Țăranul si cele patru piersici
Odata, un taran a vrut sa-i incerce pe cei patru fii ai sai. I-a chemat dimineata la el si i-a dat fiecaruia cate o piersica. A plecat apoi la camp, lasandu-i sa-si vada de treburi si sa-si imparta ziua cum cred ei de cuviinta. Seara insa, cand s-a intors, i-a chemat pe toti patru in tinda si l-a intrebat pe cel mai mare:
– Spune-mi, ce-ai facut cu piersica ta ?
– Ce sa fac, tatuca, am mancat-o si-ti multumesc. A fost tare buna. Am luat, apoi, samburele, l-am plantat in spatele casei, am udat locul si nadajduiesc sa creasca acolo un piersic frumos si roditor.
– Bine ai facut, baiatul tatii, sunt sigur ca tu o sa ajungi un bun gospodar. Dar tu, ii zise celui de-al doilea, ce-ai facut cu piersica ta ?
– Am mancat-o. A fost atat de buna, coaptă si fragedă.
– Si apoi ?
– Pai, am aruncat samburele si m-am dus la mama sa-i mai cer cateva, ca tare bune erau.
– Fiule, zise atunci omul cu intristare in glas, ai grija sa nu ajungi un om lacom ca “lacomul mai mult pierde si lenesul mai mult alearga”. Dar tie ti-a placut piersica, a fost buna? – l-a intrebat taranul si pe cel de-al treilea fiu al sau.
– Nu stiu.
– Cum nu stii, da’ ce-ai facut cu ea ?
– Am vandut-o. M-am dus cu ea in targ si am dat-o cu zece bani. Uite-i!
– Fiule, tu sigur o sa ajungi mare negustor, dar ai grija ca nu toate sunt de vanzare in viata; mai ales, nu ceea ce ai primit de la parinti.
În sfarsit, taranul l-a intrebat si pe ultimul baiat, cel mai mic dintre toti.
– Dar tie ti-a placut piersica ?
– Nici eu nu stiu, tatuca.
– Cum, si tu ai vandut-o ?
– Nu, tata. Eu m-am dus in vizita la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, si i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea si mi-a multumit din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tatal si-a luat copilasul pe genunchi si i-a spus: – Nu stiu ce te vei face tu in viata, dar stiu ca, indiferent ce drum vei urma, vei fi un om care nu se pune pe el înaintea celorlalți