AnnaE
#0

 

Strategiile didactice. Delimitări conceptuale.Mijloacele de învățământ

 

Strategiile didactice

 

a) Delimitări conceptuale, componente (metode, procedee, forme de organizare și mijloace didactice), taxonomii

b) Metodologia didactică. Metodele didactice: definiții, clasificări, descrieri, exemplificări. Metodologia activizantă - valențe formative

c) Mijloacele de învățământ: definiție, clasificare, integrare în activitatea didactică. Noile Tehnologii de Informare și Comunicare (NTIC) și posibilități de utilizare a lor în cadrul procesului de învățământ.

 Strategia didactică - mod de combinare a metodelor, formelor și mijloacelor de învățământ

Principalele elemente constitutive ale unei strategii didactice sunt:

- sistemul formelor de organizare și desfașurare a activității de predare-învățare;

- sistemul metodologic, respectiv sistemul metodelor, tehnicilor și al procedeelor didactice;

- sistemul mijloacelor de învățământ;

- modul de abordare a predării și a învățării, respectiv tipurile de învățare și mecanismele de asimilare a cunoștințelor și abilităților de către elevi.

 

Taxonomii:

1. După natura obiectivelor pe care sunt centrate:

- cognitive;

- acționale;

- afectiv - atitudinale

 

2. După evoluția gândirii elevilor:

- inductive;

- deductive;

- analogice;

- transductive;- mixte.

 

3. După gradul de dirijare a învățării, există mai multe posibilități de clasificare:

- algoritmice (de învățare riguros dirijată);

- semialgoritmice (de învățare preponderent semi-independentă);

- nealgoritmice (de învățare preponderent independentă);

- prescrise (de dirijare riguroasă a învățării): imitative, explicativ-reproductive (expozitive), explicativ-intuitive (demonstrative), algoritmice, programate/

- neprescrise-participative (de activizare a elevilor): euristice (explicativ-investigative, investigativ-explicative de explorare observativă, de explorarea experimentală, de descoperire, bazate pe conversația euristică, problematizante, bazate pe cercetarea în echipă) creative (bazate pe originalitatea elevilor)

- mixte, algoritmico-euristice, euristico-algoritmice.

 

b. Metodologia (conform lui Cerghit) - methodos - cale ce duce, înspre; logos = știință) se ocupă cu natura, funcțiile, locul și clasificarea tipurilor de metode întrebuințate în procesul predării (teaching) și al învățării (learning), inclusiv cu revelarea principiilor care stau la baza unei eficiente aplicării acestora.

    

Metoda = o cale de organizare și conducere a activității de cunoaștere (învățare) a elevului; o cale de conducere înspre construcția cunoașterii individuale a acestuia; un instrument didactic cu ajutorul căruia îi determină pe cei aflați pe băncile școlii la un demers de asmilare activă a unor noi cunoștințe și forme comportamentale, de stimulare, în același timp, a dezvoltării forțelor lor cognitive, intelectuale (I.Cerghit).

 

Criterii de clasificare a metodelor:

a) Istoric:

- metode tradiționale;

- metode moderne

 b) Gradul de generalitate

- generale

- particulare

 

c) După funcția fundamntală pe care diversele metode o îndeplinesc în cadrul procesului de învățământ:

- metode de predare și învățare propriu-zise, ordonate și acestea, după obiectivul principal de realizat în:

- metode de transmitere și asimilare a cunoșțtințelor;

- metode de formare a priceperilor și deprinderilor;

- metode de fixare (consolidare) a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;

- metode de aplicare a cunoștințelor;

- metode de verificare

 

d) Dupa forma comunicarii:

- metode orale

- metode scrise

e) După izvorul cunoașterii sau sursa generatoare de învățare (experiența social-istorică a omenirii, experiența individuală sau experiența practică).

 

I. Metode de transmitere și insușire a cunoștințelor:

a) metode de comunicare orală:

   - metode expozitive: povestirea, descrierea, explicarea, instructajul, prelegerea, dezbaterea, expunerea cu oponent, etc.

   - metode conversative: conversația, discuția colectivă, dezbaterea, problematizarea etc

b) metode de comunicare scrisă: lectura explicativă și lectura independentă;

c) metode de comunicare internă: reflecția personală

 

 

II. Metode de explorare și descoperire:

- metode de explorare directă (nemijlocită): observația sistematică și independentă, experimentul, examinarea relicvelor și documentelor istorice, studiul d ecaz etc.

- metode de explorare indirectă (mijlocită): metodele demnstrative, modelarea

 

III. Metode bazate pe acțiune:

- metode bazate pe acțiune reală: exercițiul, algoritmul, lucrările practice, proiectul de cercetare etc.

- metode bazate pe acțiune fictivă: jocul didactic, învătarea dramatizată, învățarea pe simulatoare etc.

 

IV. Metode de raționalizare a predării și învățării: instruirea programată, instruirea asistată de calculator.

 

                                            

                                    Metodologia activizantă - valențe formative

 

       Activitatea de grup

► este stimulativă, generând un comportament contagios și o strădanie competitivă;

► în rezolvarea sarcinilor complexe, rezolvarea de probleme, obținerea solușiei corecte este facilitată de emiterea de ipoteze multiple și variate (D. AUsubel, 1981)

► stimulează efortul și productivitatea individului;

► este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacități și limite, pentru autoevaluare (D.Ausubel,1981);

► subiecții care lucrează în echipă sunt capabili să aplice și să sintetizeze cunoștințele în moduri variate și complexe, învățând în același timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual;

► dezvoltă capacitățile elevilor de a lucra împreună - componentă importantă pentru viață și pentru activitatea lor profesională viitoare (Johnson și Johnson, 1983);

► dezvoltă multiple inteligențe, capacități specifice inteligenței lingvistice ( ce implică sensibilitatea de a vorbi și  de a scrie, include abilitatea de a folosi limba pentru a se exprima retoric, poetic și pentru a-și aminti informațiile) inteligenței logice-matematice (ce constă în sarcinile de a face deducții) inteligenței spațiale(care se referă la capacitatea potenționalul de a recunoaște și a folosi patternurile spațiului, capacitatea de a crea reprezentări, nu doar vizuale), inteligentei interpersonale (capacitatea de a înțelege intențiile, motivațiile, dorințele celorlalți, creând oportunități în munca colectivă), inteligenței intrapesonale (capacitatea de autoînțelegere, autoapreciere corectă a sentimentelor, motivații, temeri), inteligenței naturaliste (care face omul capabil să recunoască, să clasifice și să se inspire din mediul ambiant), inteligenței morale (preocupată de reguli, comportament, atitudini - H. Gardner, 1993);

► stimulează și dezvoltă capacități cognitive complexe (gândirea divergentă, gândirea critică, gândirea laterală - capacitatea de a privi și a cerceta lucrurile în alt mod, de a relaxa controlul gândirii);

► munca de grup permite împărțirea sarcinilor și respinsabilităților în părți mult mai ușor de realizat;

► timpul de soluționare a problemelor este deseori mai scurt în cazul lucrurlui în grup decât atunci când se încearcă găsirea rezolvărilor pe cont propriu;

► cu o dirijare adecvată, învățarea prin cooperare dezvoltă și diversifică priceperile, capacitățile și deprinderile sociale ale elevilor;

► interrelațiile dintre membrii grupului, emulația, sporește interesul pentru o temă sau o sarcină dată, motivând elevii pentru învățare;

► lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-și împărtăși părerile, experiența, ideile, strategiile personale de lucru, informațiile;

► se reduce la minimum fenomenul blocajului emoțional al creativității;

► grupul oferă un sentiment de încredere, de siguranță, antrenare reciprocă a membrilor ce duce la dispariția fricii de eșec și la curajul de a-și asuma riscul;

► interacțiunea colectivă are ca efect și educarea stăoânirii de sine și a unui comportament tolerant față de opiniile celorlalți, înfângerea subiectivismului și acceptarea gândirii colective.

 

Mijloacele de învățământ: definiție, clasificare, integrare în activitatea didactică. Noile Tehnologii de Informare și Comunicare (NTIC) și posibilități de utilizare a lor în cadrul procesului de învățământ

 

Definiție: Ansamblul instrumentelor materiale, naturale sau tehnice, selectate și adaptate pedagogic la nivelul metodelor și procedeelor de instruire, pentru realizarea eficientă a sarcinilor de predare-învățare-evaluare

     

Clasificare: 

► reale, naturale: coletii de plante, roci, insecte, minerale, substanțe etc;

► subtitute ale realității :

     - bidimensionale: - fotografii, desene, hărți, planșe.. etc;

     - tridimensionale : - machete, mulaje, corpuri geometrice  etc;

► simbolice reprezentări grafice, scheme, formule etc;

► acționale: truse de piese, instrumente, aparatură de laborator, aparate, etc.

     

Integrarea în activitate trebuie să se realizeze într-un mod adecavt și să se valorifice potențialul lor didactic. Intyroducerea în practica didactică a mijloacelor de învățământ nu este un scop în sine, ei trebuie să se sprijine desfășurarea activității de predare-învățare și realizarea obiectivelor instructiv-educative prestabilite.

       

Noile Tehnologii de Informare și Comunicare (NTIC) propun noi posibilități de documentare, de învățare și de formare, permițând accesul nelimitat la cultură. Activitățile de predare-invățare sunt planificate și continutul lecțiilor asincrone este transmis prin internet, prin intermediul unor platforme de învățare special concepute pentru a permite accesul cursanților la lecții și la chestionarele de evaluare online. Principalul avantaj al învățării asistate de calculator îl reprezintă accesul unui public numerops la educație. Folosirea NTIC în învățământul presupune articularea a trei aspecte compelentare tehnologice, metodologice și pedagogic.

      

Posibilitățile de utilizare a NTIC în cadrul procesului de învățământ sunt multiple:

- utilizarea unor platforme educaționale;

- crearea unor clase virtuale în care elevii pot accesa, pot lucra, pot încărca teme etc.

- crearea unor instrumente evaluative etc.

 

 

Descarca materialul in format word de la atasamente

 

 

 

Last update on July 19, 4:12 pm by AnnaE.
Be the first person to like this.
AnnaE
#1

 

 Eseu pe scrut

 

                                                                                         Strategiile didactice

Strategia didactică reprezintă modul de combinare a metodelor, formelor și mijloacelor de învățământ în vederea realizării obiectivelor pedagogice. Structura unei strategii didactice integrează sistemul formelor de organizare și desfășurare a activității de predare-învățare, sistemul metodologic (metode, tehnici și procedee) și sistemul mijloacelor de învățământ. De asemenea, ea include modul de abordare a predării și a învățării, raportându-se la tipurile de învățare și la mecanismele de asimilare a cunoștințelor și abilităților de către elevi.

Taxonomia strategiilor didactice

Clasificarea strategiilor didactice se realizează pe baza mai multor criterii operaționale:

După natura obiectivelor: Se împart în strategii cognitive, strategii acționale și strategii afectiv-atitudinale.

După evoluția gândirii elevilor: Există strategii inductive, deductive, analogice, transductive și mixte.

După gradul de dirijare a învățării: Strategiile pot fi algoritmice (de învățare riguros dirijată), semialgoritmice (de învățare preponderent semi-independentă) sau nealgoritmice (de învățare preponderent independentă). De asemenea, ele se clasifică în prescrise (imitative, expozitive, demonstrative, programate), neprescrise-participative sau de activizare (euristic-investigative, de explorare, de descoperire, problematizante, creative) și mixte.

 

Metodologia didactică și valențele metodelor activizante

Conform lui I. Cerghit, metodologia didactică se ocupă cu natura, funcțiile, locul și clasificarea tipurilor de metode întrebuințate în procesul de predare și învățare, dezvăluind și principiile care stau la baza aplicării lor eficiente. Metoda didactică este o cale de organizare și conducere a activității de cunoaștere a elevului, un instrument care determină asimilarea activă a noilor cunoștințe și stimulează dezvoltarea forțelor cognitive și intelectuale.

În funcție de izvorul cunoașterii sau de sursa generatoare de învățare, metodele se grupează în patru categorii principale:

Metode de transmitere și însușire a cunoștințelor: Cuprind metodele de comunicare orală (expozitive, precum povestirea sau prelegerea, și conversative, precum conversația sau problematizarea), metodele de comunicare scrisă (lectura explicativă și independentă) și metodele de comunicare internă (reflecția personală).

Metode de explorare și descoperire: Se împart în metode de explorare directă (observația sistematică, experimentul, studiul de caz) și metode de explorare indirectă (demonstrația, modelarea).

Metode bazate pe acțiune: Includ metode bazate pe acțiune reală (exercițiul, algoritmul, lucrările practice) și pe acțiune fictivă (jocul didactic, învățarea dramatizată, simularea).

Metode de raționalizare a predării și învățării: Se referă la instruirea programată și la instruirea asistată de calculator.

Metodologia activizantă, valorificată prin activitatea de grup, prezintă valențe formative multiple:

Stimularea cognitivă și a productivității: Munca în echipă este stimulativă, generează o strădanie competitivă și facilitează rezolvarea problemelor prin emiterea de ipoteze multiple și variate. Timpul de soluționare a sarcinilor este deseori mai scurt în grup, iar împărțirea responsabilităților face efortul mai ușor de gestionat.

Dezvoltarea inteligențelor multiple și a gândirii: Activitatea de grup stimulează inteligența lingvistică, logico-matematică, spațială, interpersonală, intrapersonală, naturalistă și morală. Totodată, dezvoltă capacități cognitive complexe, precum gândirea divergentă, gândirea critică și gândirea laterală.

Gestiunea socio-emoțională și cooperarea: Grupul oferă un sentiment de siguranță și încredere care elimină frica de eșec și reduce la minimum blocajul emoțional al creativității. Interacțiunea colectivă educă stăpânirea de sine, toleranța față de opiniile celorlalți și înfrângerea subiectivismului.

 

Mijloacele de învățământ și Noile Tehnologii (NTIC)

Mijloacele de învățământ reprezintă ansamblul instrumentelor materiale, naturale sau tehnice, selectate și adaptate pedagogic pentru realizarea eficientă a sarcinilor de predare-învățare-evaluare. Acestea se clasifică în mijloace reale sau naturale (colecții de plante, roci), substitute ale realității (bidimensionale precum hărțile și planșele, sau tridimensionale precum machetele), mijloace simbolice (scheme, formule) și mijloace acționale (truse, aparatură de laborator). Integrarea lor în lecție trebuie să valorifice potențialul didactic și să sprijine obiectivele prestabilite, nefiind un scop în sine.

Noile Tehnologii de Informare și Comunicare (NTIC) extind aceste posibilități oferind un acces nelimitat la cultură, documentare și formare. Integrarea NTIC presupune articularea complementară a trei aspecte: tehnologic, metodologic și pedagogic. Printre modalitățile de utilizare în procesul de învățământ se regăsesc:

Platformele educaționale: Permit planificarea activităților și transmiterea prin internet a conținutului lecțiilor asincrone sau a chestionarelor de evaluare online.

Clasele virtuale: Oferă medii interactive unde elevii pot accesa conținuturi, pot lucra și își pot încărca temele.

Instrumentele de evaluare digitalizată: Găzduiesc evaluări online, principalul avantaj al instruirii asistate de calculator fiind accesul unui public numeros la educație.

Eficientizarea procesului instructiv-educativ depinde de articularea armonioasă a strategiei didactice. Alegerea metodelor adaptate, combinarea lor cu activități de grup motivante și integrarea adecvată a mijloacelor de învățământ tradiționale sau digitale transformă elevul dintr-un receptor pasiv într-un participant activ la propria formare.

 

 

 

 

Attachments
Be the first person to like this.