Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă – Particularitățile basmului cult
(Eseu literar ~500 de cuvinte)
Ion Creangă este un reprezentant de seamă al generației de scriitori ai secolului al XIX-lea, alături de Ioan Slavici, I.L. Caragiale și Mihai Eminescu. Cunoscut în literatura română atât prin opera „Amintiri din copilărie”, cât și prin poveștile și povestirile sale, una dintre cele mai importante creații ale sale rămâne basmul cult „Povestea lui Harap-Alb”. Basmul cult este o specie a genului epic în proză, de întindere medie, cu o acțiune desfășurată pe un singur plan narativ, în care este prezentă lupta dintre bine și rău, unde binele învinge întotdeauna. Opera include personaje purtătoare de valori simbolice și urmărește un tipar narativ specific de bildungsroman, care ilustrează drumul inițiatic și maturizarea eroului.
Particularități compoziționale: formule, repere și cifre magice
O primă trăsătură a basmului cult este prezența formulelor tipice care marchează convenția operei și acceptarea supranaturalului de către cititor. Formula inițială, „Amu cică era odată”, introduce cititorul în lumea fabulosului și coincide cu fixarea unor repere spațio-temporale vagi, imprecise, împinse mult spre trecut.
Formula mediană, „Și merseră și merseră”, menține trează atenția cititorului și îi stârnește interesul, în timp ce formula finală, „Cine are bani, pe la noi, bea și mănâncă, cine nu, stă și se uită”, scoate cititorul din lumea ficțională și îl readuce în realitate.
Astfel, se realizează o relație de simetrie între incipit și final, care închid basmul ca într-o ramă. O altă trăsătură esențială o constituie prezența cifrelor magice și simbolice, cifra dominantă în această operă fiind 3: sunt 3 frați la curtea Craiului, 3 surori la curtea lui Verde Împărat, calul mănâncă jăratec de 3 ori, eroul se întâlnește de 3 ori cu Spânul și este supus la 3 probe la curtea lui Verde Împărat.
Tematica, acțiunea și conflictul
Tema basmului este lupta dintre bine și rău, însă Ion Creangă evidențiază, în plus, formarea unui adolescent care se maturizează parcurgând o călătorie presărată cu numeroase probe. Reprezentativi pentru forțele binelui sunt Harap-Alb și ajutoarele sale (Sfânta Duminică, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Păsări-Lăți-Lungilă, Ochilă, calul, regina albinelor și regina furnicilor).
Forțele răului sunt reprezentate de Spân și Împăratul Roșu, exact personajele de care tatăl îi spusese mezinului să se ferească. Acțiunea respectă un tipar narativ riguros: situația inițială de echilibru este dereglată de scrisoarea lui Verde Împărat, care cere un moștenitor la tron. După ce frații mai mari eșuează, mezinul pleacă la drum cu ajutorul calului năzdrăvan, dar, din lipsă de experiență, încalcă porunca paternă și este păcălit de Spân, devenind robul acestuia sub numele de Harap-Alb.
Conflictul dintre bine și rău are o funcție inițiatică, deoarece Spânul joacă un rol aparte, ajutându-l involuntar pe erou să prindă la minte și să treacă de la adolescență la maturitate.
Construcția și caracterizarea personajului principal
Harap-Alb este personajul principal și pozitiv al operei, reprezentând tipul omului naiv și inocent care, deși decade dintr-un statut superior, revine la condiția inițială grație bunătății sufletești.
Statutul său social este reflectat direct în nume: termenul „alb” sugerează statutul inițial de fiu de crai, iar „harap” (sclav, om cu pielea neagră) marchează statutul de rob al Spânului.
Statutul psihologic subliniază un caracter în formare, lipsit de experiență, pe când statutul moral conturează atât calități precum bunătatea, milostenia, generozitatea și altruismul față de ființele neînsemnate, cât și defecte ca naivitatea și lipsa de încredere în forțele proprii. Naivitatea sa se manifestă în întâlnirea cu Sfânta Duminică deghizată în cerșetoare, dar mai ales atunci când coboară în fântână la invitația Spânului. Cu toate acestea, trăsăturile sale pozitive ies la iveală prin probele milosteniei, curajului și prieteniei, reușind, cu ajutorul tovarășilor săi, să treacă toate obstacolele impuse pentru a aduce salățile din Grădina Ursului, capul cerbului și pe fata Împăratului Roșu.
Limbajul artistic se remarcă printr-o oralitate inconfundabilă, realizată prin dialog, dativ etic, exclamații, interjecții, expresii onomatopeice, diminutive și utilizarea frecventă a proverbelor și zicătorilor care oferă savoare exprimării. În concluzie, prin „Povestea lui Harap-Alb”, Ion Creangă nu urmează tiparul în care eroul este un Făt-Frumos idealizat, ci creează un veritabil bildungsroman ce prezintă drumul maturizării unui tânăr.
Opera rămâne o creație fundamentală despre care criticul Barbu Fundoianu afirma just: „A fost greșită opinia că scrisul lui Creangă e pentru copii. Creangă e făcut să existe numai pentru adulți sau deloc.”
