NEGUSTOR LIPSCAN (HANU ANCUTEI)
de Mihail Sadoveanu
Context literar
Negustor Lipscan este a saptea povestire din volumul Hanu Ancutei (1928). Cartea este, ca si Divanul persian (1940), o suita de povestiri in rama. Prin acest procedeu epic este creat un spatiu privilegiat in care mai multi povestitori (la Sadoveanu, noua) relateaza intamplari dupa un anumit ceremonial. in literatura universala, exemplul cel mai cunoscut este Halima sau O mie si una de nopti, dar procedeul apare si la scriitori ca Boccaccio, Chaucer, Turgheniev etc.
Trasaturile textului. Negustor Lipscan este o povestire realista. Impresia de autentic, de real se realizeaza prin oralitate, prin detalii si prin motivarea imprejurarilor. Timpul este fabulos, ca in basme, iar spatiul este simbolic.Aceasta povestire nu respecta structura narativa a celorlalte povestiri si are caracter memorialistic.
Semnificatia titlului. Titlul textului indica o categorie sociala, cea din care facea parte eroul, Damian Cristisor.
Tema o constituie descrierea unei calatorii.
Rezumat
Dupa ce este întâmpinat de hangiță, Ancuta, si este poftit sa stea langa foc de catre comis, Damian Cristisor, negustor, se prezinta celor de fata. Mos Leonte isi dovedeste priceperea de zodier, si spre surprinderea tuturor ghiceste din ce zodie e calatorul si de unde vine. Terminand de ospatat, Damian Cristisor incepe sa povesteasca „petrecerile" sale prin tari straine. Istorisirea sa capata interes in momentul cand spune ca a calatorit cu trenul. La intrebarea ciobanului de la Rarau, negustorul explica: „Sunt un fel de casute pe roate, si roatele acestor casute se imbuca pe sine de fier". Negustorul a vazut si alte lucruri de mirare „prin tara nemteasca": „ case cu cate patru si cinci randuri" si „ uliti dintr-o singura bucata de piatra ". Cand ajunge sa povesteasca ce-a mancat si ce-a baut - cartofi, carne fiarta si bere -, negustorul lipscan ii dezamageste pe ascultatori. Pe-acolo el nu vazuse nici „pui la tagla", nici „ miel fript talhareste si tavalit in mo/dei", nici „crap la protap", nici sarmale, nici vin, ca in Moldova.
Nemtii, dupa spusele negustorului, au si alte lucruri bune: invatatura, legea, randuiala. Numai la intoarcere, dupa obiceiul pamantului, trebuie sa dea ploconul vamesilor, unui hot, privighetorului, cate un „baider ras de lana de la India".
Povestirea se termina in zgomot de ulcele inchinate de toti „spre barba cinstitului negustor".
Structura. Povestirea e alcatuita din mai multe scene. Istorisirea propriu-zisa, spusa de negustorul lipscan, e intrerupta de pauze narative(povestea cu trenul, cu mancarea si bautura, cu cele patru baiedere rosii de lana etc), in care intervin ascultatorii si cer explicatii. In felul acesta, interesul este pentru miscarea scenica si nu pentru intamplare.
Instantele comunicarii (autor, narator, personaj). intre autor si cititor exista naratorul, cel care povesteste intamplarea si da textului caracterul fictional. Prezenta naratorului se remarca prin folosirea persoanei a IlI-a. Nu autorul povesteste, desi el da aceasta impresie cititorului, pentru a arata ca totul este autentic. Folosirea persoanei I plural („vazandu-ne pe toti". ,, noi ne priviram in tacere" etc.) il asaza pe povestitor printre personaje.
Povestitorul-narator accentueaza impresia de real, de autentic.
Personajul
Damian Cristisor este prezentat de narator astfel: „un barbat barbos cu caciula si cu giubea. Barba-i era astamparata si rotunjita de foarfece; radea cu obraji plini si bogati de crestin bine hranit."
El reprezinta tagma negustorilor. Mos Leonte ii intuieste destinul cu precizie si il caracterizeaza: „se va arata pururi blajin si cu prietinie."
Abil, hotarat sa se ridice „mai sus", negustorul pleaca la Lipsea. Drumul pana acolo ni-l arata „ initiat" deja in tainele calatoriei. Observator atent al „ticalosiilor nemtesti", calatorul nu-si pierde cumpatul si stie „sa se, descurce" de fiecare data. Desi nu-i displac traditiile moldovenesti, Damian Cristisor admite si foloasele civilizatiei: cartea, dreptatea, corectitudinea oamenilor. Spirit echilibrat, mereu zambitor, linistit, negustorul Cristisor este o personalitate aparte printre eroii sadovenieni.
Particularități stilistice. Sunt in text multe imagini poetice, care au rolul de a individualiza anumite personaje. Cateva exemple: „noi ii vedeam numai obrazul lunecand pe trupu-i de umbra"; „in glasul ei era un cantec dulce"; „glasul ei crescu si scazu cu desmierdari"; „hurui Ancuta ca o hulubita" etc. Aceste precizari apartin naratorului si ele sugereaza o ceremonie a povestirii, o muzicalitate evocatoare.
Receptare critica
„Capodopera de un echilibru desavarsit, muzicala si unduitoare, grava si surazatoare, in care se armonizeaza eroicul si mahnirea, pasiunea si resemnarea, accentul polemic si prietenia ..."
(Constantin Ciopraga, Mihail Sadoveanu)
„... stilul lui Sadoveanu e sobru in fond, dar limba sa e departe de a fi
simpla si fireasca, ci e dimpotriva o limba speciala, elaborata, savanta..."
(Alexandru Paleologu, Treptele lumii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu)
REZUMAT
Când cinstitul comis Ionita se pregatea sa isi spuna povestea s-a auzit mare taraboi in vale si Ancuta a iesit si l-a invitat pe noul sau oaspete. Din învatatura lui mos Leonte reieșea ca oaspetele era un om cu voie buna si care mai era si un negustor Lipscan. După ce oaspetele a incuviintat uimit si-a mai spus si numele,Damian Cristisor. S-a invoit sa le spuna celor de fata cu ce a calatorit el prin tara nemteasca.
Acum doi ani Negustorul făcuse puțina avere si s-a hotărât să mearga si el in tara nemteasca sa cumpere marfuri. Si asa a pornit el spre Husi, a trecut Prutul si a ajuns la cetatea Tighina unde a cumparat cinci sute de batalii. Apoi a trecut din nou granita pe Nistru si a ajuns la Cernauti si de acolo la Liov de unde a mers cu trenul pana la Stratburg si a vandut marfa la niste negustori care o duceau la Paris cu trenul. Dupa ce le explica ce era trenul a continuat povestea spunandu-le ca acolo casele au etaj, ca femeile poarta palarie, ca toata bărbățimea are ceasornice si ca mancarea lor e diferita decat cea de la noi, ca toti mergeau la scoala, chiar si femeile si ca legea era respectata.
În cele din urma negustorul a trebuit sa se intoarca si cand a ajuns la granita tarii Moldovei el a dat granicerilor pentru a-l lasa sa treaca doua baidere rosii. In lunca Moldovei i-a iesit in cale un hot si ca sa nu i-l fure i-a dat si lui un baider ros, iar la Dragusteni i-a iesit in cale un privighetor si ca sa îl las în pace i-a dat si lui un baider. După ce și-a plătit dările a putut să se ducă la Ieși cu marfa si în cele din urma acasa sfârșind povestirea cu veslie si cu voie buna.