Baltagul de Mihail Sadoveanu
Romanul este o specie a genului epic in proza cu o acţiune complexă desfăşurată pe mai multe planuri, cu personaje numeroase, şi cu conflicte sociale sau psihologice.
Demonstraţie – „Baltagul este un roman”:
– roman mitic deoarece are la baza mitul pastoral din balada Mioriţa: conflictul economic intre ciobani urmat de moartea unuia dintre ei.;
– roman monografic deoarece prezintă viata si obiceiurile muntenilor sub toate aspectele: datini, tradiţii, concepţii despre viata, etc.;
– romanul are un caracter iniţiatic pentru ca unul dintre personaje – Gheorghiţă – străbate drumul cunoaşterii, se maturizează treptat prin experienţele acumulate.
Firul central al acţiunii este alcătuit din drumul Vitoriei: pregătirile pentru plecarea la drum alături de Gheorghiţă pentru a-si găsi soţul, nunta si botezul întâlnite în drum, mărturisirea crimei. Există acţiuni retrospective: relatările Vitoriei despre viaţa alături de Nechifor Lipan realizate prin monologul interior si refacerea traseului străbătut de Nechifor din mărturisirile oamenilor
Sunt numeroase conflicte:
– conflictul social (împrumutat din balada Mioriţa) si altele psihologice (îndoielile Vitoriei Lipan, lupta interioară din conştiinţa asasinului până la mărturisirea crimei);
varietatea de personaje: Vitoria (personajul principal), Nechifor Lipan (personajul absent, – portretul lui fiind realizat retrospectiv); Gheorghiţă, fiul Vitoriei;
– Minodora, fiica Vitoriei, este o fata gata de măritiş; Calistrat Bogza si Ilie Cutui, asasinii lui Nechifor, precum şi celelalte personaje cu care toţi aceştia interacţionează pe parcursul romanului.
Romanul are o tenta psihologică importantă: crima înfăptuită in vederea câştigului care va fi în final descoperită.
Titlul este simbolic Baltagului este unealta magică însuşită de răufăcător şi redobândită de erou, care rămâne nepătată de sânge.
Subiectul porneşte de la neliniştea Victoriei Lipan cauzată de întârzierea soţului. Povestea se desfăşoară pe fundalul unei existenţe pastoral , de specific naţional.
Momentele subiectului
Expoziţiunea constă în prezentarea locurilor şi a personajelor. Intriga este alcătuită din îngrijorarea Vitoriei pentru soţul ei. Desfăşurarea acţiunii este constituită din plecarea la drum alături de fiul sau, Gheorghiţă, şi găsirea rămăşitelor pământeşti ale lui Nechifor. Punctul culminant îl reprezintă mărturisirea crimei înfăptuită de cei doi criminali iar deznodământul o înfăţişează pe Vitoria cu planurile ei de viitor.
Naraţiunea, simplă, ar putea fi reţinută schematic în 3 părţi(compoziţia):
momentul aşteptării, până în momentul plecării Vitoriei în căutarea lui Nechifor Lipan .
Căutarea lui Nechifor Lipan, începând cu capitolul VII .
Actul justiţiar, îndeplinirea datoriei creştine şi cinstirea mortului.
Are ca punct de plecare condiţia socială, obiceiuri şi tradiţiile din viaţa păstorilor. La baza romanului a stat balada ,,Mioriţa” pe care Sadoveanu a transfigurat-o într-o operă profund originală. Faptele din Baltagul se petrec spre finele secolului XIX , începutul secolului XX înfăţişând o societate patriarhală arhaică care trăieşte schimbările aduse de pătrunderea unei noi civilizaţii moderne ( tren, telefon, etc.). Romanul începe cu prezentarea succintă, cu infuzii romantice, a vieţii păstorilor (vechime, felul de viaţă, psihologia), fixată într-o cosmologie populară .Sadoveanu a fost deosebit de interesat de viaţa ţăranului de la munte, a fost fascinat de frumuseţea vieţii lui, de puterea de a învinge greutăţile. În mod deosebit s-a simţit mai atras de ţăranii de pe valea Tazlăului şi a Bistriţei , unde-şi va situa acţiunea romanului . Parabola de la începutul romanului, o intrigă antropologica ce sugerează conflicte repetabile în decursul devenirii umane, este pretextul de a intra în substanţa romanului.
În roman se vorbeşte în primul rând despre modul de viaţă patriarhal al ţăranului de la munte. Casa cu prispă, tindă, ogradă cu adăpost pentru vite şi şură e aşezată după datina locului, cu toate cele de trebuinţă. Satul, cu ulicioare lungi şi ocolite, cu cărări printre grădini, are crâşmă şi biserică. Preotul este şi sfetnic. Viaţa se desfăşoară calendaristic , între plecarea turmelor la păşunat şi întoarcerea lor în iernatic. Din tradiţie şi datini se formează şi conduita morală a oamenilor. Minodorei i se impută un comportament neconform realităţii rurale ;ei nu-i trebuie „valţ şi bluză”, pentru că este fată de măritat şi altele trebuie să fie preocupările ei .
Caracterizarea lui Nechifor Lipan
Oier. Soţul Vitoriei Lipan, ucis de cei doi tovarăşi ai săi: Bogza si Cuţui, pentru a pune stăpânire pe cele trei sute de ori ale sale. Cioban „foarte priceput in meşteşugul oieritului” şi foarte avut. Numele lui adevărat era Gheorghiţă, dar la patru ani îmbolnăvindu-se i s-au făcut „sfintele masle” i s-a schimbat numele „ca sa nu-l mai cunoască bolile si moartea” în Nechifor. A ajuns un bărbat falnic, „îndesat si spătos” cu mustaţă neagra si ochii cu sprâncene aplecate; „om vrednic si fudul” care „nu se uita la parale numai sa aibă el toate după gustul lui” Vitoria ştie ca era „om cu harţag la chef”, „cu mare curaj” si ca „nu-i putea sta nimeni împotrivă”. Purta mereu la el un baltag. „De hoţi nu se temea, avea stăpânire asupra lor”. O dată, îşi aminteşte Vitoria, a alungat nişte hoţi doar din vorbe. Trebuie sa fi fost omorât prin viclenie, „de prieteni” gândeşte Vitoria Lipan. Avea si obiceiul „să-şi abată calul în preajma muierilor ,lucru aflat de la Vitoria de la ciobanii cei vârstnici. A fost omorât intre satele Sabasa si Suha şi aruncat intr-o râpă cu cal cu tot. Personajul secundar trăieşte doar din amintirile Vitoriei Lipan si din reconstituirea evenimentelor făcută de aceasta.
Elemente premergătoare de caracterizare ale Vitoriei Lipan
Vitoria Lipan este personajul principal al romanului „Baltagul” de Mihail Sadoveanu. Ea este o femeie simpla de la tara, neştiutoare de carte dar cu frica de Dumnezeu şi dotată cu destulă înţelepciune, abilitate si spirit de observaţie, reuşind să se descurce in situaţii dificile şi reuşind până la urma sa descurce iţele încurcate ale acestei crime, dovedindu-se a fi un adevărat detectiv particular.
Avea înfăţişare plăcută, era înaltă cu ochi căprui şi păr castaniu şi îşi iubea soţul, copii şi gospodăria de la poalele muntelui. Ar fi visat sa se mute in locuri cu condiţii de trai mai blânde dar ca şi bradul sau ca orice muntean, ea îşi are originea la poalele Rămânea adesea singura, învârtind fusul sau suveica, având grijă de gospodărie şi de copii. Ca o bună creştină ţine post, se roagă şi se sfătuieşte cu părintele Daniil
FIRUL ACŢIUNII
Romanul debutează cu o povestire parabolică . Acţiunea e localizată în Moldova, Mţii Tacăului, satul Măgura; în care locuieşte Vitoria Lipan. Nechifor Lipan, soţul Vitoriei, plecase, toamna, la Dorna să cumpere nişte oi şi nu revenise la timp. Fiul său, Gheorghiţă, era plecat cu turmele la apa Jijiei,, iar acasă rămăseseră Vitoria şi
Minodora, fiica acesteia, care avea o relaţie de dragoste cu fiul dascălului din sat. În somn femeia are un semn rău despre soarta soţului: îl vede “călare, cu spatele întors către ea, trecând spre asfinţit o revărsare de ape”.
Se produce un alt semn: cocoşul cântă pe prispa casei întors înafară, un semn de plecare, spuse Vitoria. Mama îşi anunţă fiica de intenţia de a o căsători cu “un român aşezat cu casă nouă şi cu oi în munte”.
Vitoria se adresează părintelui Daniil pentru sfat, iar preotul o îndeamnă să aştepte, căci el crede că soţul ei întârzie dintr-o pricină oarecare. La aceasta, femeia spune că Nechifor “poate zăbovi o zi ori două, cu lăutari şi cu petrecere, ca un bărbat ce se află; însă după aceea vine la sălaşul lui”.
Soţia încearcă să afle ceva despre cel dispărut cu ajutorul babei Maranda, vrăjitoarea satului. Bătrâna îi ghiceşte în cărţi: “una cu ochi verzi şi cu sprâncene îmbinate” îl reţine lângă ea pe bărbat, dar Vitoria nu prea crede.
Vitoria nu ascultă vorbele răutăcioase ale bătrânelor din sat, şi este hotărâtă să-l caute pe dispărut oriunde ar fi el. Ea îşi plănuieşte cu de-amănuntul plecarea, îşi pregăteşte sufletul, ţinând post şi rugându-se. De asemenea îşi pregăteşte casa şi îşi gândeşte drumul pe care îl va urma. După bobotează primul drum îl face la mănăstirea Bistriţa pentru ca Sf. Ana să-i lumineze mintea şi să-i arate calea pe care s-o urmeze. Arhimandritul o povăţuieşte să meargă la Piatra şi să se adreseze stăpânirii pământeşti. “Sfânta Ana are să puie cuvânt la scaunul Împărăţiei cele mari.(…) Du-te la poliţai şi la prefect şi spune-le întâmplarea, ca să facă cercetări.”
Vitoria şi Gheorghiţă au plecat de dimineaţă la Piatra unde au oprit la un han pe care îl cunoşteau; acolo au întrebat de prefect. Munteanca i-a povestit prefectului că soţul ei plecase să cumpere nişte oi de la Dorna şi nu s-a mai întors deşi trecuseră şaptezeci şi trei de zile. Prefectul o asigură că o să cerceteze şi că trebuie să scrie o plângere (o jalbă). Acasă femeia se rugă de părintele Daniil să-i facă jalbă, iar în jalbă îl rugă să scrie de toate necazurile ei. Ea plănuise să plece la Dorna ca fiul ei, pe Minodora să o ducă la mănăstirea Văraticului unde e o soră de-a mamei călugăriţă, iar casa o va lăsa pe mâna părintelui Daniil.
În 9 martie într-o zi de iarnă cu soare părintele Daniil a făcut o slujbă importantă. Vitoria şi Gheorghiţă au dus la biserică multe daruri. În Vitoria se cuibăreşte sentimentul dureros a morţii soţului ei .Trimite pe fata ei , Minodora , la mănăstire , părintele îi scrie o jalbă către autorităţi şi face o slujbă pentru cei ,,40 mucenici din Sevasta”. Lasă gospodăria în grija argatului Mitrea şi împreună cu Gheorghiţă pleacă în căutarea lui Nechifor .
În drumul lor făcură un popas pe malul Bistriţei lângă o topliţă; de acolo au pornit dea lungul Bistriţei până ce i-a prins noaptea lângă un han la Donea. Acolo munteanca se preface că-l caută pe Lipan pentru nişte bani şi află că acesta nu a mai fost văzut pe-acolo din toamnă.
Următorul popas este casa lui David la Călugăreni lângă Piatra Teiului . În acea seară Vitoria a început să depene amintiri cu Lipan. În dimineaţa următoare merseră până la Farcaşa unde se opriră din nou. „Vitoria îl judeca pe Lipan. Avea ea să-i spuie multe; (…)şi I le spunea dinlăuntru, cu bănuieli şi suferinţe vechi.”
În Farcaşa îi găzduieşte un fierar , moş Pricop, de la care Vitoria află că soţul ei oprise acolo, pentru potcovirea calului său, în drum spre Dorna.
Pe drum, la Borca, Vitoria şi Gheorghiţă întâlnesc un botez la care au fost nevoiţi să participe; ceva mai departe, pe gheaţa de pe apa Bistriţei, îi opreşte un alai de nuntaşi, care „au întins plosca şi au ridicat pistoalele. Ori beau (…) ori îi omoară acolo pe loc”; iar ei se conformează. Ajunşi la Vatra Dornei află de la un slujbaş că în noiembrie Nechifor cumpărase trei sute de oi; din acestea vânduse o sută de oi altor doi gospodari, împreună cu care plecase mai departe.
Vitoria Lipan află de la un crâşmar că soţul poposise acolo împreună cu doi ciobani. Vitoria indicând semnalmentele soţului ei, mai ales căciula brumărie pe care el o purta, merge din cârciumă în cârciumă. Mama şi fiul fac din nou un popas, după ce trec de satul Sabasa peste muntele Stânişoara, în satul Suha,unde crâşmarul, d-l Iorgu Vasiliu, îşi aduce aminte de trecerea turmei de trei sute de oi, dar însoţită fiind numai de doi stăpâni, fapt confirmat şi de soţia lui; pe unul dintre oieri îl chema Calistrat Bogza. Pentru femeia oierului dispărut începe să „se facă lumină. La Sabasa, fuseseră trei. Dincoace,(…), Nechifor Lipan nu mai era.”.
Soţia d-lui Vasiliu îi spuse Vitoriei că pe celălalt îl cheamă Ilie Cuţui şi ambii sunt locuitori ai satului Doi Meri. Victoria discută cu cei doi ciobani, ei spunând că i-au plătit lui Nechifor oile la Crucea Talienilor. Reveniţi în Sabasa Vitoria şi fiul ei opresc la cârciuma d-lui Toma după care îl recunoaşte pe Lupu, câinele soţului, într-o gospodărie.
Gospodarul care-l ţinuse pe Lupu i-a căutat stăpânul înainte de a-l lua. După ce plăteşte o recompensă, ea îl ia cu sine. Era deja primăvară şi Vitoria împreună cu câinele, care o însoţea, asemeni fiului, îşi conducea stăpânii intr-o prăpastie. Nechifor , „era acolo, însă împuţinat de dinţii fiarelor”. Iar craniul uman purta urmă de baltag.
Privind resturile pământeşti ale tatălui, Gheorghiţă, „plângea ca un copil mic”, dar mama lui era fermă şi se duse in sat după ajutoare. A treia zi soseşte subprefectul Anastase Balmez care constată moartea violentă a lui Lipan, care îi sugerează să întrebe ciobanii ce i-au ajutat pe Bogza şi Cuţui să ducă oile de la Dorna dacă ştiu de vânzarea de oi.
În timpul interogatoriului la care-i supune, în Suha, pe Bogza şi Cuţui, subprefectul primeşte răspunsurile date Vitoriei în timpul discuţiei cu ei de la primărie. Femeia invită pe subprefect şi pe cei doi ciobani la înmormântare. Rămăşiţele pământeşti ale lui Lipan sunt îngropate în cimitirul din Suha. „Eu, (…), am trăit pe lumea asta numai pentru omul acela al meu şi-am fost mulţămită şi înflorită cu dânsul. Iar de-acum îmi mai rămân puţine zile, cu nor.”.
Are loc praznicul de după înmormântare, la casa d-lui Toma. Vitoria îi cere lui Bogza să-i dea baltagul său lui Gheorghiţă pentru ca flăcăul să-l admire. Apoi spune cum a fost ucis bărbatul ei: urca muntele Stânişoara împreună cu doi tovarăşi din care unul l-a lovit cu baltagul în cap pe la spate şi l-a împins în vale cu cal cu tot. Calistrat Bogza se înfurie, căci se simţea învinuit („- Destul! răcni omul, destul!”), iar Gheorghiţă îl loveşte cu baltagul în frunte şi dă drumul câinelui, ce-l muşcă de gât. Simţind că va muri, ciobanul recunoaşte crima sa şi a lui Ilie Cuţui. Vitoria îi spune fiului că va plăti tot ce trebuie pentru a recupera turma furată, de asemenea o vor lua pe Minodora de la mănăstire; dar mama tot nu este de acord cu relaţia ei cu feciorul dascălului.
Tragedia nu este scopul romanului. Sadoveanu realizează o monografie a satului românesc de tip arhaic: peisajul, datinile şi oamenii, prezentând evenimente fundamentale din viaţa omului (cumătrie la Borca şi înmormântare la Cruci)
Modul de expunere dominant este naraţiunea. Dialogul are şi el rol în caracterizarea indirectă a personajelor iar descrierea prezintă locurile si aspectul fizic al personajelor. Naraţiunea este modul de expunere prin care se realizează fapte şi întâmplări intr-o succesiune logică. Descrierea este modul de expunere prin care se înfăţişează trăsăturile caracteristice ale unor obiecte, privelişti, fenomene din natura, chipuri de oameni, stări sufleteşti. Dialogul este modul de expunere ce consta in convorbirea dintre doua sau mai multe personaje.
„S-a spus adesea despre Sadoveanu că este un mare povestitor: ceea ce povesteşte el sunt o mie si una de nopţi ale romanilor[…].
N. Manolescu
