate de condițiile sociale în care profesorul lucrează. Predarea în team-teaching presupune de fapt predarea reciprocă, în echipă.
Ceea ce se poate sesiza cu ușurință la sfera avatajelor, privește un mai bun control al clasei, aspecte motivaționale relațiilor profesor-cursant, optimizarea metodelor de lucru, creșterea progresivă a atenției la lecție. Predarea în echipă a reușit sa devină eficientă.
La rândul său, A.V. Kelly observă că, „în general ținta acestui mod de predare o constituie diversitatea și fexibilitatea. O echip de profesori posedă mai multe arii de competență și expertiză. Team-teaching poate, de asemenea, să producă o utilă flexibiliatate a grupărilor elevilor. În funcție de numărul de profesori disponibili, elevii se pot divide în grupuri de diferite mărimi, acordându-se atenție nevoilor acestora din diferite situații, lucrul pe interesele copiilor poate genera o mulțime de activități practice” (Kelly, pg 30-44)
În acest mod, se poate discerne, cu rang de concluzii de lucru, următoarele fenomene specifice predării în echipă:
- definirea responsabilităților fiecărui participant;
- în predarea în echipă se pot folosi metodele didactice în mod simultan de către participanți sau acestea pot fi alternate;
- cadrele didactice pot să se ocupe mai mult de grupele de elevi în folosirea metodelor și tehnicilor de interacțiune educațională;
- prin team-teaching se poate armoniza modul de utilizare a metodelor pe care le folosesc cadrele didactice;
- predarea în echipă se poate face în cazul aceleiași discipline, dar există și posibilitatea abordării interdisciplinare.
Descarca materialul in format word de la atasamente
La atașamente mai găsiți și varianta detaliată a subiectului și astfel vă puteți face propria versiune de abordare.
PREDAREA
Prin predare se intelege transmitere de cunostinte si formare de tehnici de "munca”.
Predarea reprezinta actiunea complexa a cadrului didactic, care presupune:
prezentarea unui material concret si/sau verbal: date, informatii,evenimente, modele materiale, modele ideale etc.; organizarea si conducerea unor activitati in care sa se valorifice materialul concret si verbal oferit; acordarea de sprijin elevilor pentru a putea observa, analiza, compara, aplica, sintetiza, abstractiza si reflecta; extragerea esentialului (impreuna cu elevii) si fixarea lui in notiuni, concepte; judecati, rationamente; operationalizarea cunostintelor elevilor, prin conceperea si rezolvarea de exercitii si probleme, de sarcini si instruire teoretice si practice, prin organizarea activitatilor de munca independenta.
Predarea – activitate de organizare si conducere a situatiilor de invatare, realizandu-se prin:
@ precizarea obiectivelor-cadru
@ precizarea obiectivelor de referinta
@ precizarea continuturilor
@ precizarea strategiilor
@ precizarea metodelor de invatare
Procesul de predare se bazeaza pe comunicarea didactică. Prin comunicarea didactică se realizează interacţiunea profesor-elev, precum şi anumite tipuri de relaţii care influenţează procesul de predare:
*relatii de schimb informaţii
* relatii de influenţare reciprocă
*relaţii de cooperare
*relaţii de preferinţă sau respingere a emiţătorului de mesaj didactic.
Ca formă de comunicare didactică, predarea constă într-un sistem de operaţii de selectare, ordonare şi adecvare la nivelul de gândire al elevilor, a unui conţinut informaţional şi de transmitere a lui, folosind anumite strategii didactice, în scopul realizării cu eficienţă maximă a obiectivelor pedagogice.
În scoala contemporană, centrată pe elev, predarea este în strânsă interacţiune cu învăţarea şi evaluarea, constituind un proces unitar.
Scopul predării este obţinerea de rezultate, de schimbări comportamentale, care se realizează prin invăţare, rezultatele depinzând şi de modul cum s-a desfăşurat evaluarea. Prin diferitele tipuri de feed-back are loc reglarea şi autoreglarea procesului de predare.
STILURI DE PREDARE
Stilul de predare se refera la :
- originalitatea in activitatea didactica
- la felul in care sunt alese si utilizate strategiile de catre profesor
- capacitatea de a imbogati practica scolara introducand variatie, activitati mai vii, mai nuantate in clasa
- capacitatea de a induce comportamente variate de invatare cvontribuind la modelarea stilurilor de munca
Stilul de predare devine o necesitate în susţinerea unei prestaţii didactice de calitate şi eficienta. Este de fapt abilitatea profesorului de a se comporta utilizând diferite stiluri educationale în vederea atingerii obiectivelor.
Se disting un număr de 10 stiluri didactice :
Stilul de comandă sau directiv
- bazat pe autoritatea profesorului - comanda succesiunea activitătilor
- sau activitătile sunt impuse, în totalitate, prin intermediul programării (a programelor-nucleu)
Stilul practic - bazat pe o explicatie precisă, apoi pe o executie prin imitatie din partea subiectului
Stilul de reciprocitate - bazat pe evaluarea reciproca, după criterii pregătite de profesor (ca în cazul activitătii în echipă, a invatării în perechi)
Stilul de autocontrol - cu accent pe autonomia subiectului şi capacitătile sale de autoevaluare
Stilul de incluziune - de includere a elevului în îndeplinirea unor sarcini de niveluri diferite, el fiind acela care decide la ce nivel se poate implica
Stilul centrat pe descoperirea dirijată
Stilul centrat pe descoperirea convergentă - menit să conduca la descoperirea solutiei unei probleme, la formularea unei concluzii prin rationament si gândire critică
Stilul centrat pe activitate divergentă - ce conduce gândirea pe traiectorii necunoscute, neobişnuite, spre solutii inedite, spre creativitate
Stilul bazat pe proiectarea programului individual (personal)
Stilul initiat de cel care invată - acesta având posibilitatea sa initieze experienţe proprii, sa le proiecteze, să le exceute şi să le evalueze