Eseu pe scrut
Strategiile didactice
Strategia didactică reprezintă modul de combinare a metodelor, formelor și mijloacelor de învățământ în vederea realizării obiectivelor pedagogice. Structura unei strategii didactice integrează sistemul formelor de organizare și desfășurare a activității de predare-învățare, sistemul metodologic (metode, tehnici și procedee) și sistemul mijloacelor de învățământ. De asemenea, ea include modul de abordare a predării și a învățării, raportându-se la tipurile de învățare și la mecanismele de asimilare a cunoștințelor și abilităților de către elevi.
Taxonomia strategiilor didactice
Clasificarea strategiilor didactice se realizează pe baza mai multor criterii operaționale:
După natura obiectivelor: Se împart în strategii cognitive, strategii acționale și strategii afectiv-atitudinale.
După evoluția gândirii elevilor: Există strategii inductive, deductive, analogice, transductive și mixte.
După gradul de dirijare a învățării: Strategiile pot fi algoritmice (de învățare riguros dirijată), semialgoritmice (de învățare preponderent semi-independentă) sau nealgoritmice (de învățare preponderent independentă). De asemenea, ele se clasifică în prescrise (imitative, expozitive, demonstrative, programate), neprescrise-participative sau de activizare (euristic-investigative, de explorare, de descoperire, problematizante, creative) și mixte.
Metodologia didactică și valențele metodelor activizante
Conform lui I. Cerghit, metodologia didactică se ocupă cu natura, funcțiile, locul și clasificarea tipurilor de metode întrebuințate în procesul de predare și învățare, dezvăluind și principiile care stau la baza aplicării lor eficiente. Metoda didactică este o cale de organizare și conducere a activității de cunoaștere a elevului, un instrument care determină asimilarea activă a noilor cunoștințe și stimulează dezvoltarea forțelor cognitive și intelectuale.
În funcție de izvorul cunoașterii sau de sursa generatoare de învățare, metodele se grupează în patru categorii principale:
Metode de transmitere și însușire a cunoștințelor: Cuprind metodele de comunicare orală (expozitive, precum povestirea sau prelegerea, și conversative, precum conversația sau problematizarea), metodele de comunicare scrisă (lectura explicativă și independentă) și metodele de comunicare internă (reflecția personală).
Metode de explorare și descoperire: Se împart în metode de explorare directă (observația sistematică, experimentul, studiul de caz) și metode de explorare indirectă (demonstrația, modelarea).
Metode bazate pe acțiune: Includ metode bazate pe acțiune reală (exercițiul, algoritmul, lucrările practice) și pe acțiune fictivă (jocul didactic, învățarea dramatizată, simularea).
Metode de raționalizare a predării și învățării: Se referă la instruirea programată și la instruirea asistată de calculator.
Metodologia activizantă, valorificată prin activitatea de grup, prezintă valențe formative multiple:
Stimularea cognitivă și a productivității: Munca în echipă este stimulativă, generează o strădanie competitivă și facilitează rezolvarea problemelor prin emiterea de ipoteze multiple și variate. Timpul de soluționare a sarcinilor este deseori mai scurt în grup, iar împărțirea responsabilităților face efortul mai ușor de gestionat.
Dezvoltarea inteligențelor multiple și a gândirii: Activitatea de grup stimulează inteligența lingvistică, logico-matematică, spațială, interpersonală, intrapersonală, naturalistă și morală. Totodată, dezvoltă capacități cognitive complexe, precum gândirea divergentă, gândirea critică și gândirea laterală.
Gestiunea socio-emoțională și cooperarea: Grupul oferă un sentiment de siguranță și încredere care elimină frica de eșec și reduce la minimum blocajul emoțional al creativității. Interacțiunea colectivă educă stăpânirea de sine, toleranța față de opiniile celorlalți și înfrângerea subiectivismului.
Mijloacele de învățământ și Noile Tehnologii (NTIC)
Mijloacele de învățământ reprezintă ansamblul instrumentelor materiale, naturale sau tehnice, selectate și adaptate pedagogic pentru realizarea eficientă a sarcinilor de predare-învățare-evaluare. Acestea se clasifică în mijloace reale sau naturale (colecții de plante, roci), substitute ale realității (bidimensionale precum hărțile și planșele, sau tridimensionale precum machetele), mijloace simbolice (scheme, formule) și mijloace acționale (truse, aparatură de laborator). Integrarea lor în lecție trebuie să valorifice potențialul didactic și să sprijine obiectivele prestabilite, nefiind un scop în sine.
Noile Tehnologii de Informare și Comunicare (NTIC) extind aceste posibilități oferind un acces nelimitat la cultură, documentare și formare. Integrarea NTIC presupune articularea complementară a trei aspecte: tehnologic, metodologic și pedagogic. Printre modalitățile de utilizare în procesul de învățământ se regăsesc:
Platformele educaționale: Permit planificarea activităților și transmiterea prin internet a conținutului lecțiilor asincrone sau a chestionarelor de evaluare online.
Clasele virtuale: Oferă medii interactive unde elevii pot accesa conținuturi, pot lucra și își pot încărca temele.
Instrumentele de evaluare digitalizată: Găzduiesc evaluări online, principalul avantaj al instruirii asistate de calculator fiind accesul unui public numeros la educație.
Eficientizarea procesului instructiv-educativ depinde de articularea armonioasă a strategiei didactice. Alegerea metodelor adaptate, combinarea lor cu activități de grup motivante și integrarea adecvată a mijloacelor de învățământ tradiționale sau digitale transformă elevul dintr-un receptor pasiv într-un participant activ la propria formare.
